Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Adriana? Soția mea deține firma aceea?
Daniel aproape că strigase în telefon. Contabilul, domnul Marinescu, a rămas câteva secunde tăcut.
— Da, domnule Daniel. Societatea este înregistrată pe numele doamnei Adriana. Este asociat unic și administrator.
— Imposibil! Adriana are doar niște proprietăți moștenite de la părinți!
— Din câte văd în documente, tocmai acele proprietăți au stat la baza afacerii dumneaei.
Daniel s-a așezat pe canapeaua din sufragerie. În jurul lui erau aceleași tablouri scumpe, aceeași mobilă și același candelabru sub care mă pălmuise cu o zi înainte.
— Și vila? a întrebat.
— Aparține societății doamnei Adriana. A fost cumpărată cu cinci ani înainte să vă căsătoriți.
— Dar mama locuiește aici de ani întregi!
— Asta nu schimbă cine este proprietarul, domnule Daniel. În privința dreptului de folosință trebuie verificate documentele.
Daniel a închis telefonul fără să-și ia rămas-bun.
Elena tocmai cobora scările, îmbrăcată într-un halat elegant de mătase.
— Cine era, mamă? De ce ești așa alb la față?
— Contabilul.
— Iar probleme cu firma?
Daniel a ridicat privirea.
— Mamă, știai că vila asta este a Adrianei?
Elena a început să râdă.
— Ce prostii vorbești? Adriana nici n-ar fi visat să locuiască aici dacă nu te lua pe tine!
— Am văzut actele. Casa aparține firmei ei.
Zâmbetul soacrei mele a dispărut.
— Atunci înseamnă că te-a păcălit!
— Nu, mamă. Firma a cumpărat casa înainte să ne cunoaștem.
Elena s-a sprijinit de balustradă.
— Și acum ce facem?
Daniel n-a răspuns. Pentru prima dată, nu mai știa.
În aceeași dimineață, eu eram la Mihaela, sora mea. Stăteam la masa din sufragerie, cu o ceașcă de ceai în față, când m-a sunat avocata.
— Doamnă Adriana, am verificat contractele. Sprijinul financiar acordat firmei soțului dumneavoastră este documentat. Putem cere clarificarea sumelor datorate și putem opri finanțările viitoare, în limitele obligațiilor existente.
— Și banii pentru Elena?
— Transferurile lunare erau voluntare. Nu aveți obligația să continuați să-i finanțați cheltuielile personale.
Am închis ochii pentru o clipă.
Trei ani plătisem șoferul, cumpărăturile, întreținerea și vacanțele femeii care mă numea săracă la fiecare masă de familie.
— Atunci nu mai continuăm transferurile, am spus.
— Vă pregătesc documentele necesare.
După-amiază, Daniel m-a sunat de pe un număr necunoscut.
— Adriana, trebuie să vorbim.
— Te ascult.
— De ce nu mi-ai spus că vila este a ta?
Am rămas câteva secunde tăcută.
— Daniel, ți-am spus înainte de nuntă că locuința aparține unei societăți pe care o administrez. Nu te-a interesat.
— Dar nu mi-ai spus cât valorează!
— Nici tu nu m-ai întrebat vreodată.
— Sunt soțul tău!
— Ieri erai soțul meu când m-ai lovit și m-ai dat afară din casă?
La celălalt capăt s-a făcut liniște.
— Adriana, eram nervos.
— Și eu eram supărată. Dar nu te-am lovit.
— Mama s-a simțit jignită.
— Mama ta m-a umilit trei ani. Iar tu ai ales să mă pedepsești pe mine pentru că i-am cerut respect.
Daniel a oftat.
— Hai să discutăm acasă.
— Nu mă întorc acolo cât timp nu mă simt în siguranță. Vom discuta prin avocați.
— Pentru o singură palmă distrugi căsnicia?
Am simțit cum mi se strânge stomacul.
— Nu, Daniel. Tu ai distrus încrederea dintre noi când ai considerat că ai dreptul să mă lovești.
Am închis.
Două zile mai târziu, Elena a primit o notificare privind încetarea sprijinului financiar lunar. M-a sunat imediat.
— Adriana, ce înseamnă asta? Mi-au spus că nu mai intră banii!
— Exact asta înseamnă, doamnă Elena.
— Daniel îmi trimite banii aceia!
— Nu. Eu i-am pus la dispoziție în ultimii trei ani.
— Minți!
— Puteți verifica transferurile împreună cu Daniel.
Am auzit-o respirând greu.
— Patruzeci de mii de lei pe lună… de la tine?
— Da. Și nu v-am cerut niciodată să-mi mulțumiți. Dar nici nu voi mai plăti pentru cineva care mă disprețuiește.
— Adriana, eu nu știam…
— Știu că nu știați. Dar asta nu schimbă felul în care m-ați tratat.
Am încheiat conversația.
În săptămânile următoare, Daniel a descoperit și celelalte lucruri pe care nu se obosise să le înțeleagă.
Contractul important care îi ajutase firma de renovări să supraviețuiască fusese obținut printr-o colaborare comercială negociată de societatea mea.
Nu i-am anulat lucrările aflate în desfășurare și nu i-am blocat conturile. Dar am refuzat să mai finanțez proiecte noi și am cerut verificarea obligațiilor contractuale.
Daniel a fost nevoit să-și reorganizeze afacerea fără sprijinul meu.
Între timp, avocata mea a început demersurile pentru divorț și pentru clarificarea folosinței vilei. Am depus și sesizarea privind agresiunea, însoțită de documentele medicale și de declarațiile persoanelor care asistaseră la incident.
Nu voiam să-l distrug financiar pe Daniel. Voiam doar să nu mai fiu obligată să-i susțin viața în timp ce el mă trata ca pe o povară.
După aproape două luni, ne-am întâlnit la biroul avocaților.
Daniel părea schimbat. Slăbise, iar aroganța cu care îmi vorbise ani întregi dispăruse.
— Adriana, a început el, am fost un prost.
N-am spus nimic.
— Nu știam cât ai făcut pentru mine. Pentru firmă. Pentru mama.
— Asta te supără cel mai tare? Că nu știai câți bani aveam?
Și-a coborât privirea.
— Nu. Mă supără ce ți-am făcut.
— Atunci spune-mi ce ai făcut.
Daniel a rămas tăcut câteva secunde.
— Te-am lovit. Te-am umilit în fața familiei și te-am dat afară. N-aveam niciun drept.
Era prima dată când își recunoștea fapta fără să dea vina pe mama lui.
— Îmi pare rău, Adriana.
L-am privit cu tristețe.
— Îți accept scuzele ca pe o recunoaștere a ceea ce ai făcut. Dar nu mă întorc.
— Nici dacă mama pleacă din casă?
— Daniel, problema nu a fost niciodată doar mama ta.
Nu a mai insistat.
Prin intermediul avocaților, am ajuns ulterior la o soluție privind eliberarea locuinței, bunurile personale și obligațiile financiare. Daniel și Elena s-au mutat într-un alt imobil, iar vila a rămas în administrarea societății mele.