Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Ce mesaj, Ileana? am întrebat, simțind cum îmi tremură mâinile.
Vecina mea a apăsat pe ecranul telefonului. S-a auzit vocea unei femei în vârstă, pe care o cunoșteam foarte bine.
— „Maria dragă, sunt eu, tanti Ecaterina. Am aflat că vrei să ajungi la Sfânta Parascheva și că nu mai poți pleca. Eu am fost de multe ori la Iași, dar anul acesta sănătatea nu-mi mai îngăduie drumul. Am vorbit cu părintele și am rugat să-ți ofere ție locul meu. Să te rogi și pentru mine, mamă, că tare mi-ar prinde bine!”
Mi-am acoperit gura cu palma.
Ecaterina avea optzeci și doi de ani. Ne cunoșteam de aproape treizeci de ani și mergeam împreună la biserică. Nu știusem că își pregătise și ea pelerinajul.
— Doamne, Ileana… Dar eu cum să primesc un asemenea dar?
— Cu bucurie, Maria. Și cu o rugăciune pentru Ecaterina.
Din prag, Daniela a pufnit.
— Mare minune! V-a dat cineva o excursie gratis!
Ileana s-a întors spre ea.
— Nu este o excursie pentru doamna Maria. Este un pelerinaj pe care și-l dorește de ani întregi. Și cred că ar trebui să-i respectați bucuria.
Nora mea a intrat în casă fără să răspundă.
Eu am rămas în curte, plângând și strângând mâinile vecinei mele.
— Când plecăm?
— Diseară, la ora zece. Ai timp să-ți pregătești lucrurile.
Am intrat în cameră și am scos geanta mică pe care o pregătisem cu câteva zile înainte. Am pus în ea haine groase, medicamentele, cartea de rugăciuni și iconița Sfintei Parascheva.
Când Adrian a venit de la serviciu, Daniela i-a povestit totul pe un ton batjocoritor.
— Maică-ta tot pleacă la Iași! I-a găsit vecina o excursie pe gratis!
Fiul meu s-a uitat spre mine.
— Mamă, chiar pleci?
— Da, Adrian. Dacă Dumnezeu îmi dă sănătate, plec în seara asta.
A privit geanta de lângă ușă.
— Dar banii de buzunar? Nu poți merge fără niciun leu.
— Am pensia care intră peste câteva zile. Ileana mi-a spus că ne putem gospodări cu ce avem până atunci.
Adrian și-a coborât privirea.
— Mamă, îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat cu banii.
Am așteptat să spună mai mult. Să-i ceară Danielei să-mi restituie economiile. Dar n-a făcut-o.
— Și mie îmi pare rău, băiete, i-am răspuns.
În seara aceea am plecat cu grupul de pelerini al parohiei. Eram aproape treizeci de oameni, majoritatea trecuți de șaizeci de ani.
Pe drum am cântat încet câteva pricesne, apoi am încercat să dorm. Nu prea am reușit. Mă gândeam la cele întâmplate acasă și la cât de neașteptat se schimbase totul într-o singură zi.
Am ajuns la Iași dimineața, pe 14 octombrie.
Era frig, iar în jurul Catedralei Mitropolitane se adunaseră mulțimi de credincioși.
Ileana m-a prins de braț.
— Maria, să nu te grăbești. Mergem încet și ne odihnim când avem nevoie.
Am intrat la rândul pelerinilor și am început să mă rog.
Nu ceream bani. Nu ceream să fie pedepsită Daniela. Mă rugam pentru sănătatea copiilor și a nepoților, pentru sufletul soțului meu și pentru liniștea casei noastre.
După câteva ore, telefonul a început să sune.
Era Adrian.
— Mamă, unde ești?
— La rând, băiete. Mai avem de așteptat. S-a întâmplat ceva?
Vocea lui era schimbată.
— Daniela este la spital.
Am simțit cum mi se strânge inima.
— Doamne ferește! Ce a pățit?
— I s-a făcut rău dimineață. Avea dureri puternice și am dus-o la urgență. Medicii au internat-o pentru investigații.
M-am sprijinit de brațul Ilenei.
— Este în pericol?
— Nu știm încă. Au descoperit o problemă la rinichi și vor să facă mai multe analize. Mamă, mi-e frică.
Era prima dată după mulți ani când îmi auzeam fiul atât de speriat.
— Adrian, ascultă-mă. Ești lângă ea?
— Da.
— Atunci rămâi acolo și ascultă ce spun medicii. Eu mă rog pentru voi. Dacă este nevoie să mă întorc, îmi spui și găsim o soluție.
— Nu, mamă. Rămâi acolo. Știu cât ți-ai dorit să ajungi.
Am închis telefonul și am început să plâng.
Ileana m-a îmbrățișat.
— Ce s-a întâmplat, Maria?
— Nora mea este la spital. Nu știm cât de grav este.
Vecina mea mi-a strâns mâna.
— Atunci ne rugăm pentru ea.
Când am ajuns în fața raclei Sfintei Cuvioase Parascheva, m-am închinat cu ochii plini de lacrimi.
— Sfântă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru Daniela. Dă-i sănătate și putere. Și ajută-ne să avem mai multă dragoste și înțelegere unii pentru alții.
Nu știu cât am stat acolo. Câteva clipe, probabil. Dar pentru mine au însemnat enorm.
În seara aceea, Adrian m-a sunat din nou.
— Mamă, medicii au stabilit ce are Daniela. Va avea nevoie de tratament și de supraveghere, dar au spus că, deocamdată, starea ei este stabilă.
Am răsuflat ușurată.
— Slavă Domnului! Să urmeze tot ce îi recomandă medicii.
— Mamă… Daniela m-a întrebat de tine.
Am rămas surprinsă.
— De mine?
— Da. A vrut să știe dacă ai ajuns la Sfânta Parascheva.
— Spune-i că am ajuns. Și că m-am rugat pentru ea.
La celălalt capăt s-a făcut liniște.
— Mamă, chiar te-ai rugat pentru Daniela? După ce ți-a făcut?
— Adrian, nu trebuie să-mi placă felul în care s-a purtat ca să-mi doresc să fie sănătoasă. Este soția ta și mama nepoților mei.
Fiul meu a început să plângă.
— Iartă-mă, mamă. Ar fi trebuit să te apăr când ți-a luat banii.
— Da, băiete. Ar fi trebuit.
Nu i-am spus că totul era uitat. Dar m-am bucurat că, pentru prima dată, înțelegea cât mă rănise.
M-am întors acasă după două zile. Daniela era încă internată, așa că am mers împreună cu Adrian la spital.
Când am intrat în salon, nora mea m-a privit surprinsă.
— Ați venit?
— Am venit să văd cum te simți, mamă.
Daniela și-a întors fața spre fereastră.
— Adrian mi-a spus că v-ați rugat pentru mine.
— Așa este.
— După tot ce v-am spus?
— Daniela, eu nu m-am dus la Iași ca să mă rog împotriva cuiva.
Ochii i s-au umplut de lacrimi.
— Mi-e rușine, a șoptit. V-am luat banii și am râs de dumneavoastră. Iar când mi-a fost frică în spital, primul lucru la care m-am gândit a fost că poate dumneavoastră vă rugați pentru mine.
M-am așezat lângă pat.
— Nu trebuie să crezi în tot ce cred eu, Daniela. Dar trebuie să învățăm să ne respectăm.
— Știu. Și vă promit că vă dau înapoi cei 1.800 de lei.
— Asta este bine, mamă. Pentru că banii aceia erau ai mei și am muncit pentru ei.
A încuviințat, plângând.
După externare, Daniela a urmat tratamentul recomandat și a mers la controale. Recuperarea a durat, dar starea ei s-a îmbunătățit treptat.
Nu am numit boala ei o pedeapsă pentru ce făcuse. Nici nu am pretins că rugăciunea înlocuise îngrijirea medicilor.
Dar pentru mine, faptul că ajunsesem la Iași când credeam că pierdusem orice șansă rămânea un dar neașteptat.
În săptămânile următoare, Daniela mi-a restituit economiile în două tranșe. Adrian a început să fie mai atent la felul în care vorbeam unii cu alții și nu a mai trecut cu vederea jignirile.
Într-o duminică, Daniela a intrat în camera mea și s-a oprit în fața iconiței Sfintei Parascheva.
— Doamnă Maria, pot să vă întreb ceva?
— Sigur, mamă.
— Când ați fost la Iași, ce ați cerut pentru dumneavoastră?
Am zâmbit.
— Să-mi dea Dumnezeu putere să nu-mi pierd bunătatea, chiar și atunci când mă doare sufletul.
Daniela a rămas tăcută, apoi mi-a luat mâna.
— Cred că eu am multe de învățat de la dumneavoastră.
Nu știu dacă ceea ce mi s-a întâmplat a fost o minune sau dacă Dumnezeu mi-a scos în cale, la momentul potrivit, niște oameni cu suflet mare.
Știu doar că plecasem spre Iași cu o geantă mică, fără economiile strânse și cu inima grea.
Și mă întorsesem cu rugăciunea împlinită de a ajunge la Sfânta Parascheva, dar și cu speranța că în familia mea lucrurile se pot schimba.
Iar de atunci, ori de câte ori privesc iconița de lângă pat, îmi amintesc de tanti Ecaterina, femeia care renunțase la propriul loc ca să-mi împlinească mie dorința.
Pentru că uneori binele vine prin mâinile unor oameni obișnuiți, exact când ai mai mare nevoie de el.