Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Laurențiu și-a trecut mâna peste barbă și a rămas câteva clipe cu privirea coborâtă. Nu mai părea la fel de grăbit să plece ca atunci când venise.
— Mamă, am avut niște cheltuieli și nu am mai reușit să chem omul.
— Ce cheltuieli?
— Mi s-a stricat mașina. Aveam nevoie de ea pentru serviciu și trebuia reparată urgent. Am luat banii pe care mi i-ai dat și am rezolvat problema.
Am simțit că mi se înmoaie picioarele. Nu pentru că nu înțelegeam ce îmi spunea, ci pentru că tocmai îmi confirma ceea ce începusem să bănuiesc.
— Ai folosit banii mei pentru mașina ta?
— Nu am avut de ales, mamă. Dacă nu o reparam, nu puteam să merg la muncă.
— Și coșul meu de fum?
— Am zis că mă ocup eu. Am curățat partea de sus, cât am putut ajunge, și am verificat ce se vedea. Am crezut că o să fie suficient.
— Dar mi-ai spus că a venit un specialist!
— Am zis și eu așa, ca să nu te îngrijorezi. Știam că o să începi cu întrebările și că o să mă bați la cap până găsesc pe cineva.
Am privit bilețelul de pe masă. Îmi venea greu să accept că omul în care avusesem încredere îmi ascunsese ceva atât de important. Nu era vorba numai despre cei 1.800 de lei. Era vorba despre faptul că eu aprindeam focul în fiecare dimineață, convinsă că totul fusese verificat, în timp ce el știa că nu chemase pe nimeni.
— Laurențiu, dacă nu se întorcea fumul în cameră, cât timp aveai de gând să mă lași să cred că soba este în regulă?
— Nu mai exagera. Nu am vrut să-ți fac rău. Am zis că rezolv când mai fac rost de bani.
— Și dacă până atunci se întâmpla ceva?
Nu mi-a răspuns.
Am luat telefonul și l-am sunat din nou pe specialist. I-am explicat că fiul meu nu chemase pe nimeni și că aveam nevoie de o verificare cât mai repede. Mi-a spus că poate veni să vadă situația și să stabilească ce trebuie făcut.
Laurențiu a început să se foiască lângă masă.
— Mamă, nu era nevoie să-l chemi chiar acum. Puteam să rezolv eu.
— Ai avut destul timp să rezolvi. Acum vreau să vină cineva care se pricepe.
— Și dacă îți cere o grămadă de bani?
— O să plătesc cât trebuie ca să pot folosi soba în siguranță.
— Păi și eu ce fac cu banii pe care i-am cheltuit?
M-am uitat la el, surprinsă că putea să pună problema în felul acesta.
— Sunt banii mei, Laurențiu. Ți i-am dat pentru o lucrare pe care ai spus că ai făcut-o. Nu ți-am dat bani să-ți repari mașina.
A rămas tăcut. După câteva minute, și-a luat geaca de pe spătarul scaunului și a plecat. Nu mi-a promis nimic, dar nici eu nu mai aveam de gând să aștept după promisiunile lui.
Specialistul a venit în ziua următoare. A verificat soba și coșul de fum, atât cât era necesar pentru a stabili de unde provenea problema. Mi-a explicat că lucrurile nu erau în regulă și că soba nu trebuia folosită până când defecțiunea nu era remediată.
— Să nu aprindeți focul până nu terminăm lucrarea, mi-a spus. Fumul care se întoarce în încăpere nu este ceva ce trebuie trecut cu vederea. Trebuie să verificăm și să curățăm corespunzător întregul traseu.
Mi-a prezentat ce avea de făcut și cât urma să coste. Nu era o sumă mică, dar nici nu puteam să mă tocmesc cu siguranța mea. Am stabilit să înceapă lucrarea cât mai repede.
Când Laurențiu a aflat că specialistul venise, m-a sunat.
— Cât ți-a cerut?
— Mi-a spus cât costă lucrarea. O să o facă înainte să mai folosesc soba.
— Mamă, eu nu am banii aceștia acum.
— Nici eu nu am avut 1.800 de lei de prisos când ți i-am dat. I-am strâns din pensie pentru reparația asta.
— O să-ți dau eu banii înapoi, dar nu pot să-ți dau totul deodată.
— Vreau să-mi restitui cei 1.800 de lei și să plătești diferența pentru lucrarea adevărată. Nu este corect să suport eu încă o dată costurile pentru ceva ce trebuia să fie făcut deja.
De data aceasta nu m-am lăsat înduplecată de explicațiile lui. I-am spus că nu mai accept amânări și că vreau să stabilim clar cum îmi va restitui banii.
Am convenit să-mi înapoieze cei 1.800 de lei în două tranșe, iar costul suplimentar al intervenției să-l achite separat. Laurențiu nu a fost încântat, dar a înțeles că nu mai avea de ales dacă voia să îndrepte măcar o parte din ce făcuse.
În zilele următoare, specialistul a terminat verificarea și reparația coșului. Mi-a explicat ce fusese în neregulă și mi-a spus că puteam folosi din nou soba numai după ce lucrarea fusese încheiată și verificată. Am așteptat confirmarea lui înainte să aprind primul foc.
Când am pus câteva lemne în sobă și am văzut că fumul urca normal, fără să se mai întoarcă în cameră, am simțit că puteam, în sfârșit, să respir liniștită. Nu mai deschideam ferestrele ca să scap de fum și nici nu mai stăteam cu teama că se va repeta ce se întâmplase în dimineața aceea.
Laurențiu și-a respectat înțelegerea. Mi-a restituit cei 1.800 de lei și a achitat și costul suplimentar al reparației. Nu a fost o discuție ușoară, iar o vreme a continuat să-mi spună că puteam să am mai multă răbdare cu el. I-am răspuns că răbdare avusesem destulă, numai că încrederea nu se putea repara la fel de simplu ca un coș de fum.
După întâmplarea aceea, nu i-am mai dat bani să se ocupe de reparațiile casei. Când aveam nevoie de un meseriaș, îl căutam singură, discutam direct cu el și plăteam lucrarea după ce era terminată. Laurențiu putea să mă ajute dacă voia, dar nu mai hotăra el ce se face cu banii mei.
Într-o seară, când afară era ger, stăteam lângă soba verde și ascultam lemnele trosnind înăuntru. Casa se încălzise bine, iar geamurile rămăseseră închise. M-am uitat la foc și m-am gândit cât de ușor aș fi putut să trec peste toate semnele, doar pentru că omul care îmi spusese că totul este în regulă era propriul meu copil.
Nu i-am închis ușa lui Laurențiu și nici nu am încetat să-i fiu mamă. Dar am înțeles că dragostea pentru un copil nu înseamnă să-i încredințezi orbește toate lucrurile care țin de siguranța și de viața ta.
De atunci, când cineva îmi spune că a rezolvat o problemă în casa mea, verific înainte să mă bazez pe acel lucru. Iar soba mea funcționează și astăzi fără probleme, pentru că de data aceasta reparația a fost făcută cu adevărat.