Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Atât? a întrebat Dragoș, privind semnătura mea. Nouă ani de căsnicie și nici măcar nu încerci să mă convingi să rămân?
Mi-am luat geanta de pe scaun și l-am privit drept în ochi.
— Ce ai fi vrut să fac? Să mă rog de tine în fața colegilor tăi, după ce le-ai spus că sunt inutilă?
Margareta a smuls documentele de pe masă.
— Foarte bine! Măcar ai avut bunul-simț să înțelegi că fiul meu merită mai mult. Acum poți să pleci!
Am plecat fără să răspund. În spatele meu, muzica a reînceput, iar Dragoș și-a ridicat din nou paharul. Probabil credea că tocmai scăpase de o femeie care trăia pe banii lui.
În realitate, nu știa aproape nimic despre viața mea profesională din ultimii doi ani.
Renunțasem la programul zilnic de birou după ce firma de consultanță în care lucrasem fusese reorganizată. Îmi păstrasem însă participațiile într-o societate de investiții pe care o înființasem împreună cu o fostă colegă, Cristina.
Societatea noastră investea în companii românești aflate în dezvoltare. Una dintre investiții era o participație majoritară într-o firmă care finanța extinderea companiei unde lucra Dragoș.
Nu îi ascunsesem intenționat activitatea mea. Încercasem de mai multe ori să-i povestesc despre proiectele mele, dar mă întrerupea.
— Lasă-mă cu hârtiile tale, Corina! Eu muncesc cu oameni adevărați, nu stau acasă să mă joc de-a investitorul!
În cele din urmă, încetasem să-i mai explic. Veniturile mele erau administrate separat, iar el nu mă întrebase niciodată cât câștigam.
A doua zi dimineață, Dragoș a intrat în sediul companiei cu aceeași siguranță cu care își ținuse discursul la petrecere. Își pregătise deja întâlnirile pentru prima săptămână în noua funcție.
La recepție îl aștepta directorul de resurse umane.
— Domnule Dragoș, trebuie să veniți în sala de ședințe. Conducerea a decis suspendarea numirii dumneavoastră până la finalizarea unei verificări interne.
— Ce verificare? a întrebat el. Promovarea mea a fost aprobată!
— Au apărut neconcordanțe în documentele proiectului de extindere. Vă rugăm să veniți pentru clarificări.
Cu o săptămână înainte de petrecere, societatea mea primise un raport financiar privind proiectul respectiv. În documente apăreau cheltuieli aprobate fără justificări complete și contracte cu furnizori selectați fără respectarea procedurilor interne.
Printre persoanele care aprobaseră operațiunile se afla și Dragoș.
Nu eu cerusem concedierea lui. În calitate de reprezentantă a investitorului majoritar, solicitasem verificarea independentă a documentelor, înainte ca firma să aprobe o nouă tranșă de finanțare. Cererea fusese făcută înainte de petrecere și nu avea legătură cu divorțul nostru.
În sala de ședințe, Dragoș a aflat că numirea sa fusese suspendată și că trebuia să explice mai multe decizii luate în ultimele luni.
— Cine a cerut verificarea? a întrebat furios.
Directorul financiar i-a explicat că investitorul majoritar solicitase un audit și că toate persoanele implicate în proiect urmau să fie audiate.
— Cine este investitorul? a insistat Dragoș.
— Societatea administrată de doamna Corina și de partenera ei de afaceri.
Soțul meu a rămas nemișcat.
— Corina? Soția mea?
— Da. Firma în care este asociată deține participația majoritară în societatea care finanțează proiectul.
Dragoș a încercat imediat să mă sune. Nu i-am răspuns. Eram într-o întâlnire cu avocatul meu, pentru a discuta despre procedura de divorț și despre bunurile dobândite în timpul căsniciei.
Când am ieșit, aveam șaptesprezece apeluri pierdute și mai multe mesaje.
„Corina, trebuie să vorbim urgent. Nu știam că ai legătură cu firma care ne finanțează. De ce nu mi-ai spus?”
I-am răspuns scurt că orice întrebare profesională trebuia adresată echipei care se ocupa de verificări. Despre căsnicie urma să discutăm separat, prin avocați.
În aceeași seară, Margareta a venit la apartamentul nostru. De data aceasta nu mai avea documente de divorț în mână și nici nu mai vorbea despre cât de important devenise fiul ei.
— Corina, mamă, ce se întâmplă? Dragoș spune că tu ai puterea să-i distrugi cariera!
— Nu am asemenea intenții, Margareta. Compania verifică niște operațiuni financiare. Dacă Dragoș și-a făcut treaba corect, documentele vor arăta asta.
— Dar este soțul tău! Nu poți să-l lași să piardă tot!
Am privit-o cu uimire.
— Ieri mi-ai spus că nu sunt suficient de bună pentru fiul tău. Astăzi îmi ceri să intervin pentru el?
Margareta și-a coborât privirea.
— N-am știut că ai o asemenea situație financiară.
— Tocmai asta este problema. M-ați judecat după ceea ce credeați că am, nu după omul care sunt.
A încercat să-mi spună că se lăsase dusă de val și că nu trebuia să aducă documentele la petrecere. Nu am contrazis-o. Dar nici nu i-am promis că voi repara eu lucrurile.
În următoarele săptămâni, verificarea internă a continuat. Au fost analizate contractele, aprobările și corespondența profesională. Raportul final a arătat că Dragoș aprobase plăți către un furnizor fără documentele obligatorii și prezentase conducerii informații incomplete despre costurile proiectului.
Nu s-a dovedit că își însușise bani, dar încălcările procedurilor interne erau suficient de grave pentru ca firma să renunțe la promovare. După parcurgerea procedurii disciplinare, contractul lui de muncă a încetat.
Nu am participat la decizia privind sancțiunea. M-am retras din orice discuție în care relația noastră personală putea crea un conflict de interese și am lăsat conducerea și specialiștii juridici să aplice procedurile.
Când Dragoș a venit să-și ia lucrurile, părea un alt om. Nu mai purta costumul scump de la petrecere și nici nu mai avea zâmbetul acela superior.
— Corina, am pierdut funcția. Nu știu ce voi face acum.
— Îmi pare rău că ai ajuns aici, i-am răspuns. Dar nu eu am aprobat documentele acelea.
S-a așezat pe marginea canapelei.
— De ce nu mi-ai spus că ai bani? Că ai investiții? Am crezut că nu mai lucrezi.
— Ți-am spus de multe ori că mă ocup de proiectele mele. Tu ai hotărât că, dacă nu plec dimineața la birou, înseamnă că nu fac nimic.
— Am fost un prost, a murmurat el.
Nu i-am răspuns imediat.
— Dragoș, problema nu este că nu știai cât câștig. Problema este că ai considerat că, dacă aș fi câștigat mai puțin decât tine, aveai dreptul să mă umilești.
A început să-mi spună că fusese presat de noua funcție, că mama lui îl influențase și că nu își dorise cu adevărat divorțul.
— Atunci de ce ai lăsat-o să-mi pună actele în față, în mijlocul petrecerii?
Nu a avut un răspuns.
I-am explicat că hotărârea mea rămânea aceeași. Documentul semnat la restaurant nu desfăcuse căsătoria, dar eu eram de acord să continuăm procedura legală de divorț. Nu mai voiam să trăiesc lângă un om care își măsura respectul pentru soție după salariul și funcția ei.
Am clarificat situația bunurilor împreună cu avocații. Participațiile mele și celelalte drepturi patrimoniale au fost analizate potrivit actelor și regimului matrimonial aplicabil, fără să presupunem că tot ce era pe numele meu era automat exclus de la partaj. Am ajuns la o înțelegere asupra bunurilor comune, iar divorțul a fost finalizat.
Dragoș și-a găsit ulterior un alt loc de muncă, într-o funcție mai modestă. Margareta nu m-a mai contactat după ce i-am spus că nu doream să discutăm despre împăcare.
Eu mi-am continuat activitatea profesională. Am revenit treptat la întâlnirile cu partenerii de afaceri și am început să mă implic mai mult în proiectele pe care le administram. Nu aveam nevoie să-mi demonstrez valoarea prin funcția soțului meu sau prin averea pe care o construisem.
La câteva luni după divorț, am participat la o conferință de afaceri în Timișoara. La final, una dintre participante m-a întrebat dacă nu mă deranja faptul că lucram atât de mult.
Am zâmbit.
— Nu. Mă deranja când cineva îmi spunea că munca mea nu valorează nimic doar pentru că nu o înțelegea.
În seara aceea, am ajuns acasă, mi-am pregătit cina și m-am așezat lângă fereastră. Pentru prima dată după mult timp, liniștea din apartament nu mai însemna că trebuia să evit o ceartă.
Dragoș crezuse că promovarea îi dădea dreptul să mă privească de sus. Margareta crezuse că semnătura mea pe un document însemna că putea să mă scoată din viața fiului ei ca pe un obiect care nu mai era folositor.
Amândoi aflaseră prea târziu că nu depinsesem niciodată de aprobarea lor ca să fiu cine eram.
Iar eu nu mai aveam de gând să-mi micșorez viața pentru ca un alt om să se simtă mai important.