Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — De ce apare numele mamei tale în documentele prin care ai început să muți banii pe care i-am economisit împreună?
Cătălin a rămas în mijlocul bucătăriei, cu cheile mașinii în mână. Pentru prima dată în optsprezece ani de căsnicie, l-am văzut cu adevărat speriat.
— Daniela, nu înțelegi despre ce este vorba.
— Atunci explică-mi. Pentru că eu văd aici trei transferuri către o firmă despre care nu mi-ai spus niciodată nimic.
A întins mâna spre dosar.
— Dă-mi actele!
Le-am tras spre mine.
— Nu înainte să-mi spui unde sunt economiile noastre.
Soțul meu a oftat și s-a așezat.
— Am vrut să fac o investiție. Victor, un prieten de-al meu, mi-a propus să intrăm împreună într-o afacere cu materiale de construcții.
— Și ce legătură are mama ta?
— Firma este trecută pe numele ei. Victor avea nevoie de un asociat, iar eu nu voiam să apar în acte cât timp lucrez la actuala companie.
Am simțit cum mi se răcesc mâinile.
— Deci ai folosit numele mamei tale ca să investești banii noștri fără să-mi spui?
— Daniela, voiam să-ți fac o surpriză când începeam să câștigăm!
Am început să râd amar.
— O surpriză? Mama mea are nevoie de operație, tu îmi spui că nu avem bani de cheltuit, iar între timp investești economiile familiei într-o firmă ascunsă?
Cătălin și-a frecat fruntea.
— Nu am cheltuit toți banii.
— Cât a mai rămas?
A tăcut.
— Cătălin, cât?
— Aproximativ nouă mii de lei.
Am simțit că mi se taie picioarele.
— Din peste optzeci de mii?
— Restul sunt investiți! Nu sunt pierduți!
Am privit documentele. O parte din bani fuseseră transferați în contul firmei, iar alte sume apăreau drept împrumuturi acordate acesteia.
— Și mașina mamei tale?
Cătălin a evitat să mă privească.
— Am plătit avansul din economii. Restul este prin finanțare.
— Cât ai plătit?
— Douăzeci și două de mii de lei.
Mi-am dus mâna la gură.
— Douăzeci și două de mii pentru avansul unei mașini, dar douăzeci și patru de mii pentru operația mamei mele erau prea mult?
— Nu compara lucrurile!
— Ba tocmai asta fac! Pentru că amândouă sunt mamele noastre, dar numai una merită ajutorul tău!
Cătălin s-a ridicat furios.
— Eu câștig mai mult decât tine, Daniela! Am dreptul să hotărăsc ce fac cu banii!
Atunci am înțeles că problema era mai gravă decât crezusem.
— Banii aceia i-am strâns împreună. Am transferat lunar din salariul meu. Am renunțat la vacanțe, la haine și la lucruri pentru mine. Nu erau doar ai tăi!
— Eu am administrat contul!
— A administra nu înseamnă a deveni proprietarul tuturor economiilor!
Nu mi-a răspuns.
În seara aceea am dormit în camera Biancăi, după ce fiica mea a insistat să rămân lângă ea. Nu i-am povestit detaliile financiare. I-am spus doar că eu și tatăl ei aveam o neînțelegere serioasă.
A doua zi am mers la bancă pentru a solicita informații despre transferurile făcute de mine și documentele la care aveam drept de acces. Mi s-a explicat că nu puteam obține extrasele conturilor personale ale lui Cătălin fără autorizare, chiar dacă eram căsătoriți.
Am strâns toate dovezile contribuțiilor mele și am făcut o programare la un avocat.
Între timp, am sunat-o pe mama.
— Daniela, ai găsit ceva pentru operație? m-a întrebat.
Mi s-a rupt inima când i-am auzit vocea.
— Mamă, am discutat din nou cu medicul. Verificăm varianta prin sistemul public și toate posibilitățile de programare. Nu vreau să amâni doar pentru că îți faci griji pentru bani.
— Dar tu ești bine, fata mea?
Am închis ochii.
— O să fiu, mamă.
După-amiază am mers la Marioara.
Soacra mea m-a primit surprinsă.
— Daniela, ce s-a întâmplat?
— Vreau să vă întreb ceva. Știați că firma în care Cătălin a investit economiile noastre este pe numele dumneavoastră?
Marioara s-a albit la față.
— Ce economii?
I-am explicat despre transferuri și despre avansul mașinii.
S-a așezat încet pe un scaun.
— Cătălin mi-a spus că are bani puși deoparte din prime și că vrea să înceapă o afacere. Mi-a cerut să-l ajut cu firma, fiindcă el nu putea figura ca asociat.
— Și mașina?
— Mi-a spus că este un cadou din banii lui. Daniela, eu n-am știut că mama ta are nevoie de operație și că voi vă certați din cauza banilor.
Am privit-o neîncrezătoare.
— V-a spus că este cadou din prime?
— Da. Dacă știam adevărul, nu acceptam.
Marioara a rămas câteva clipe tăcută, apoi a luat telefonul.
— Îl sun acum.
— Nu vreau să vă certați pentru mine.
— Nu mă cert pentru tine, Daniela. Îl întreb de ce m-a mințit și pe mine.
Cătălin a răspuns după câteva apeluri.
— Mamă, ce s-a întâmplat?
— Să-mi spui imediat de unde ai avut banii pentru mașină!
Am auzit vocea lui ridicându-se.
— Daniela a venit să te întoarcă împotriva mea?
— Nu schimba vorba! Mama Danielei are nevoie de operație, iar tu ai folosit economiile familiei fără să discuți cu soția ta?
La celălalt capăt s-a făcut liniște.
— Mamă, nu te băga!
Marioara a închis telefonul.
— Daniela, mașina este pe numele meu, dar vreau să vedem ce obligații financiare există și cum putem îndrepta lucrurile. Nu am nevoie de un cadou care a provocat atâta suferință.
Nu i-am cerut să vândă mașina. Știam că situația era complicată și că existau contracte de finanțare. Dar pentru prima dată simțeam că cineva din familia lui Cătălin înțelegea ce se întâmplase.
În săptămâna următoare, avocatul a analizat documentele pe care le aveam. Mi-a explicat că trebuia stabilit regimul juridic al economiilor și al sumelor transferate, iar investiția făcută prin firma Marioarei necesita verificări suplimentare.
Am cerut să fie păstrate toate actele și am refuzat să mai transfer bani în conturile indicate de Cătălin.
Când a aflat, soțul meu a izbucnit.
— Vrei să-mi distrugi afacerea?
— Vreau să știu unde au ajuns banii noștri.
— Dacă mai ai puțină răbdare, investiția va produce profit!
— Și dacă nu produce?
Nu a răspuns.
— Cătălin, eu nu te-am împiedicat niciodată să ai o afacere. Dar trebuia să discutăm înainte să riști economiile familiei.
— Nu aveai să fii de acord!
— Poate că nu. Dar asta nu îți dădea dreptul să ascunzi totul.
Am decis să locuim separat o perioadă. Cătălin s-a mutat temporar într-un apartament închiriat, iar eu am rămas cu Bianca.
Între timp, mama a fost reevaluată și a primit o programare pentru intervenție într-un spital public, după ce medicii au stabilit conduita potrivită situației ei.
Nu a fost nevoie să plătim cei 24.000 de lei ceruți de clinica privată. Au existat însă cheltuieli pentru transport, investigații și recuperare, pe care le-am acoperit din veniturile mele și din sprijinul primit de la fratele meu.
Operația a decurs bine, iar recuperarea a fost lentă, dar încurajatoare.
Într-o după-amiază, când am ajutat-o pe mama să se ridice și să facă primii pași cu cadrul de mers, m-a prins de mână.
— Daniela, eu nu vreau să te desparți de soț din cauza mea.
Am îngenuncheat lângă ea.
— Mamă, nu tu ai provocat toate astea. Problema nu este că ai avut nevoie de ajutor. Problema este că soțul meu a hotărât singur ce valoare au sacrificiile noastre.
Mama m-a mângâiat pe obraz.
— Eu te-am crescut să nu depinzi de nimeni pentru respect.
Am zâmbit printre lacrimi.
După aproape trei luni, Cătălin m-a chemat să discutăm.
Mi-a spus că afacerea nu evoluase cum sperase și că recuperarea banilor investiți avea să dureze. Începuse să înțeleagă cât de grav fusese să folosească economiile comune fără acordul meu.
— Daniela, îmi pare rău. Am vrut să câștig mai mult pentru noi.
— Atunci de ce mi-ai spus că mama mea nu merită ajutor?
Și-a coborât privirea.
— Pentru că știam că nu mai avem banii disponibili și nu voiam să afli.
Am rămas tăcută.
— Deci ai preferat să mă faci să cred că mama mea nu contează, decât să recunoști ce făcuseși?
— Da. Și îmi este rușine.
Era prima dată când nu încerca să se justifice.
Dar nu mai era suficient.
— Cătălin, optsprezece ani am avut încredere în tine. Nu știu dacă pot să construiesc din nou pe ceea ce a rămas.
Nu i-am promis că mă voi întoarce la el. Am continuat să discutăm prin avocați despre situația financiară și despre responsabilitățile față de Bianca.
Într-o duminică, am mers cu fiica mea la Ploiești. Mama ne aștepta în bucătărie, sprijinită de cadrul de mers, și pregătise o plăcintă cu mere.
— Bunico, nu trebuia să stai în picioare! a certat-o Bianca.
Doina a râs.
— Am stat puțin, draga mea. Și am făcut pauze, cum mi-a spus medicul.
Ne-am așezat toate trei la masă.
Mama a tăiat plăcinta, iar Bianca a început să-i povestească despre școală.
Le-am privit și am simțit pentru prima dată după multe luni că pot respira liniștită.
Nu știam dacă mariajul meu mai putea fi salvat. Nici cât din economiile noastre aveam să recuperăm.
Dar știam că nu voi mai accepta niciodată să mi se spună că banii câștigați împreună aparțin doar celui care are salariul mai mare.
Și, mai ales, nu voi mai permite nimănui să-mi spună că mama mea valorează mai puțin decât a lui.
Pentru că părinții nu trebuie comparați după câți bani au, ce case dețin sau ce cadouri pot primi.
Iar o căsnicie adevărată nu înseamnă ca unul să hotărască în secret, iar celălalt să afle doar când nu mai există nimic de ales.