„Pentru ce să plătim noi lumina din camera ta?” — Fiul meu mi-a cerut să contribui separat la curent, în timp ce curtea casei era plină de instalații luminoase montate pentru Crăciun.

Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Mamă, nu contează dacă sunt instalații sau becuri. Curentul este consumat de toți cei care locuiesc aici. Nu putem să facem calcule pentru fiecare aparat.

Am împins facturile mai aproape de el.

— Nu vreau să calculez cât consumă fiecare bec. Vreau doar să nu plătesc eu pentru instalațiile pe care le-ați montat voi în curte.

— Sunt pentru toată familia, Florin a spus. Și copiii se bucură de ele. Nu poți să spui că nu te privește.

— Mă bucur că se bucură copiii. Nu am cerut să le scoateți. Dar dacă voi ați hotărât să montați atâtea lumini, de ce trebuie să plătesc eu jumătate din consumul suplimentar?

Florin a luat factura și a privit din nou suma.

— Diferența este de câteva sute de lei. Nu este sfârșitul lumii. Împărțim și gata.

— Pentru tine poate că nu este mult. Pentru mine sunt bani din pensie. Și nu înțeleg de ce trebuie să plătesc pentru ceva ce nu am cumpărat și nu am hotărât să folosesc.

— Dar locuiești în aceeași casă cu noi!

— Locuiesc în aceeași curte, Florin. Dar avem două apartamente. Voi aveți bucătăria voastră, camerele voastre și aparatele voastre. Eu am partea mea. Am contribuit la cheltuielile comune și am cumpărat inclusiv frigiderul pe care îl folosim cu toții.

— Iar începi cu frigiderul?

— Nu încep nimic. Îți amintesc doar că nu am stat să număr cât folosește fiecare din lucrurile pe care le-am cumpărat pentru casă.

În acel moment a intrat Cristina. Avea telefonul în mână și tocmai vorbea despre niște fotografii pe care voia să le facă în curte.

— Ce s-a întâmplat?

— Mama nu vrea să contribuie la diferența de la curent, i-a spus Florin.

Nora s-a uitat la facturi.

— Dar de ce? Nu a crescut consumul tuturor?

— Nu am spus că nu plătesc curentul pe care îl consum. Am spus că nu plătesc jumătate din diferența produsă de instalațiile voastre.

— Sunt instalații de Crăciun, doamnă Rodica. Nu le ținem pentru noi, le văd și copiii, și rudele, și vecinii.

— Foarte bine. Dar tot voi ați hotărât să le montați.

— Și ce vreți să facem? Să stingem totul pentru că dumneavoastră nu sunteți de acord cu factura?

— Nu v-am cerut să stingeți nimic. V-am cerut să plătiți consumul pe care îl produceți.

Cristina a pus telefonul pe masă.

— Florin, nu mai are rost. Îi explicăm cât trebuie să dea și gata. Nu putem să ne certăm în fiecare lună din cauza asta.

Am privit-o.

— Tocmai pentru că nu vreau să ne certăm, vreau să avem o evidență corectă.

— Ce evidență?

— Să montăm un contor separat pentru partea mea de locuință. Un electrician poate verifica instalația și poate monta un contor de consum pe circuitul apartamentului meu. Așa vom ști cât consum eu și cât consumați voi.

Florin a râs scurt.

— Acum vrei să montăm contoare în toată casa?

— Nu în toată casa. Unul pentru partea mea. Voi vă ocupați de partea voastră și de consumul comun pe care îl stabilim separat.

— O să coste bani.

— Îmi asum costul montării pentru partea mea. Vreau doar să nu mai plătesc sume stabilite după cum considerați voi.

Nu au mai spus nimic. Florin a luat factura și a plecat în camera lui, iar Cristina a rămas câteva clipe în bucătărie înainte să-l urmeze.

În zilele următoare nu am mai discutat despre bani. Am continuat să-mi folosesc aparatele ca înainte, fără să fac risipă. Instalațiile din curte au rămas aprinse aproape în fiecare seară, iar bradul electric funcționa și după ce copiii intrau în casă.

La începutul lunii ianuarie, am chemat un electrician recomandat de o vecină. I-am explicat că locuința era împărțită în două apartamente, dar alimentarea electrică era comună. A verificat tabloul, circuitele și posibilitatea montării unui contor secundar pentru partea mea.

Mi-a spus că se putea face o separare a consumului, cu condiția să fie identificat corect circuitul care alimenta aparatele din apartamentul meu. Pentru instalațiile comune urma să fie stabilită separat o modalitate de împărțire.

Am fost de acord și am programat lucrarea.

Când Florin a aflat, a venit la mine.

— Chiar te-ai apucat să faci asta?

— Da. Am stabilit cu electricianul să vină săptămâna viitoare.

— Nu puteai să mai aștepți să discutăm?

— Am discutat deja. Tu ai vrut să plătesc jumătate din diferență, eu am propus o soluție ca să nu mai avem discuția asta în fiecare lună.

— O să ne coste și pe noi, pentru că trebuie să umble la instalație.

— Costul pentru contorul meu îl suport eu. Dacă trebuie făcute modificări la partea comună, discutăm separat.

Florin s-a uitat spre mine, nemulțumit.

— Cristina spune că faci toate astea numai ca să ne demonstrezi că nu avem dreptate.

— Nu încerc să demonstrez nimic. Vreau să-mi plătesc consumul meu și să nu mai fiu obligată să acopăr cheltuielile altora.

În ziua montării, electricianul a lucrat câteva ore. A separat circuitul apartamentului meu și a instalat contorul secundar într-un loc accesibil, astfel încât să putem verifica lunar indexul. Am păstrat documentele lucrării și am notat indexul inițial.

Florin a urmărit toată operațiunea. Cristina a ieșit de câteva ori în curte, spunând că nu înțelege de ce era nevoie de atâta bătaie de cap.

După terminarea lucrării, am stabilit că partea mea de consum urma să fie calculată după contorul secundar, iar cheltuielile comune, dacă existau, să fie împărțite după o înțelegere clară. Consumul instalațiilor decorative și al aparatelor folosite exclusiv de ei urma să fie suportat de ei.

La început, Florin a încercat să mai păstreze vechiul obicei și să-mi ceară o sumă fixă pentru toate cheltuielile. I-am arătat indexul și i-am spus că nu voi mai accepta calcule făcute fără nicio justificare.

În următoarea lună, diferența s-a văzut imediat. Consumul meu era apropiat de cel din lunile anterioare, în timp ce partea lor rămăsese considerabil mai mare. Instalațiile de Crăciun fuseseră oprite după sărbători, dar factura arătase cât de mult contribuise iluminatul festiv la creșterea consumului.

Florin a venit cu factura și a așezat-o pe masă.

— Uite cât avem de plătit luna aceasta.

Am verificat indexurile și am calculat partea mea.

— Aceasta este suma pentru consumul apartamentului meu. O plătesc imediat.

— Dar mai sunt și cheltuielile comune.

— Le-am trecut separat, exact cum am stabilit. Dacă există ceva ce trebuie împărțit, plătesc partea mea.

Nu a mai insistat să achit jumătate din întreaga factură.

În următoarele săptămâni, am continuat să-mi gestionez singură consumul. Nu am început să țin becurile aprinse inutil și nici nu am făcut risipă doar pentru că aveam contor separat. Am rămas la aceleași obiceiuri, doar că acum știam exact ce plătesc.

Florin și Cristina au suportat singuri costurile instalațiilor și ale aparatelor din partea lor de locuință. Nu le-am mai dat bani pentru decorațiunile de sărbători și nici nu am mai acceptat să împărțim cheltuielile lor personale.

Într-o seară, Florin a venit să mă întrebe dacă puteam contribui la cumpărarea unei alte decorațiuni pentru curte, pe care Cristina o văzuse la un magazin.

— Mamă, ar fi frumos să mai punem ceva lângă poartă. Copiii s-ar bucura.

— Dacă vreți să cumpărați, cumpărați. Eu nu particip la cheltuiala aceasta.

— Dar este pentru toată familia.

— Atunci puteți să o cumpărați din banii voștri. Eu am partea mea de locuință și cheltuielile mele.

Nu s-a mai certat cu mine. A înțeles că nu mai puteam fi convinsă să plătesc pentru orice lucru pe care îl hotărau ei, doar pentru că locuiam în aceeași curte.

Relația noastră a rămas bună în privința lucrurilor obișnuite, dar a devenit mai rezervată când venea vorba despre bani. Cristina nu a fost încântată de schimbare, iar uneori făcea remarci despre cât de complicat devenise să locuim în aceeași gospodărie.

Eu nu mi-am dorit niciodată să trăim ca niște străini. Mi-am dorit doar să existe o înțelegere corectă între noi.

În iarna aceea am plătit în continuare tot ce consumasem, fără să mă cert cu nimeni și fără să mă simt vinovată că aprind lumina în camera mea.

Nu am cerut să-mi plătească altcineva facturile. Am cerut doar să nu mai plătesc eu pentru ale altora.