Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Răzvan, cui ai trimis 48.000 de lei din banii părinților noștri?
Fratele meu a rămas nemișcat în holul apartamentului. Cu câteva clipe înainte bătuse în ușă de parcă voia s-o scoată din balamale. Acum se uita la telefonul meu și își căuta cuvintele.
— Sunt niște plăți personale. Nu trebuie să-ți dau ție explicații.
— Ba trebuie. Contul este pe numele meu, iar banii sunt strânși pentru îngrijirea mamei și a tatei.
— Și eu sunt copilul lor! Am dreptul la banii ăia!
— Ai dreptul să știi cum sunt folosiți, nu să-i cheltuiești fără acordul nostru.
Marian a apărut în spatele meu. Tocmai se întorsese de la spital și avea cearcăne adânci, dar vocea îi era fermă.
— Răzvan, copiii dorm. Dacă mai ridici tonul, discuția se încheie aici.
Fratele meu a privit spre ușa dormitorului, apoi a făcut un pas înapoi.
— Bine. Vrei adevărul, Dana? Am împrumutat banii. Îi puneam înapoi după sărbători.
— Cui i-ai împrumutat?
— Lui Alina. Pentru firma ei.
Am simțit cum mi se strânge stomacul.
Alina avea un mic salon de înfrumusețare. Știam că afacerea nu mergea grozav, dar nu-mi spusese nimeni că avea probleme atât de mari.
— Și de ce apar plăți pentru catering și decorațiuni tot din contul familiei?
Răzvan și-a frecat fruntea.
— Pentru că am vrut să fac o petrecere frumoasă. Alina invitase niște oameni importanți, posibili parteneri de afaceri. Nu puteam să mă fac de râs.
L-am privit fără să-mi vină să cred.
— Deci ai luat bani puși deoparte pentru medicamentele și îngrijirea părinților noștri ca să impresionezi niște invitați?
— Nu dramatiza! Tata are pensie, mama la fel. Nu murea nimeni de foame!
Atunci Marian a intervenit.
— Tatăl vostru a ajuns aseară la urgențe cu tensiunea foarte mare. A fost evaluat și a rămas sub observație. Știi măcar asta?
Răzvan a clipit surprins.
— Cum adică la spital? De ce nu m-a sunat nimeni?
— Te-a sunat mama de trei ori, i-am răspuns. Nu i-ai răspuns. Erai prea ocupat cu petrecerea.
A scos telefonul și a verificat apelurile. Pentru prima dată, părea că înțelege cât de mult se îndepărtase de propria familie.
— Eu n-am știut…
— N-ai vrut să știi, Răzvan. Și nici de copiii mei n-ai vrut să știi.
A încercat să spună ceva, dar l-am oprit.
— Călin și Maria au stat afară aproape o jumătate de oră, în frig, fiindcă tu ai hotărât că nu sunt suficient de importanți pentru invitații tăi. Maria încă mă întreabă ce a făcut greșit.
Fratele meu a coborât privirea.
— Am exagerat. Eram nervos.
— Nu este o explicație. Sunt doi copii. Dacă vecina nu-i observa, cât i-ai fi lăsat acolo?
N-a răspuns.
I-am arătat din nou extrasul bancar.
— Până lămurim toate plățile, nu mai folosești contul. Am revocat împuternicirea bancară și am cerut băncii confirmarea operațiunilor făcute de tine. Dacă descopăr că ai folosit banii fără drept, voi face demersurile necesare pentru recuperarea lor.
— Mă ameninți cu poliția? Pe mine, fratele tău?
— Îți cer să răspunzi pentru ce ai făcut. Faptul că suntem frați nu te scutește de responsabilitate.
A plecat trântind ușa.
În aceeași zi, după ce tata a fost externat, am mers împreună cu părinții la bancă. Le-am arătat extrasele și le-am explicat ce descoperisem.
Mama a început să plângă.
— Răzvan ne-a spus că petrecerea este plătită din economiile lui. Nu ne-a cerut niciun ban.
Tata a rămas mult timp tăcut, apoi a întrebat:
— Cât a luat în total?
Am verificat împreună tranzacțiile. Pe lângă cei 48.000 de lei transferați către firma Alinei, mai existau 17.600 de lei cheltuiți pentru petrecere și alte plăți personale mai mici.
În total, peste 70.000 de lei.
Banii proveneau din economiile pe care părinții mi le încredințaseră pentru administrare, inclusiv sume transferate în cont de-a lungul anilor pentru eventuale cheltuieli medicale.
— Vreau să-i dea înapoi, a spus tata. Nu pentru mine. Pentru că a mințit.
Am discutat cu un avocat și am pregătit o notificare prin care îi solicitam lui Răzvan restituirea sumelor nejustificate. Am păstrat extrasele, documentele bancare și mesajele în care recunoștea că folosise banii pentru firma Alinei și pentru petrecere.
Două zile mai târziu, Răzvan a venit la părinții noștri. De data aceasta nu mai striga.
— Am greșit, a spus. Am crezut că pot pune banii la loc înainte să observe cineva.
Mama l-a privit cu ochii în lacrimi.
— Banii se pot câștiga din nou. Dar cum ai putut să-i scoți afară pe copiii Danei?
Răzvan a început să plângă.
— Alina era nervoasă că nu venise tata. Copiii tot întrebau de el, iar eu aveam invitați. Am reacționat îngrozitor.
— Nu da vina pe soția ta, i-a spus tata. Tu i-ai trimis afară. Tu trebuie să răspunzi.
Răzvan a recunoscut că se împrumutase pentru afacerea Alinei și că încercase să ascundă problemele financiare în spatele unei petreceri luxoase.
Cu ajutorul avocatului, am încheiat un acord scris de restituire a banilor, cu termene clare. Răzvan și Alina au vândut o mașină pe care o foloseau rar și au achitat prima parte a datoriei. Pentru restul au acceptat un grafic de plată.
Dar în privința copiilor mei nu am negociat.
— Călin și Maria nu vor mai rămâne în grija voastră, i-am spus. Puteți să-i vedeți la întâlniri de familie, în prezența noastră, dacă ei vor dori. Dar nu vă voi mai încredința siguranța lor.
Răzvan a încuviințat fără să protesteze.
Într-o duminică, a venit să-și ceară iertare de la copii. Călin l-a ascultat în tăcere, iar Maria s-a ascuns puțin în spatele meu.
— Îmi pare rău că v-am trimis afară, le-a spus. Nu ați făcut nimic greșit. Eu am fost cel care s-a purtat urât.
— Și de ce nu ne-ai lăsat să stăm în casă? a întrebat Călin.
Răzvan a înghițit în sec.
— Pentru că am fost egoist. Nu am nicio scuză.
Maria nu a vrut să-l îmbrățișeze. Nu am obligat-o.
Au trecut câteva luni. Răzvan plătește ratele stabilite, iar părinții și-au păstrat economiile rămase într-un cont la care el nu mai are acces. Eu le prezint periodic situația banilor, astfel încât să știe exact ce se întâmplă cu economiile lor.
Relația dintre mine și fratele meu nu mai este aceeași. Ne vedem la părinți și vorbim civilizat, dar încrederea va trebui reconstruită în timp.
Într-o seară, Maria m-a întrebat dacă anul viitor vom mai merge la petrecerea unchiului.
— Nu, iubita mea. Anul viitor facem Revelionul acasă, împreună.
— Și bunicul vine?
— Dacă se simte bine, îl invităm și pe el. Și pe bunica.
Călin a zâmbit.
— Atunci eu fac lista cu muzica.
I-am privit pe amândoi și mi-am dat seama că nu aveau nevoie de o vilă plină de invitați, de decorațiuni scumpe sau de mese încărcate.
Aveau nevoie de un loc unde să fie primiți cu drag, unde nimeni să nu-i trimită afară pentru că deranjează și unde să știe că, indiferent ce se întâmplă, adulții au grijă de ei.
Iar pentru mine, aceea a fost singura petrecere care a meritat cu adevărat pregătită.