“Nu te mai duci la repetiții, că avem musafiri!” — mi-a spus soțul meu când eram îmbrăcată să plec la ultima repetiție pentru concertul de Crăciun. Tocmai își adusese fratele și familia acestuia la noi acasă, fără să mă anunțe. Iar acum voia să renunț la concert ca să le gătesc și să le pregătesc paturile.

Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 M-am uitat la Nicu, apoi la ceasul din hol. Mai aveam puțin până începea repetiția, iar el stătea în fața mea cu cheile mașinii în buzunar, așteptând să-mi scot rochia de concert și să mă duc la bucătărie.

— Bine, Nicu. Dacă nu vrei să mă duci, o să caut altă soluție.

— Ce soluție? Ultimul autobuz a plecat și afară ninge. Nu ai cum să ajungi.

— O să încerc măcar. Nu pot să lipsesc de la ultima repetiție fără să anunț.

Mi-am luat telefonul și am intrat în dormitor. Aveam numărul unei colege de cor care locuia în partea cealaltă a orașului și venea de obicei cu mașina. Nu știam dacă trecea pe aproape de casa noastră, dar am sunat-o.

Mi-a răspuns după câteva secunde. I-am explicat că rămăsesem fără transport și am întrebat-o dacă mă putea lua de undeva din apropiere.

— Sunt deja pe drum, Dorina, mi-a spus. Dar pot să fac un ocol. Dacă ești gata în zece minute, ajung la poarta ta.

— Sunt îmbrăcată și pregătită. Te aștept. Îți mulțumesc mult!

Am închis telefonul și m-am întors în hol. Nicu tocmai îi explica fratelui său unde putea lăsa bagajele.

— Plec la repetiție, i-am spus. Vine o colegă să mă ia.

S-a întors brusc.

— Adică ai chemat pe cineva să te ducă? După ce ți-am spus că avem musafiri?

— Da. Nu trebuie să pleci tu nicăieri. Poți să rămâi acasă și să te ocupi de ei.

— Și cina cine o pregătește?

— Ți-am spus că puteți comanda mâncare. În frigider sunt ouă, brânză, legume și carne pregătită pentru mâine. Poți face ceva din ele, dacă preferi.

Nicu a privit spre fratele lui, parcă așteptând să-i dea dreptate.

— Uite ce face nevastă-mea! Ne lasă aici și pleacă la cântat.

Cumnatul meu a ridicat din umeri.

— Dacă așa a hotărât, las-o să plece. Nu murim de foame până se întoarce.

— Nu despre foame este vorba, a răspuns Nicu. Este vorba despre respectul pentru musafiri.

Cumnata mea, care tocmai ieșise din camera de oaspeți, a intervenit:

— Nicule, noi am venit fără să o anunțăm pe Dorina. Dacă știam că are repetiție, poate veneam mâine. Nu trebuie să renunțe la programul ei din cauza noastră.

— Eu v-am invitat, a spus soțul meu.

— Tocmai, a răspuns ea. Tu ne-ai invitat.

Nu am mai continuat discuția. Mi-am pus paltonul peste rochia neagră, am aranjat eșarfa argintie și am verificat dacă aveam partiturile în geantă.

Când am auzit claxonul scurt de la poartă, am deschis ușa.

— Mă întorc după repetiție, i-am spus lui Nicu. Lenjeria curată este în dulap, pe raftul de sus. Dacă aveți nevoie de ceva, mă puteți suna.

— Să nu te aștepți să găsești totul pregătit când vii, mi-a răspuns.

— Nici nu mă aștept. V-am spus unde sunt lucrurile.

Am ieșit în curte și am închis poarta în urma mea. Zăpada scârțâia sub pantofi, iar colega mea mă aștepta cu motorul pornit.

Pe drum, m-a întrebat dacă se întâmplase ceva, fiindcă păream supărată. I-am povestit pe scurt despre musafirii aduși fără să fiu anunțată și despre refuzul lui Nicu de a mă duce la repetiție.

— Și eu am lipsit de la lucruri importante ca să mă ocup de familie, mi-a spus. Dar repetiția asta nu se poate recupera. Mâine avem concertul.

— Tocmai asta încercam să-i explic.

Am ajuns cu câteva minute întârziere. Dirijoarea începuse să ne așeze pe voci, dar m-a primit fără reproșuri când i-am spus că avusesem probleme cu transportul.

Repetiția a durat aproape două ore. Am reluat piesele mai dificile, am verificat intrările și am stabilit ordinea în care urma să urcăm pe scenă. La început îmi fugea gândul la ce se întâmpla acasă, dar, pe măsură ce cântam, am reușit să mă concentrez.

La final, dirijoarea ne-a mulțumit pentru munca depusă și ne-a amintit că banii strânși la concert urmau să ajungă la familiile pentru care organizasem evenimentul. M-am bucurat că nu lipsisem. Aveam emoții pentru ziua următoare, dar știam ce aveam de făcut.

Colega mea m-a dus și acasă. Era trecut de nouă când am intrat în curte.

Din bucătărie se auzeau voci. Când am deschis ușa, i-am găsit pe Nicu, pe fratele lui și pe cumnata mea la masă. Copiii terminaseră de mâncat și se uitau la televizor în sufragerie.

Pe masă erau farfurii cu omletă, brânză, roșii și pâine prăjită. Nicu pregătise cina din ce găsise în frigider.

— Ai ajuns, a spus el, fără să se ridice.

— Da. Cum v-ați descurcat?

— După cum vezi, n-am rămas nemâncați.

Cumnata mea a zâmbit.

— Am mâncat foarte bine. Nicu a făcut omleta, iar eu am pregătit salata. Am schimbat și lenjeria în camera de oaspeți.

— Mă bucur că ați găsit tot ce vă trebuia.

Fratele lui Nicu a intervenit:

— Și cum a fost la cântat?

— Bine. Am repetat tot programul pentru mâine.

— Să nu te superi pentru ce am spus mai devreme. N-am vrut să-ți jignesc munca.

— M-a deranjat că ai vorbit despre ceva ce nu cunoști, i-am răspuns. Dar mă bucur că îmi spui asta.

Am strâns câteva lucruri de pe masă, apoi m-am dus să-mi schimb hainele. Eram obosită și nu voiam să încep o altă ceartă în fața musafirilor.

În dormitor, Nicu a venit după mine.

— Chiar trebuia să pleci în seara asta? m-a întrebat.

— Da. Ți-am spus de luni că este ultima repetiție.

— M-ai pus într-o situație neplăcută în fața fratelui meu.

— Tu ai invitat musafirii fără să mă întrebi, apoi ai hotărât că trebuie să renunț la repetiție. Eu nu ți-am cerut decât să respecți ce stabiliserăm.

— Puteai să faci o excepție.

— Și tu puteai să-i inviți pentru altă seară. Sau să mă întrebi înainte. Dacă știam, găseam împreună o soluție.

Nicu s-a așezat pe marginea patului.

— Nu m-am gândit că este atât de important pentru tine.

— M-ai văzut repetând de trei luni. Ți-am povestit despre concert și despre familiile pentru care cântăm. Nu știu ce altceva trebuia să fac ca să înțelegi.

N-a mai răspuns. Am pus rochia și eșarfa pe umeraș, apoi m-am culcat.

A doua zi, musafirii au rămas la noi până după prânz. Am pregătit împreună micul dejun, iar Nicu s-a ocupat de cumpărăturile necesare. Nu i-am reproșat nimic și nici nu am încercat să-i pedepsesc pentru vizita neașteptată.

După-amiază, m-am pregătit pentru concert. De data aceasta, colega mea de cor urma să mă ia din nou cu mașina, așa că nu mai depindeam de Nicu.

Înainte să plec, cumnata mea m-a întrebat la ce oră începe concertul.

— La șase, i-am răspuns.

— Și poate veni oricine?

— Sigur. Intrarea este liberă, iar cine dorește poate face o donație.

— Atunci poate venim și noi să te ascultăm.

Nicu, care auzise discuția, a spus că îi poate duce cu mașina. Nu i-am cerut să vină, dar nici nu m-am împotrivit.

În seara aceea, sala a fost aproape plină. Am cântat colinde cunoscute și câteva piese pe care le pregătiserăm special pentru concert. La început aveam emoții atât de mari, încât îmi simțeam mâinile reci, dar după prima piesă m-am liniștit.

Din locul meu, în rândul al doilea al corului, i-am zărit pe Nicu, pe fratele lui și pe cumnata mea printre spectatori. Copiii stăteau lângă părinții lor și urmăreau scena.

La final, oamenii au aplaudat îndelung. Dirijoarea le-a mulțumit celor prezenți și a explicat cum vor fi folosite donațiile. Am coborât de pe scenă obosită, dar mulțumită că participasem până la capăt.

Nicu m-a așteptat lângă ieșire.

— Ai cântat frumos, Dorina, mi-a spus.

— Mulțumesc.

— Nu știam că pregătiți un program atât de lung.

— Ți-am povestit despre el.

A dat din cap.

— Știu. Dar nu am fost prea atent.

Fratele lui s-a apropiat și m-a felicitat. Mi-a spus că îi plăcuse concertul și că acum înțelegea de ce repetiția din seara precedentă fusese importantă.

Am plecat împreună spre casă. Nu s-a mai discutat despre cina din ajun sau despre faptul că Nicu fusese nevoit să pregătească paturile. Musafirii au plecat a doua zi, iar noi ne-am întors la programul obișnuit.

După sărbători, într-o seară, am deschis calendarul și i-am arătat lui Nicu zilele în care urma să merg la repetițiile corului.

— Vreau să stabilim ceva, i-am spus. Când am o activitate anunțată din timp, nu o mai anulăm pentru că ai făcut alte planuri fără să mă întrebi.

— Și dacă vin musafiri?

— Îi primim cu drag, dar discutăm înainte. Dacă îi inviți când eu nu sunt disponibilă, te ocupi tu de ei. Nu am nimic împotrivă să gătesc și să pregătesc casa, dar nu vreau să se presupună că timpul meu este mereu liber.

Nicu a privit calendarul.

— Bine. Data viitoare te întreb înainte să invit pe cineva.

— Asta îmi doresc.

În lunile următoare, am continuat să merg la cor. Nicu nu a început să cânte și nici nu a devenit dintr-odată pasionat de muzică, dar a respectat programul repetițiilor. Când a vrut să-și invite din nou fratele, m-a întrebat mai întâi dacă aveam ceva stabilit pentru weekendul respectiv.

Am ales împreună o zi potrivită și am pregătit casa fără grabă. De data aceasta, Nicu a făcut cumpărăturile și a schimbat singur lenjeria în camera de oaspeți, iar eu am pregătit cina.

Musafirii au venit, am petrecut o seară plăcută și nimeni nu a fost nevoit să renunțe la ceva important. Iar eu am continuat să cânt în cor, așa cum îmi dorisem de când ieșisem la pensie.