Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Domnule director, trebuie să-i explicați de ce numele ei apare pe documentele acestea.
Alina ținea dosarul deschis, iar Sorin se uita la ea cu o furie pe care nu i-o mai văzusem niciodată.
— Pune dosarul jos! Nu ai dreptul să discuți informațiile firmei cu oricine!
— Cu oricine? am repetat. Sorin, sunt contabila-șefă a acestei firme. Cel puțin până când cineva îmi comunică legal contrariul.
Am lăsat buchetul de flori pe birou și m-am apropiat. Alina mi-a arătat prima pagină.
Era o situație de reconciliere contabilă, întocmită cu o zi înainte. În dreptul numelui meu apărea mențiunea că verificasem și aprobasem anumite înregistrări.
— Eu n-am aprobat documentul acesta, am spus.
— Știu, a răspuns Alina. De aceea am întrebat.
Sorin a întins mâna după dosar.
— Este o situație provizorie. Nu mai faceți atâta scandal!
— Atunci de ce apare numele meu la rubrica de verificare?
Directorul n-a răspuns. A luat dosarul de pe birou și l-a închis.
— Mariana, semnează acordul și pleacă acasă. Îți oferim două salarii compensatorii. Nu transforma o despărțire civilizată într-un circ.
M-am uitat la cutia de carton, apoi la foaia pe care voia să o semnez.
— Nu semnez nimic astăzi. Și vreau o copie a propunerii tale.
— O să regreți încăpățânarea asta!
— Poate. Dar nu mai vreau să regret că am tăcut.
Alina s-a apropiat de mine.
— Doamnă Popescu, îmi pare rău. Eu am fost angajată pentru un post despre care mi s-a spus că va rămâne vacant. Nu știam că dumneavoastră nu vreți să plecați.
— Nu tu mi-ai organizat petrecerea de pensionare, Alina.
Am privit spre Sorin.
— Și nu tu ai pus numele meu pe niște documente pe care nu le-am verificat.
Am plecat din birou cu geanta mea, fără să ating cutia. Nu am luat documente ale firmei și nu am încercat să copiez fișiere. Am cerut doar, în scris, să mi se comunice situația contractului meu și să fie păstrate înregistrările privind operațiunile contabile contestate.
În aceeași după-amiază, am discutat cu un avocat specializat în dreptul muncii. Mi-a explicat că o petrecere și o cutie de carton nu țin loc de încetare legală a contractului, iar o pensionare nu putea fi inventată prin simpla voință a directorului.
— Nu semnați un acord dacă nu sunteți de acord cu el, mi-a spus. Și continuați să vă manifestați disponibilitatea de a lucra, cât timp contractul este în vigoare.
A doua zi, m-am prezentat la serviciu la ora opt.
Cartonul cu urarea de pensionare dispăruse. Florile fuseseră mutate pe un dulap, iar colegii evitau să mă privească.
Sorin m-a chemat imediat în biroul lui.
— Mariana, chiar vrei să ne târâm prin tribunale?
— Vreau să-mi fac meseria. Și vreau să știu de ce sunt trecută ca persoană care a verificat niște operațiuni pe care nu le recunosc.
A lovit cu palma în birou.
— Tu nu înțelegi că firma trebuie să meargă înainte?
— Ba înțeleg foarte bine. Tocmai de aceea am întrebat de trei ori, luna trecută, de ce există diferențe între facturi și încasări.
Pentru prima dată, Sorin n-a mai avut o replică pregătită.
În zilele următoare, situația a început să se clarifice. Conducerea societății includea și doi asociați care nu participau la administrarea zilnică. Le-am transmis o sesizare oficială, limitată la faptele pe care le puteam susține: încercarea de a-mi impune plecarea și folosirea numelui meu pe documente neverificate.
Alina a făcut, separat, propria sesizare. Nu voia să aprobe operațiuni pe care nu le înțelegea și nici să fie folosită pentru a înlocui un angajat împotriva voinței acestuia.
Asociații au cerut o verificare independentă.
Atunci s-a aflat că unele facturi fuseseră înregistrate ca achitate, deși încasările corespunzătoare nu apăreau în conturile firmei. Existau și regularizări introduse ulterior, fără justificări suficiente.
Nu era încă dovedit că cineva furase bani. Dar diferențele erau reale și necesitau explicații.
Mai grav, în câteva situații, numele meu fusese trecut drept persoană care verificase operațiunile, deși eu nu participasem la ele.
La ședința convocată de asociați, Sorin a încercat să minimalizeze totul.
— Mariana este foarte atașată de vechile metode. Nu acceptă schimbarea și interpretează greșit niște operațiuni normale.
Alina a ridicat mâna.
— Îmi permiteți să spun ceva?
Unul dintre asociați a încuviințat.
— Eu am fost angajată ca înlocuitoare a doamnei Popescu. Mi s-a spus că pleacă voluntar. Cu o zi înainte de petrecere, domnul Sorin mi-a cerut să pregătesc situații în care apărea deja numele dumneaei ca verificator. Când am întrebat dacă le aprobase, mi s-a spus că nu trebuie să-mi fac griji.
Sorin a devenit roșu la față.
— Alina, ai grijă ce spui!
— Tocmai asta fac, domnule director. Am grijă să spun numai ce știu.
Verificarea ulterioară a arătat că Sorin autorizase regularizări nejustificate pentru a ascunde temporar întârzieri importante la încasarea unor creanțe. Încercase să prezinte situațiile drept verificate de mine, ca să nu fie nevoit să răspundă singur pentru deciziile luate.
Asociații i-au retras atribuțiile de administrare până la finalizarea verificărilor și au început procedurile necesare pentru stabilirea răspunderii. Nu știam ce consecințe juridice aveau să urmeze. Știam doar că nu mai putea pretinde că totul fusese o neînțelegere provocată de vârsta mea.
În aceeași zi, unul dintre asociați m-a întrebat dacă vreau să rămân în firmă.
— Da, am răspuns. Dar nu vreau să rămân doar fiindcă acum aveți nevoie de mine. Vreau să lucrez într-un loc unde experiența nu este tratată ca o rușine.
Am stabilit să continui activitatea, iar Alina să lucreze alături de mine, cu atribuții clare. Nu trebuia să ne luptăm una cu cealaltă pentru același scaun.
Câteva zile mai târziu, am găsit-o pe Alina în birou, încercând să înțeleagă un raport complicat.
— Doamnă Mariana, puteți să-mi arătați cum verificați diferențele acestea?
M-am așezat lângă ea și i-am explicat.
După aproape o oră, a zâmbit.
— Acum înțeleg de ce vă căutau toți când apărea o problemă.
— Și eu înțeleg de ce avem nevoie de oameni tineri, i-am răspuns. Tu ai observat într-o zi ceva ce alții preferaseră să ignore.
Înainte să plecăm, Alina a observat cutia de carton rămasă lângă dulap.
— Ce facem cu asta?
Am privit-o și am zâmbit.
— Pune în ea dosarele vechi care trebuie trimise la arhivă. Pentru asta chiar e bună.
A doua dimineață, mi-am așezat din nou fotografia nepoților pe birou. Nu primisem o funcție spectaculoasă și nici o recompensă uriașă. Aveam în continuare rapoarte de verificat, termene de respectat și zile obositoare.
Dar aveam și ceva ce Sorin încercase să-mi ia fără să mă întrebe: dreptul de a hotărî singură când îmi închei cariera.
Iar când va veni ziua aceea, voi pleca pentru că așa voi alege eu, nu pentru că cineva mi-a cumpărat flori și mi-a întins o cutie de carton.