Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Nu confirm nimic, Sorine. Nu am promis nimănui acești bani și nu sunt de acord să plătesc datoriile tale.
Fiul meu s-a uitat la mine de parcă nu auzise bine. Bărbatul de lângă el și-a mutat privirea de la Sorin la mine.
— Doamnă, fiul dumneavoastră mi-a explicat că urmează să primească o parte importantă din banii obținuți prin vânzarea gospodăriei. Mi-a spus că problema se rezolvă imediat ce dumneavoastră confirmați înțelegerea.
— Eu nu am făcut nicio înțelegere cu dumneavoastră. Nici nu vă cunosc.
Sorin a intervenit înainte ca bărbatul să mai spună ceva.
— Mamă, nu trebuie să transformăm totul într-un scandal. Omul acesta m-a așteptat destul. I-am explicat că am o soluție și acum te-ai hotărât să mă lași baltă.
— Tu ai explicat ceva în numele meu fără să mă întrebi. Asta este problema.
Bărbatul și-a deschis mapa și a scos câteva foi. Nu mi le-a împins în față, dar mi-a explicat că Sorin îi promisese o sumă considerabilă, suficientă pentru acoperirea unei părți importante din datorie. În discuțiile lor, fiul meu prezentase banii din vânzarea gospodăriei drept o sursă sigură de plată.
— Și i-ați cerut vreo dovadă că acei bani îi aparțin? am întrebat.
— Mi-a spus că va rezolva cu familia. Nu mi-a prezentat documente prin care să rezulte că dumneavoastră ați acceptat plata.
M-am întors către Sorin.
— Ai spus că îmi dai o parte din bani după ce îți cumperi locuința?
— Am spus că o să primesc bani. Nu mai răstălmăci totul!
— Ai spus că primești sau ai spus că primești de la mine?
A tăcut câteva clipe. Bărbatul a închis mapa și a rămas să aștepte răspunsul lui.
Atunci am înțeles că fiul meu nu venise să mă roage să-l ajut. Venise cu un om căruia îi dăduse deja speranța că poate încasa bani de la mine.
— Sorine, eu am muncit zeci de ani pentru gospodăria aceea. După moartea tatălui tău, am rămas singură să mă ocup de tot. Am vândut pentru că nu mai puteam întreține casa, nu pentru că mi-ar fi prisosit ceva. Trebuie să-mi cumpăr un apartament și să am din ce trăi. Nu pot să-mi dau siguranța pentru o datorie pe care ai făcut-o fără mine.
— Și eu ce fac? Mă lași să pierd tot?
— Nu te las. Ți-am spus că te pot ajuta în limita posibilităților mele. Dar nu pot să-ți rezolv toate datoriile.
— Nu mai vreau ajutorul tău de câteva mii de lei! Am nevoie de o sumă serioasă!
Creditorul și-a strâns foile.
— Atunci trebuie să discutăm despre ce puteți plăti dumneavoastră, domnule Sorin. Eu am venit aici pentru că mi-ați spus că există o înțelegere. Acum văd că nu există.
— Stați puțin! a intervenit fiul meu. Nu am spus că mama nu va plăti. Spun doar că trebuie să ne înțelegem.
— Tocmai v-am spus că nu confirm nicio promisiune făcută în numele meu, am răspuns.
Bărbatul s-a ridicat. Mi-a spus că va discuta mai departe cu Sorin, pentru că el era persoana care își asumase datoria. Nu mi-a cerut să semnez nimic și nici nu a insistat să-i dau bani.
După ce au ieșit din bucătărie, Sorin s-a întors din prag.
— Să nu te miri dacă nu mai vin pe la tine.
Nu i-am răspuns. Nu voiam să-l provoc, dar nici să-l rog să rămână după ce venise să-mi ceară socoteală pentru banii mei.
În aceeași după-amiază am sunat-o pe Lidia. I-am povestit ce se întâmplase și i-am spus că Sorin pretinsese că urma să primească o parte din banii mei.
— Mie mi-a spus că tu ai fost de acord să ne ajuți pe amândoi, mi-a răspuns ea.
— Cu ce sumă?
— Nu mi-a spus exact. Mi-a zis că omul acela știe că vor intra bani și că nu mai trebuie să ne facem griji.
Am rămas puțin pe gânduri.
— Lidia, tu ai fost de acord să primești o parte din banii mei?
— Am crezut că vrei să ne ajuți. Dar nu am știut că el a promis bani unui creditor. Eu nu vreau să fiu amestecată în datoriile lui.
Nu am certat-o. Știam că și ea se gândise la partea ei, deși nu mă ajutase prea mult în ultimii ani. Dar una era să spere că primește un ajutor de la mamă și alta era să ajungă numele ei într-o înțelegere pe care nu o făcuse.
— Atunci vorbește cu fratele tău și lămuriți lucrurile. Eu nu mai accept să se promită bani în numele meu.
În următoarele zile, Sorin nu m-a mai sunat. Am aflat de la Lidia că încercase să-i explice că banii ar fi trebuit împărțiți între ei, dar ea nu mai voia să audă de partea promisă de el. Îi spusese că nu are de gând să dea socoteală pentru o datorie pe care nu o făcuse.
Am început să mă ocup de apartament. Am vizionat câteva locuințe și am ales una cu două camere, într-un bloc îngrijit, aproape de magazine și de cabinetul medicului de familie. Nu avea curte și nici pomii pe care îi îngrijisem atâția ani, dar era potrivită pentru mine. Nu trebuia să repar acoperișul, să tai lemne sau să chem pe cineva de fiecare dată când se strica ceva.
După ce am încheiat cumpărarea, am pus deoparte banii pentru cheltuielile lunare și pentru eventuale probleme de sănătate. Mi-am făcut un calcul și am stabilit cât îmi permiteam să păstrez pentru mine fără să depind de copii.
Abia apoi m-am gândit din nou la ajutorul promis lui Sorin.
Nu voiam să-l văd ajungând fără nimic, dar nici nu puteam să-i dau o sumă mare doar pentru că își construise planurile pe banii mei. I-am transmis prin Lidia că, dacă avea nevoie de ajutor pentru cheltuieli de trai, puteam să contribui în limita unei sume pe care o puteam suporta. Nu aveam însă să-i plătesc creditorul și nici să garantez pentru datoriile lui.
Sorin nu a acceptat. Mi-a transmis că, dacă nu vreau să-mi ajut propriul copil, să nu mă mai aștept să mă caute atunci când voi avea nevoie de el.
Au trecut câteva luni. Nu ne-am împăcat. Lidia mă mai sună din când în când, dar evităm să vorbim despre bani. Despre Sorin aflu puține lucruri. Știu doar că datoriile nu au dispărut și că a trebuit să răspundă singur pentru promisiunile pe care le făcuse creditorului.
Uneori îmi este dor de el. Îmi amintesc cum venea din curte cu genunchii juliți, cum îmi cerea să-i pun mâncare și cum adormea pe canapeaua din sufragerie. Nu mi-am imaginat niciodată că vom ajunge să ne certăm pentru banii obținuți din vânzarea casei în care crescuse.
Dar nu regret că am păstrat banii pentru locuința mea. Am muncit pentru gospodăria aceea, am îngrijit-o și am vândut-o tocmai ca să nu ajung să cer ajutor pentru fiecare lucru de care am nevoie.
Într-o seară, stăteam la masa din noua mea bucătărie și priveam prin fereastră luminile apartamentelor din blocul de vizavi. Mi-am făcut un ceai și am pus telefonul lângă cană. Nu sunase nimeni.
Mi-aș fi dorit să aud vocea fiului meu, dar nu mai puteam să cumpăr apropierea lui cu banii de care aveam nevoie ca să-mi trăiesc bătrânețea.
Casa veche nu mai era a mea. Banii ei deveniseră singura mea siguranță. Iar Sorin trebuia să înțeleagă că faptul că era copilul meu nu îl făcea proprietarul vieții și al economiilor mele.