Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Matei a rămas cu telefonul în mână, privind-o pe Sofia. Nu putea accepta că fratele lui, omul căruia îi încredințase afacerile, ar fi putut să-l trădeze atât de grav.
— Sofia, ești sigură că Dan ți-a spus numele lui Răzvan?
— Da. Cu două zile înainte de accident. Mi-a spus că descoperise transferuri de bani din firmă către niște societăți care nu prestaseră niciodată serviciile facturate.
Matei a simțit cum i se strânge stomacul.
— Și documentele?
— Dan le-a păstrat. Mi-a spus unde sunt, dar după înmormântare Răzvan m-a dat afară înainte să le pot recupera.
În acel moment au sosit echipajele medicale. Matei a întrerupt discuția și le-a explicat ce se întâmplase.
Sofia a fost transportată la maternitate pentru evaluare. Înainte să plece, l-a prins de mână.
— Vă rog, nu-l sunați pe Răzvan. Dacă află că am vorbit, mi-e frică de ce ar putea face.
— Nu voi face nimic care să te pună în pericol. Mai întâi ai grijă de tine și de copil.
Matei a rămas în restaurant până când polițiștii au discutat cu martorii și au preluat imaginile camerelor de supraveghere. Victoria, femeia care o lovise pe Sofia, încercase inițial să minimalizeze incidentul.
— A fost doar o palmă! Rochia mea valorează o avere!
Matei i-a răspuns rece:
— Prețul rochiei nu vă dă dreptul să loviți un om.
În aceeași seară, medicii i-au confirmat Sofiei că evaluarea nu evidențiase complicații imediate, dar i-au recomandat supraveghere și repaus.
Matei a vizitat-o la spital.
— Sofia, trebuie să-mi spui tot ce s-a întâmplat după moartea lui Dan.
Tânăra și-a șters ochii.
— La o săptămână după înmormântare, Răzvan a venit cu doi angajați. Mi-a spus că locuința în care stăteam fusese cumpărată prin firmă și că trebuie eliberată.
— Și banii pe care îi pregătisem pentru tine?
— Mi-a spus că nu există. Că Dan lăsase datorii și că dumneavoastră nu vreți să mai auziți de familia lui.
Matei și-a coborât privirea.
— Eu am autorizat un ajutor de 150.000 de lei pentru tine și copil. Răzvan trebuia să se ocupe de transfer și de documentele locuinței.
Sofia a început să plângă.
— Eu am ajuns să locuiesc într-o garsonieră închiriată. Am vândut aproape tot ce aveam. Când am rămas fără bani, am început să caut serviciu.
— Cum ai ajuns tocmai în restaurantul meu?
— Am răspuns unui anunț. Nu știam că vă aparține. Restaurantul este administrat de altcineva și nu v-am văzut niciodată acolo.
Matei a rămas tăcut.
Femeia pe care încercase să o protejeze ajunsese să muncească însărcinată în luna a opta, chiar într-una dintre afacerile lui.
— Nu te voi obliga să accepți nimic, Sofia. Dar vreau să repar ce pot.
A doua zi, Matei a cerut unui avocat și unui auditor independent să verifice transferurile făcute după moartea lui Dan.
Nu i-a spus nimic lui Răzvan.
În câteva zile au apărut primele nereguli.
Cei 150.000 de lei fuseseră transferați din contul firmei către o societate de consultanță. Documentele prezentau plata drept un serviciu pentru un proiect de construcții.
Societatea era administrată de un apropiat al lui Răzvan.
Mai existau și alte plăți suspecte, făcute în ultimele luni din viața lui Dan.
Matei a privit extrasele fără să spună nimic.
— Cât lipsește? l-a întrebat pe auditor.
— Nu putem stabili încă prejudiciul total. Dar sunt suficiente neconcordanțe pentru o verificare aprofundată.
Atunci Matei și-a amintit că Dan insistase, cu puțin timp înainte de accident, să discute personal cu el despre contabilitatea firmei.
Amânase întâlnirea de două ori.
Acum regreta.
În weekend, Sofia i-a spus unde ascunsese Dan documentele.
— Avea o cutie metalică în atelierul vechi, în spatele unui dulap. Mi-a spus că acolo ține copiile lucrurilor importante.
Atelierul era locul unde cei doi prieteni începuseră afacerea.
Matei a mers acolo împreună cu avocatul. Au găsit cutia exact unde spusese Sofia.
Înăuntru erau copii ale unor contracte, extrase bancare și un caiet cu observațiile lui Dan.
Pe una dintre pagini scria:
„Răzvan aprobă plăți pentru lucrări care nu există. Trebuie să discut urgent cu Matei.”
Matei a închis caietul.
Nu mai putea pretinde că era vorba despre o simplă neînțelegere.
A convocat o întâlnire cu Răzvan, în prezența avocatului și a auditorului.
Fratele lui a venit relaxat.
— Ce s-a întâmplat? De ce atâta formalitate?
Matei a așezat documentele pe masă.
— Vreau să-mi explici unde au ajuns banii destinați Sofiei Ionescu.
Zâmbetul lui Răzvan a dispărut.
— Sofia? Ai găsit-o?
— Răspunde la întrebare.
— Au fost niște cheltuieli urgente. Urma să pun banii înapoi.
— Ai folosit banii unei femei însărcinate ca să acoperi cheltuielile firmei?
Răzvan și-a desfăcut nervos nasturele de la sacou.
— Nu înțelegi ce presiune era atunci! Dan murise, proiectele întârziau, aveam datorii!
Matei a scos următorul document.
— Și plățile acestea, făcute înainte de accident?
Fratele lui a încremenit.
— De unde le ai?
— Dan le descoperise.
Răzvan și-a coborât privirea.
— Dan voia să-ți spună tot. M-a amenințat că îți arată documentele.
— Și tu l-ai amenințat pe el?
— I-am spus să nu-mi distrugă viața. Dar nu am avut nimic de-a face cu accidentul!
Matei l-a privit lung.
— Asta nu o stabilesc eu. Dacă există informații relevante, le vom pune la dispoziția autorităților.
Răzvan a început să plângă.
— Sunt fratele tău!
— Și Dan a fost ca un frate pentru mine. Tu i-ai alungat soția însărcinată din casă și i-ai luat banii copilului.
— Aveam de gând să-i dau înapoi!
— După șase luni în care a trăit fără sprijin? După ce ai mințit-o că eu am abandonat-o?
Răzvan nu a mai răspuns.
În aceeași zi, Matei a inițiat procedurile pentru retragerea atribuțiilor financiare ale fratelui său și pentru protejarea conturilor companiei.
Documentele au fost predate avocatului, iar neregulile au fost sesizate autorităților competente.
Investigațiile au continuat luni întregi. Nu s-a stabilit că accidentul în care murise Dan fusese provocat intenționat. Dovezile privind transferurile financiare au fost însă suficiente pentru continuarea cercetărilor asupra administrării banilor.
Matei a refuzat să mai ascundă faptele doar pentru că Răzvan era fratele lui.
Între timp, Sofia a fost ajutată să obțină consiliere juridică pentru clarificarea situației locuinței și a drepturilor rămase după moartea soțului.
Matei a dispus și acordarea sprijinului financiar promis, printr-un aranjament documentat, separat de recuperarea banilor deturnați.
— Nu vreau să depind de nimeni, i-a spus Sofia.
— Nici nu trebuie. Banii aceștia sunt sprijinul pe care am vrut să ți-l ofer după moartea lui Dan. Nu îți cer nimic în schimb.
La câteva săptămâni după incidentul din restaurant, Sofia a născut un băiețel sănătos.
L-a numit Daniel, după tatăl lui.
Matei a venit la maternitate cu un buchet de flori și un ursuleț mic.
Când Sofia i-a pus copilul în brațe, bărbatul a rămas nemișcat.
— Seamănă cu Dan, a șoptit.
Sofia a zâmbit printre lacrimi.
— Are ochii lui.
Matei a privit ceasul vechi pe care femeia îl purta din nou la încheietură.
— I l-am dăruit tatălui lui când am semnat primul nostru contract. Dan mi-a spus că o să-l păstreze toată viața.
— L-a păstrat, a răspuns Sofia. Și într-o zi i-l voi da fiului nostru.
În privința Victoriei, femeia care o agresase în restaurant, Sofia a depus plângere și a oferit declarațiile necesare. Imaginile camerelor și mărturiile clienților au fost puse la dispoziția poliției.
Matei a sprijinit-o în demersurile sale, fără să încerce să cumpere tăcerea nimănui.
După câteva luni, Sofia a trecut pe la restaurant împreună cu băiețelul.
Nu venise să se întoarcă la muncă. Venise să le mulțumească angajaților care o ajutaseră în ziua incidentului.
Matei a întâmpinat-o la intrare.
— Cum te descurci?
— Mult mai bine. Am început să-mi pun viața în ordine.
Apoi a privit spre mesele elegante.
— Știți ce este ciudat? În ziua aceea am crezut că mi se termină lumea. Mă umilise o femeie în fața tuturor și nu știam dacă voi mai putea lucra.
Matei a încuviințat.
— Îmi pare rău că ai trecut prin asta.
— Dar tocmai atunci ați văzut ceasul lui Dan.
Bărbatul a zâmbit trist.
— Și am aflat că omul în care aveam cea mai mare încredere te trădase.
Sofia și-a privit copilul.
— Dan îmi spunea mereu că sunteți ca doi frați. Cred că ar fi fost fericit să știe că nu ne-ați uitat.
Matei a rămas câteva secunde tăcut.
— Niciodată, Sofia.
Înainte să plece, femeia i-a arătat ceasul.
Gravura era încă acolo.
„Fratelui meu, pentru totdeauna.”
Matei a înțeles atunci că prietenia nu se dovedește prin promisiunile făcute când totul merge bine, ci prin ceea ce faci pentru oamenii rămași în urmă atunci când viața se prăbușește.
Răzvan îi fusese frate de sânge, dar îi trădase încrederea.
Dan nu îi fusese rudă, dar îi dăruise o prietenie pe care nici moartea nu o ștersese.
Iar Sofia și copilul ei nu mai aveau să fie lăsați singuri.