„Uite ce frumoși erau, păcat că te-a luat pe tine.” Soacra mea mi-a spus asta chiar în ziua de Crăciun, în timp ce îmi întindea un album foto cu fiul ei și fosta lui iubită

Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Am apropiat albumul de mine și am privit fotografia de la ultima pagină. Era o imagine mai veche, în care Dragoș și Bianca stăteau unul lângă celălalt, iar în fundal apărea Rodica, ținând în brațe un copil mic.

Nu fotografia în sine m-a surprins, ci ceea ce era scris pe spatele ei. Am întors-o cu grijă și am citit dedicația.

„Doamnei Rodica, în speranța că într-o zi veți înțelege că nu am vrut niciodată să vă iau fiul. Bianca.”

Am recitit rândurile. Apoi am observat că sub dedicație exista o dată, urmată de o propoziție scrisă cu altă cerneală.

„Nu uitați că dumneavoastră mi-ați cerut să aleg între iubirea pentru Dragoș și respectul pentru mine însămi.”

Rodica s-a ridicat atât de repede, încât scaunul a alunecat pe podea.

— Dă-mi albumul!

Am ridicat privirea spre ea.

— De ce? Ce este scris aici?

— Nu ai niciun drept să răscolești lucruri vechi!

Dragoș a venit lângă mine și a luat fotografia.

— Mamă, ce înseamnă asta?

— Nimic. Bianca a fost o fată care nu a știut ce vrea. A plecat și gata.

— Atunci de ce a scris că tu i-ai cerut să aleagă?

Rodica și-a strâns buzele.

— Eram mama ta. Aveam dreptul să-mi spun părerea despre femeia cu care voiai să te căsătorești.

Dragoș a rămas nemișcat.

— Tu mi-ai spus că Bianca plecase pentru că se îndrăgostise de altcineva.

— Și ce voiai să-ți spun? Că nu era potrivită pentru tine?

— Vreau să-mi spui adevărul.

Rodica s-a uitat spre mine, apoi din nou la fiul ei. Nu mai avea zâmbetul cu care îmi oferise albumul.

— Nu am suportat-o, a spus în cele din urmă. Era prea independentă, nu mă asculta și avea impresia că, dacă devenea soția ta, putea să hotărască și în locul meu.

— În locul tău? Mamă, eu urma să mă căsătoresc cu ea, nu să mă mut în casa ei ca să-i cer voie să trăiesc.

— Nu înțelegi. Eram singură atunci. Tatăl tău murise de câțiva ani și tu erai tot ce aveam.

Am privit-o atent. Era prima dată când o auzeam vorbind despre despărțirea lor fără să o învinovățească pe Bianca.

— Și ce i-ai spus? am întrebat-o.

— I-am spus că, dacă te iubește, trebuie să înțeleagă că mama ta va rămâne mereu pe primul loc. Ea mi-a răspuns că nu vrea să concureze cu mine pentru tine.

Dragoș s-a așezat pe canapea.

— Și apoi?

— A plecat. Mi-a spus că nu vrea să-și petreacă viața încercând să obțină aprobarea mea. După aceea, tu ai fost foarte supărat și nu am mai vrut să deschid subiectul.

— Mi-ai spus că m-a înșelat!

Rodica nu a răspuns.

Dragoș a răsfoit din nou albumul, până a găsit fotografia cu Bianca de la aniversarea lui. Pe spate era scrisă o altă dedicație, de data aceasta adresată lui.

„Pentru Dragoș, omul pe care l-am iubit și pe care nu am vrut să-l pun niciodată să aleagă între mine și mama lui.”

A rămas mult timp cu fotografia în mână.

— Ai lăsat albumul acesta pentru mine sau pentru Anca? a întrebat-o el pe mama lui.

— Am vrut să vă arăt că înainte de căsnicia asta ai fost fericit și cu altcineva.

— Și ai considerat că este normal să-i oferi soției mele fotografiile fostei mele iubite, în ziua de Crăciun?

— Am vrut să înțeleagă că nu a fost prima femeie din viața ta.

Dragoș a închis albumul.

— Anca nu a pretins niciodată că a fost prima. Dar este soția mea și nu merită să fie comparată cu nimeni.

Rodica și-a luat geanta de pe fotoliu.

— Văd că nu mai pot spune nimic în casa asta fără să fiu judecată.

— Poți să spui ce gândești, mamă. Dar nu poți să-mi alegi soția și nici să-i faci rău doar pentru că nu este femeia pe care ai fi ales-o tu.

Rodica a plecat fără să-și termine cafeaua.

Am rămas cu Dragoș în sufragerie. Albumul era pe masă, lângă brad, iar luminițele se reflectau în coperta lui închisă.

— Îmi pare rău că ai primit așa ceva de Crăciun, mi-a spus.

— Nu albumul mă deranjează. Mă deranjează că mama ta a considerat că trebuie să-mi demonstreze că altcineva ar fi fost mai potrivit pentru tine.

— Nu a fost mai potrivită. Și nici nu vreau să mai trăim cu comparațiile astea.

În zilele următoare, Dragoș a căutat prin lucrurile vechi și a găsit câteva scrisori pe care Bianca i le trimisese după despărțire. Nu le mai văzuse de ani de zile. Mama lui le păstrase într-o cutie, împreună cu alte fotografii.

Nu am citit scrisorile. Erau între ei și nu aveam niciun motiv să mă amestec într-o poveste care se terminase cu mult înainte să ne cunoaștem.

Dragoș mi-a spus doar că înțelesese în sfârșit de ce Bianca nu mai încercase să-l contacteze. Ea îi scrisese că îl iubea, dar că nu putea construi o familie într-un loc în care fiecare decizie trebuia aprobată de mama lui.

După Crăciun, soțul meu a mers singur la Rodica. I-a spus că nu va mai accepta comparații între mine și fosta lui iubită și că, dacă voia să facă parte din viața noastră, trebuia să ne respecte căsnicia.

Nu s-au împăcat imediat. Rodica era obișnuită ca fiul ei să cedeze primul, iar de data aceasta el nu a făcut-o.

Au trecut câteva luni până când a început să vină din nou la noi fără să aducă vorba despre Bianca. La început vorbea numai cu Dragoș, apoi a început să mă întrebe și pe mine despre serviciu și despre lucrurile pe care le făceam.

Într-o zi, m-a sunat și m-a întrebat dacă mai păstrasem albumul.

— Da, este în dulap, i-am răspuns.

— Aș vrea să-l iau înapoi. Nu trebuia să ți-l dau în felul acela.

Am tăcut puțin.

— Îl poți lua, Rodica. Dar nu pentru că mi-ai făcut un cadou nepotrivit. Ci pentru că este albumul tău și ai dreptul să-ți păstrezi amintirile.

A venit în weekend și l-a luat. Înainte să plece, s-a oprit lângă ușă.

— Anca, să știi că nu am avut nimic cu tine de la început. Mi-a fost greu să accept că Dragoș are propria lui familie.

— Și mie mi-ar fi fost greu dacă aș fi simțit că trebuie să concurez cu tine pentru locul lui.

Nu ne-am îmbrățișat și nici nu ne-am promis că de acum înainte totul va fi perfect. Dar a fost prima discuție sinceră pe care am avut-o fără ca Bianca să fie pomenită.

Albumul a dispărut din sufrageria noastră, însă eu am păstrat lecția acelei zile. Nu trebuie să ștergi trecutul unui om ca să ai un loc în prezentul lui. Dar nici nu trebuie să accepți să fii umilită în numele amintirilor altcuiva.

În anul următor, de Crăciun, Rodica ne-a adus un pachet cu două căni pentru casă. Nu erau fotografii vechi și nici comparații. Era doar un cadou obișnuit, oferit fără nicio înțepătură.

Dragoș m-a privit zâmbind când am desfăcut cutia.

De data aceasta, trecutul rămăsese acolo unde îi era locul.