Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Andrei stătea în fața mea, cu mâna pe clanță, iar Oana plângea lângă canapea. Eu țineam documentul pe care apărea suma de 18.000 de lei și așteptam un răspuns.
— Unde sunt banii, Andrei?
— Am cerut restaurantului să transfere avansul pentru un alt eveniment.
— Ce eveniment?
Oana și-a acoperit fața cu mâinile.
— Pentru aniversarea firmei mele, a răspuns Andrei. Aveam nevoie să organizez o întâlnire cu niște clienți.
Am simțit că mi se face rău.
— Ai folosit banii de nuntă pentru firma ta? Fără să mă întrebi?
— Urma să-i pun înapoi. Am avut probleme cu încasările și am crezut că rezolv până astăzi.
— Și Oana?
Andrei a privit-o, dar n-a răspuns.
— Spune-i, a șoptit ea. Nu mai are rost să mințim.
Atunci am aflat că relația lor începuse cu aproape patru luni înainte, în perioada în care eu mergeam la controalele pentru sarcină și pregăteam nunta.
Oana mă însoțea la probele rochiei, apoi se întâlnea pe ascuns cu logodnicul meu.
— De ce? am întrebat-o. Tu știai cât de mult îl iubeam.
— Nu am plănuit să se întâmple. La început vorbeam despre organizarea nunții, apoi…
— Apoi ai ales să mă minți în fiecare zi.
N-a încercat să mă contrazică.
Andrei s-a apropiat.
— Raluca, copilul rămâne copilul meu. Nu fug de responsabilitate.
— Tocmai ai fugit de la propria nuntă. Nu-mi cere să te cred pe cuvânt.
În acel moment a intrat mama. M-a găsit așezată, cu rochia albă strânsă în jurul meu și cu lacrimile curgându-mi pe obraji.
Nu m-a întrebat nimic în fața lor. M-a îmbrățișat și mi-a spus că mergem acasă.
Înainte să plec, i-am cerut lui Andrei să-mi trimită toate documentele privind avansul și cheltuielile de nuntă.
— Nu voi discuta despre bani cât timp încerci să mă convingi să te iert, i-am spus. Sunt două lucruri diferite.
Am ieșit din cameră sprijinită de mama, fără să mă mai uit înapoi.
În următoarele zile am anunțat invitații că nunta fusese anulată. Nu am povestit tuturor detaliile trădării. Le-am spus doar că eu și Andrei nu ne mai căsătorim.
Am contactat restaurantul și ceilalți furnizori. Unele servicii fuseseră deja pregătite și nu mai puteau fi recuperate integral. Pentru altele am reușit să obțin restituiri parțiale.
Am descoperit că restaurantul acceptase modificarea rezervării pe baza unei cereri semnate de Andrei, deși contractul inițial fusese încheiat pe numele amândurora.
Am cerut copii ale documentelor și am consultat un avocat. Acesta mi-a explicat că trebuia stabilit ce sume plătisem eu, ce obligații aveam fiecare și dacă modificarea rezervării fusese făcută în condițiile contractului.
Din extrasele bancare rezulta că eu contribuisem cu 12.000 de lei la avans, iar Andrei cu 6.000 de lei.
Avocatul i-a transmis o solicitare scrisă de clarificare și restituire a sumelor folosite fără acordul meu.
Andrei m-a sunat furios.
— Chiar trebuie să implici avocați? Putem rezolva între noi!
— Am încercat să rezolvăm între noi trei ani și jumătate. Tu ai ales să mă minți.
— Îți dau banii când pot.
— Atunci pune în scris cât datorezi și când îi restitui.
A închis.
După două săptămâni, am aflat că evenimentul firmei lui fusese anulat. Unul dintre clienții importanți amânase colaborarea, iar Andrei nu mai avea bani să acopere cheltuielile.
Nu m-am bucurat. Mă gândeam doar că omul care îmi promisese stabilitate nu reușea să-și gestioneze nici propriile obligații.
Oana mi-a trimis un mesaj lung. Îmi spunea că Andrei îi promisese că va anula nunta înainte să ajungem la primărie, dar că tot amânase discuția.
Îmi cerea iertare și spunea că nu voia să piardă prietenia noastră.
I-am răspuns o singură dată.
— Oana, ai fost lângă mine când am aflat că sunt însărcinată. M-ai ajutat să aleg rochia și ai ascultat cum îmi imaginam viitorul. În tot acest timp, aveai o relație cu Andrei. Nu pot continua această prietenie.
Nu am mai contactat-o.
În lunile următoare m-am concentrat asupra sarcinii. Mergeam la controale, lucram cât îmi permitea starea de sănătate și încercam să-mi organizez viața pentru venirea copilului.
Mama venea aproape zilnic. Uneori gătea, alteori stătea pur și simplu lângă mine.
Într-o seară, m-a găsit privind rochia de mireasă, încă agățată în dulap.
— Nu trebuie să hotărăști acum ce faci cu ea, mi-a spus.
— Credeam că o să o păstrez pentru fiica mea, dacă voi avea una.
— Poți să păstrezi alte amintiri pentru copil. Unele care să nu te doară.
Am împăturit rochia și am pus-o într-o cutie. Mai târziu am vândut-o, iar banii i-am folosit pentru lucrurile necesare bebelușului.
Andrei a început să-mi trimită mesaje despre sarcină. Întreba când nasc și dacă poate veni la ecografii.
I-am spus că poate primi informații despre copil, dar că nu voi relua relația cu el.
Am discutat și despre recunoașterea paternității după naștere și despre obligațiile legale de întreținere. Nu voiam ca fiul sau fiica mea să depindă de promisiuni făcute la telefon.
În luna a noua am născut o fetiță sănătoasă, pe care am numit-o Maria.
Când am ținut-o prima dată în brațe, am plâns. Nu de tristețe, ci de ușurare.
Andrei a venit la maternitate, după ce i-am permis o vizită scurtă. A privit copilul și a început să plângă.
— Seamănă cu tine, a spus.
— Este fiica noastră, Andrei. Are nevoie de doi părinți responsabili, chiar dacă nu mai suntem împreună.
A încuviințat.
După naștere, Andrei a recunoscut paternitatea, iar noi am stabilit, cu sprijin juridic, contribuția lui la întreținerea Mariei și un program de legături personale potrivit vârstei ei.
La început nu a fost ușor. Uneori întârzia cu plățile, alteori anula vizitele în ultimul moment.
Am păstrat evidența sumelor și a comunicărilor. Când întârzierile au continuat, am cerut respectarea obligațiilor stabilite prin procedurile legale.
Între timp, problema banilor de nuntă s-a clarificat separat. După schimburi de documente și discuții prin avocați, Andrei a acceptat în scris să-mi restituie cei 12.000 de lei cu care contribuisem la avans, în rate lunare.
A plătit greu, dar a plătit. Ultima rată a venit la aproape un an după anularea nunții.
În aceeași perioadă am aflat că relația lui cu Oana se încheiase. Nu știu exact de ce și nici nu am încercat să aflu.
Un fost coleg mi-a spus că Andrei își redusese activitatea firmei după pierderea unor contracte și că începuse să lucreze pentru un alt birou de arhitectură.
Nu era o pedeapsă spectaculoasă. Era consecința unor alegeri și a unor probleme pe care nu le mai putea ascunde.
Eu mi-am reluat treptat activitatea după concediul pentru creșterea copilului. Am continuat să organizez evenimente, deși la început mi-a fost greu să văd mirese fericite.
Cu timpul, am înțeles că povestea mea nu trebuia să strice bucuria altor femei.
Într-o zi, o clientă însărcinată a venit să discute despre organizarea unei nunți restrânse. M-a întrebat dacă este greu să pregătești o ceremonie când aștepți un copil.
Am zâmbit.
— Se poate, dacă ai oameni pe care te poți baza.
Și pentru prima dată am rostit acele cuvinte fără să simt durere.
Maria a împlinit doi ani într-o primăvară. Am organizat o petrecere mică, acasă, cu mama și câțiva prieteni apropiați.
Andrei a venit pentru o oră, cu un cadou potrivit vârstei ei. Nu am discutat despre trecut. Am vorbit despre programul Mariei, despre grădiniță și despre ce avea nevoie.
După ce a plecat, mama m-a întrebat dacă îmi pare rău că nu ne-am căsătorit.
Am privit-o pe Maria, care încerca să construiască un turn din cuburi.
— Îmi pare rău pentru felul în care s-a întâmplat totul. Dar nu-mi pare rău că am aflat adevărul înainte să semnez actele.
Mama a zâmbit și mi-a strâns mâna.
În ziua nunții, Andrei mă părăsise însărcinată, iar cea mai bună prietenă îmi ascunsese luni întregi trădarea lor. Crezusem că îmi pierdusem viitorul.
De fapt, pierdusem doar viitorul pe care îl construisem în jurul unor promisiuni false.
Andrei a rămas tatăl Mariei, cu drepturile și obligațiile lui. Oana a rămas în trecutul meu. Iar eu am învățat să nu mai confund iubirea cu încrederea oferită fără limite.
În seara aceea, după ce Maria a adormit, am strâns jucăriile din sufragerie și am stins lumina.
Nu mai aveam rochia albă și nici nunta la care visasem. Aveam însă o fetiță sănătoasă, o casă liniștită și libertatea de a-mi construi viața fără minciunile altcuiva.
Pentru prima dată după mult timp, asta mi se părea mai mult decât suficient.