Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Mamă?! Ce se întâmplă aici?!
Daniel a lăsat geanta să-i alunece de pe umăr și a venit repede spre mine. M-a prins de braț înainte să mă las cu totul în genunchi și m-a ajutat să mă ridic.
— Mamă, de ce stai așa? Te-ai lovit? Ce-i cu ligheanul acesta?
Nu puteam să-i răspund. Îmi tremurau picioarele, iar lacrimile îmi curgeau fără să le mai pot opri.
Veronica s-a ridicat imediat de pe canapea.
— Dragule, bine că ai venit! Mama ta iar face o scenă. Am intrat cu pantofii murdari și s-a apucat să-mi reproșeze că nu respect casa. I-am spus că șterg eu, dar uite ce face ca să mă pună într-o lumină proastă!
Daniel s-a uitat la lighean, apoi la prosopul din mâna mea.
— Și de ce avea mama prosopul în mână? De ce stăteai cu piciorul întins spre ea?
— Îmi curățam piciorul! Ce mare lucru? Nu vezi că exagerează?
— Veronica, am auzit ce ai strigat când am intrat în curte. I-ai spus să se grăbească. Ce trebuia să facă?
Logodnica lui a rămas o clipă fără răspuns.
— Daniel, nu începe să mă interoghezi pentru o prostie!
Fiul meu m-a condus până la fotoliu și mi-a adus un pahar cu apă.
— Mamă, te rog să-mi spui adevărul. Ce ți-a cerut Veronica?
M-am uitat spre ea. Mă privea cu aceeași expresie amenințătoare pe care o văzusem de atâtea ori când Daniel lipsea.
— Spune-i, Margareta! a intervenit ea. Spune-i cum m-ai făcut obraznică și cum ai amenințat că mă dai afară!
Atunci Daniel s-a întors brusc.
— Veronica, te rog să taci. Vreau să-mi ascult mama.
Era prima dată când îl auzeam vorbindu-i astfel.
Am prins curaj și i-am povestit totul. Despre pantofii murdari, despre durerile mele de genunchi și despre porunca de a-i spăla picioarele. I-am spus și cum mă amenințase că îl va întoarce împotriva mea.
Daniel asculta fără să mă întrerupă. Pe măsură ce vorbeam, chipul i se schimba.
— Și asta nu e prima dată, am adăugat. Mi-a ascuns fotografia tatălui tău. Nu mă mai lasă să stau în sufragerie când vreau să mă uit la televizor. Îmi spune mereu că după nuntă nu voi mai avea niciun cuvânt de spus aici.
— Mamă, de ce nu mi-ai spus?
— Am încercat, Daniel. Dar mi-ai răspuns că Veronica are suflet bun și că trebuie să ne obișnuim una cu cealaltă.
Fiul meu și-a coborât privirea. Își amintea.
Veronica a izbucnit:
— Nu pot să cred că o asculți! Femeia asta mă urăște de când am venit aici! Vrea să ne despartă!
— Te-am întrebat ceva foarte simplu, Veronica, a spus Daniel. I-ai cerut mamei să-ți spele picioarele?
— Am spus-o la nervi! Nu credeam că o să se apuce să facă asta!
— Dar ai văzut că a luat ligheanul. Ai văzut că o dor genunchii. De ce n-ai oprit-o?
Veronica și-a încrucișat brațele.
— Pentru că m-am săturat! De când stăm aici, totul trebuie făcut după regulile ei. Nu putem schimba mobila, nu putem muta fotografiile, nu putem face nimic fără să cerem voie!
Daniel a privit-o lung.
— Veronica, este casa mamei mele. Noi am rugat-o să ne primească până ne găsim o locuință.
— Tocmai asta e problema! a izbucnit ea. Mama ta stă singură într-o casă cu patru camere, iar noi trebuie să economisim pentru un apartament! Dacă ar vinde casa asta, am putea să ne cumpărăm ceva frumos și i-ar rămâne bani pentru o garsonieră.
Am simțit cum mi se strânge inima.
— Veronica, casa asta am ridicat-o împreună cu soțul meu. Aici l-am îngrijit când era bolnav. Aici mi-am crescut copilul.
— Și ce dacă? Nu puteți trăi toată viața din amintiri!
Daniel s-a ridicat în picioare.
— Ajunge.
— Poftim?
— Ai venit aici ca musafiră și ai început să te porți ca proprietară. Ai umilit-o pe mama când eu nu eram acasă și acum îmi spui că ar trebui să-și vândă locuința ca să ne fie nouă bine?
Veronica a încercat să-l ia de mână.
— Dragule, eu mă gândeam la viitorul nostru!
— Atunci trebuia să vorbim despre ce putem construi noi doi, nu despre ce putem lua de la mama.
— Deci o alegi pe ea?
Daniel a rămas câteva clipe tăcut.
— Nu este vorba despre a alege între două femei. Este vorba despre felul în care te porți cu un om care te-a primit în casa lui. Și despre faptul că m-ai mințit luni întregi.
Veronica a început să plângă, spunând că nu vorbise serios și că totul fusese o neînțelegere.
Dar Daniel nu s-a răzgândit.
— Nunta nu va mai avea loc. Vreau să-ți strângi lucrurile și să pleci.
— Pentru o ceartă cu mama ta arunci tot ce avem?
— Nu pentru o ceartă. Pentru că astăzi am văzut cum te porți când crezi că nu te vede nimeni.
Veronica s-a dus furioasă în dormitor. Daniel i-a spus că o va ajuta să-și transporte bagajele, dar că nu mai putea rămâne acolo. După aproape o oră, a plecat cu două valize, fără să-și ia rămas-bun.
Când ușa s-a închis, în casă s-a făcut o liniște apăsătoare.
Daniel s-a așezat lângă mine și mi-a luat mâinile între ale lui.
— Mamă, iartă-mă. Am văzut că erai tot mai retrasă, dar mi-am spus că poate ești obosită. Ar fi trebuit să te ascult când ai încercat să-mi vorbești.
— Mi-a fost teamă că te pierd, dragul meu. Ești singurul copil pe care îl am.
— Nu trebuia să-ți fie frică să-mi spui adevărul. Și nu trebuia să ajungi să îngenunchezi în propria casă.
M-a îmbrățișat și am plâns amândoi. Nu de bucurie. Știam cât de mult o iubise pe Veronica și cât îl durea să renunțe la nunta pe care o pregătiseră.
În dimineața următoare, Daniel a sunat la restaurant și a început să anuleze rezervările. Eu pregăteam cafeaua când l-am auzit spunând că nunta nu va mai avea loc.
După ce a închis, am intrat în sufragerie.
— Fiule, îmi pare rău că ai trecut prin asta din cauza mea.
— Mamă, nu din cauza ta s-a întâmplat. Veronica a făcut niște alegeri, iar eu am făcut greșeala să nu văd ce se petrece chiar sub ochii mei.
Mai târziu, l-am găsit în hol, cu mopul în mână. Ștergea urmele de noroi rămase de cu o zi înainte.
— Daniel, lasă, mamă. Pot să fac și eu asta.
S-a oprit și mi-a zâmbit trist.
— Știu că poți. Ai făcut singură atâtea lucruri pentru mine. Dar astăzi lasă-mă pe mine.
Am rămas în prag, privindu-l cum curăță podeaua pe care, cu o zi înainte, fusesem obligată să îngenunchez.
Atunci am înțeles că nu aveam nevoie ca fiul meu să aleagă mereu în locul meu sau să mă trateze ca pe o femeie neputincioasă. Aveam nevoie doar să mă asculte, să mă creadă și să mă respecte.
Iar în dimineața aceea, pentru prima dată după multe luni, m-am simțit din nou acasă.