Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Am rămas în mijlocul bucătăriei, cu rochia de mireasă pe mine și cu geanta strânsă în mână. Doina ținea voalul meu, iar Andrei continua să privească în podea.
— Andrei, te întreb pentru ultima dată. Tu chiar vrei să-mi dau demisia?
Și-a trecut mâna prin păr și a oftat.
— Irina, mama nu vrea să-ți facă rău. Ne-am gândit că ar fi mai bine să te ocupi de casă. Eu câștig suficient.
— V-ați gândit? Voi doi? Fără să mă întrebați pe mine?
Doina a intervenit imediat.
— Nu mai face atâta dramă! Eu am stat acasă și mi-am crescut copilul. Uite ce bărbat a ajuns!
M-am uitat la Andrei. Avea treizeci și trei de ani și nu era în stare să-i spună mamei lui că nu are dreptul să hotărască în locul viitoarei sale soții.
— Doamnă Doina, dumneavoastră ați ales să stați acasă. Eu aleg să muncesc. De ce nu puteți respecta asta?
— Pentru că după nuntă intri în familia noastră și trebuie să te adaptezi!
Am simțit cum mi se limpezește mintea. Până atunci încercasem să le explic, să-i conving, să evit cearta. Dar în dimineața aceea înțelesesem că nu mă ascultaseră niciodată cu adevărat.
— Andrei, i-am spus încet, dacă semnez hârtia asta astăzi, ce urmează? Mama ta o să hotărască și când avem copii? Ce cumpărăm? Când îmi vizitez tatăl?
— Irina, exagerezi!
Am zâmbit amar.
— Același cuvânt. Patru ani împreună și de fiecare dată când îți spun că ceva mă doare, eu exagerez.
Mi-am luat dosarul cu actele personale de pe masă. Doina a încercat să-mi blocheze trecerea, dar s-a dat la o parte când m-am apropiat de ușă.
— Dacă pleci, să nu mai calci niciodată în casa mea!
— Nu mă mai întorc, i-am răspuns. Și nu pentru că îmi interziceți dumneavoastră, ci pentru că eu am hotărât.
Andrei a venit după mine pe hol.
— Irina, sunt aproape două sute de invitați! Tata-socru a plătit restaurantul, nașii sunt pe drum! Nu poți face asta!
M-am întors spre el.
— Poți să-mi spui un singur motiv pentru care ar trebui să mă căsătoresc cu tine, în afară de banii cheltuiți și rușinea în fața rudelor?
A deschis gura, dar n-a răspuns.
Am coborât scările cu grijă, ținându-mi rochia ridicată într-o mână. Vecina de la patru m-a privit uluită. Afară, tata mă aștepta lângă mașina împodobită cu o fundă albă.
Când m-a văzut singură, a venit repede spre mine.
— Irina, ce s-a întâmplat? Unde este Andrei?
Nu am reușit să vorbesc. I-am întins cererea de demisie, pe care o luasem de pe masă.
Tata a citit-o. Apoi s-a uitat la mine.
— Ei ți-au cerut să renunți la serviciu?
Am încuviințat, plângând.
— Și Andrei știa, tată. Știa totul.
M-a strâns la piept. Nu m-a întrebat ce vor spune rudele, cât pierdem sau dacă sunt sigură că vreau să plec.
— Mergem acasă, fata tatii.
În mașină am început să sunăm oamenii implicați în organizarea nunții. Tata i-a anunțat pe nași și pe cei de la restaurant, iar eu am vorbit cu ofițerul de stare civilă despre anularea ceremoniei. Au urmat telefoane, explicații și cheltuieli pe care nu le mai puteam recupera.
Unele rude m-au înțeles. Altele m-au acuzat că l-am umilit pe Andrei. O mătușă mi-a spus că orice femeie trebuie să facă sacrificii pentru căsnicie.
I-am răspuns că eram pregătită să fac sacrificii pentru familia mea, dar nu să renunț la dreptul de a decide asupra propriei vieți.
Andrei m-a sunat de zeci de ori în zilele următoare. Mesajele lui vorbeau despre invitați, despre rușine și despre banii pierduți. Niciunul nu începea cu „Îmi pare rău că am hotărât în locul tău”.
După trei zile, am acceptat să ne întâlnim într-o cafenea.
— Irina, mama este foarte supărată, mi-a spus imediat.
Am lăsat ceașca jos.
— Andrei, eu am anulat nunta noastră. Și primul lucru despre care vrei să vorbim este supărarea mamei tale?
A rămas tăcut.
— Nu înțelegi cât de greu îmi este, a murmurat. Sunt prins între voi două.
— Nu, Andrei. Nu trebuia să alegi între mine și mama ta. Trebuia doar să înțelegi că eu sunt un om, nu un copil pe care îl poate conduce cineva.
— Dar te iubesc!
— Poate că mă iubești. Dar iubirea fără respect nu este suficientă pentru o căsnicie.
A încercat să-mi promită că lucrurile se vor schimba după ce ne vom muta singuri. L-am întrebat de ce nu mă apărase atunci când mama lui îmi luase banii, îmi controla lucrurile și îmi pregătise demisia.
Nu a știut ce să-mi răspundă.
— Andrei, nu vreau să-mi petrec viața așteptând să devii soțul pe care credeam că îl cunosc.
Mi-am scos inelul de logodnă și l-am așezat pe masă.
— Nu ne mai căsătorim.
A început să plângă, dar nu mi-am schimbat hotărârea.
În săptămânile următoare, tata m-a ajutat să-mi recuperez lucrurile din apartamentul Doinei. Am închiriat din nou o garsonieră și m-am întors la programul meu obișnuit.
La serviciu, Mihaela m-a chemat în birou.
— Cum ești, Irina?
— Încă mă doare. Dar cred că am făcut ce trebuia.
A zâmbit.
— Și cererea de demisie?
Am scos foaia mototolită din geantă.
— N-am semnat-o niciodată.
Am rupt-o în două și am aruncat-o la coș.
Nu a fost un moment în care toate problemele mele au dispărut. Am pierdut bani, am plâns multe nopți și mi-a fost greu să accept că omul alături de care îmi imaginasem viitorul nu era pregătit să mă trateze ca pe un partener egal.
Dar într-o duminică, în timp ce beam cafeaua cu tata, mi-am amintit ce îmi spusese când eram adolescentă.
— Să ai banii tăi, fata tatii. Nu ca să fugi de cineva, ci ca să poți alege.
L-am privit și am zâmbit.
— Tată, cred că abia acum am înțeles ce voiai să-mi spui.
Mi-a prins mâna.
— Eu doar ți-am dat un sfat. Tu ai avut curajul să-l urmezi.
Nu regret că am iubit un om timp de patru ani. Regret doar că am ignorat atât de multe semne, sperând că după nuntă lucrurile vor deveni mai bune.
În dimineața aceea am ieșit dintr-un apartament îmbrăcată în rochie de mireasă, fără să ajung la cununie.
Unii au spus că mi-am distrus singură nunta.
Eu știu că am refuzat o căsnicie în care viitorul meu fusese deja hotărât de alții.
Și, dacă ar trebui să aleg din nou între rochia albă, invitații care mă așteptau și dreptul de a-mi trăi propria viață, aș face exact același lucru.
Pentru că o nuntă anulată doare o vreme. Dar o viață în care nu mai ai voie să fii tu însăți te poate durea în fiecare zi.