Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Daniela, înainte să ajungem acasă, trebuie să-ți spun ceva, a repetat Radu, fără să mă privească.
Mașina era oprită lângă trotuar. Telefonul lui continua să vibreze, iar pe ecran apărea numele Mirelei.
— De unde o cunoști pe sora mea?
— Ne știm de mai mult timp.
— De cât timp, Radu?
— De aproape doi ani.
— Doi ani? Dar eu v-am întrebat pe amândoi dacă vă cunoașteți!
— Știu. Trebuia să-ți spun.
— Ce legătură ai cu ea?
Radu a rămas tăcut câteva secunde.
— Mirela a fost iubita mea. Am avut o relație aproape un an. Ne-am despărțit înainte să te cunosc.
Am început să tremur. Mirela mă ascultase luni întregi vorbind despre bărbatul de care mă îndrăgostisem. Mă întrebase unde locuiește, cu ce se ocupă, dacă este divorțat. Și nu-mi spusese nimic.
— De ce ai ascuns asta?
— Pentru că mi-a fost teamă că o să te pierd.
— Și ea de ce n-a spus nimic?
— Asta trebuie s-o întrebi pe ea.
Am luat telefonul lui și am sunat-o pe Mirela. Mi-a răspuns imediat.
— Daniela? Unde ești?
— În mașina lui Radu. Tocmai mi-a spus că ați fost împreună.
La celălalt capăt s-a făcut liniște.
— Te rog, vino la mine. Trebuie să vorbim.
— Spune-mi acum de ce m-ai mințit!
— Pentru că am fost lașă. Dar mai este ceva ce trebuie să afli.
Am închis și i-am cerut lui Radu să mă ducă la apartamentul surorii mele.
— Daniela, putem discuta mâine.
— Acum, Radu. Sau cobor și iau un taxi.
A pornit fără să mai protesteze.
Mirela ne aștepta la ușa apartamentului. Când l-a văzut pe Radu, chipul i s-a schimbat.
— Ți-am spus să-i mărturisești totul înainte să plece de acasă.
— I-am spus despre noi, a răspuns el.
— Nu despre asta vorbesc.
M-am întors spre sora mea.
— Ce mai este?
Mirela ne-a poftit înăuntru. Pe măsuța din hol se afla un dosar subțire, pe care l-a deschis în fața mea.
— Acum doi ani, Radu mi-a propus să investesc în firma lui. Voia să deschidă un atelier de mobilă la comandă. Mi-a cerut 35.000 de lei.
— Și?
— I-am dat banii. Erau economiile mele. Mi-a promis că îi returnează în șase luni.
Am privit spre Radu.
— E adevărat?
— Am avut probleme cu firma. N-am putut să-i dau înapoi.
— După despărțire, am aflat că avea datorii și la doi furnizori, a continuat Mirela. Când i-am cerut banii, mi-a spus că nu are de unde.
— Și ce legătură are asta cu mine?
Mirela a scos din dosar câteva mesaje imprimate.
— Când mi-ai spus despre Radu, l-am contactat. I-am cerut să-ți spună adevărul. El m-a rugat să nu stric relația voastră și mi-a promis din nou că-mi returnează banii.
— De aceea mă întrebai mereu despre el?
— Da. Voiam să aflu dacă ți-a cerut bani sau dacă te-a implicat în afacerile lui. Dar mi-a fost rușine să-ți recunosc că eu fusesem păcălită.
Radu s-a ridicat brusc.
— Nu am păcălit pe nimeni! Firma a mers prost. Asta nu înseamnă că sunt escroc.
— Atunci de ce nu mi-ai spus nimic? l-am întrebat.
— Pentru că tu mă vedeai altfel. Cu tine puteam să încep de la zero.
Mi-am amintit ceva ce îmi spusese cu două săptămâni înainte. Vorbise despre apartamentul în care urma să locuim și despre faptul că, după divorț, aș putea primi o parte din bunurile comune.
— Radu, de ce m-ai întrebat cât valorează apartamentul meu și al lui Florin?
— Vorbeam despre viitorul nostru.
— Și de ce ai insistat să-mi cer partea imediat după divorț?
— Pentru că aveai dreptul la ea.
— Ca să facem ce cu banii?
N-a răspuns.
Atunci mi-am amintit că propusese să cumpărăm împreună utilaje pentru firma lui. Îmi spusese că era o investiție sigură.
Nu puteam ști dacă se apropiase de mine pentru bani. Dar îmi ascunsese exact lucrurile care m-ar fi făcut să mă gândesc de două ori înainte să-mi părăsesc soțul.
— Nu mai vin cu tine, i-am spus.
— Daniela, nu poți să arunci totul pentru niște datorii vechi!
— Nu datoriile sunt problema. Ci faptul că m-ai mințit patru luni, în timp ce îmi cereai să fiu sinceră cu Florin.
Radu a încercat să mă convingă să plecăm. Am refuzat. Până la urmă, și-a luat cheile și a ieșit.
Am rămas cu Mirela.
— De ce nu mi-ai spus de la început?
— Pentru că mi-era rușine că am avut încredere în el. Și pentru că tu erai atât de îndrăgostită, încât mă temeam că o să crezi că vreau să vă despart.
— Trebuia să-mi dai voie să hotărăsc singură, cunoscând adevărul.
— Știu. Am greșit.
În noaptea aceea am dormit la sora mea, pe canapea. Dimineața, l-am sunat pe Florin.
— Aș vrea să vorbim.
— Despre ce, Daniela?
— Despre ce am făcut. Și despre ce urmează.
Ne-am întâlnit într-o după-amiază, într-un parc liniștit. I-am povestit totul, fără să ascund relația și fără să dau vina pe Radu pentru alegerea mea.
Florin m-a ascultat până la capăt.
— Îmi pare rău că ai trecut prin asta. Dar faptul că omul acela te-a mințit nu schimbă ce mi-ai făcut mie.
— Știu. Nu-ți cer să mă ierți acum.
— Șaptesprezece ani am construit o viață împreună. Și tu ai decis să pleci fără să-mi dai măcar șansa unei discuții adevărate.
Am început să plâng.
— M-am simțit singură lângă tine, Florin. Dar trebuia să-ți spun cât de rău ajunseseră lucrurile, nu să caut pe altcineva.
— Și eu am greșit. Am muncit prea mult și am crezut că, dacă aduc bani acasă, este suficient. Dar asta nu justifică minciuna.
Nu ne-am împăcat în ziua aceea.
În lunile următoare, am locuit separat. Am început să merg la consiliere, iar Florin a acceptat câteva ședințe împreună, ca să înțelegem dacă mai exista ceva de salvat.
Mirela a început demersurile pentru recuperarea datoriei, folosind contractul și dovezile plăților. Relația dintre noi a rămas tensionată, dar am încetat să ne mai ascundem lucruri importante.
După aproape șase luni, Florin mi-a spus că nu poate continua căsnicia. Încercase să-și recapete încrederea, dar nu reușise.
Am acceptat hotărârea lui. Am divorțat și am împărțit bunurile comune prin înțelegere, fără să transformăm despărțirea într-un război.
Mi-am închiriat un apartament mic și am continuat să lucrez la clinică. Nu era viața nouă pe care mi-o imaginasem când plecasem cu valiza după Radu, dar era una pe care trebuia să învăț să mi-o construiesc singură.
Într-o seară, Florin m-a sunat să-mi spună că găsise printre lucrurile rămase acasă o fotografie de la nunta noastră.
— Vrei să ți-o păstrez?
— Da, te rog.
— Bine, Daniela. Ai grijă de tine.
— Și tu, Florin.
Am închis și am rămas câteva minute privind pe fereastră.
Îl părăsisem pentru un bărbat care îmi promisese că mă va face fericită. Descoperisem însă că nici promisiunile lui, nici greșelile soțului meu nu mă puteau scuti de răspunderea pentru propriile alegeri.
Nu l-am mai căutat pe Radu. Iar pe Florin nu l-am mai rugat să se întoarcă.
Am păstrat fotografia de la nuntă, nu ca pe o speranță că vom fi din nou împreună, ci ca pe amintirea unei iubiri pe care nu știusem să o protejez la timp.