Adriana Bahmuțeanu și George Restivan s-au cununat religios! ”Ce-a unit Dumnezeu omul să nu despartă!”

Adriana Bahmuțeanu și George Restivan s-au căsătorit în secret! Cei doi au luat prin surprindere pe toată lumea, cununându-se religios în weekend în Ucraina.

Vestea a fost dată prin intermediul rețelelor de socializare, unde cei doi au postat mai multe fotografii.

Cei doi au îmbrăcat costumul tradițional românesc, la fel și nașii lor.

 

Nu demult cei doi au anunțat că amână nunta, așa că vestea a luat pen toată lumea prin surprindere.

”Ce-a unit Dumnezeu omul sa nu desparta!!!! Suntem fericiti si bucuroși ca ne-am îndeplinit visul de a ne cununa religios la o mănăstire istorica, acolo unde sa fim doar noi și Dumnezeu si sa primim binecuvantarea divina pentru casatoria noastra!!!

Am ales Mănăstirea Banceni din Ținutul Hertei, Bucovina de Nord, pamant romanesc, acolo unde, în ciuda prigoanei asupra preoților si a credincioșilor, divinul, ortodoxia romaneasca și credinta sunt vii în sufletele oamenilor!!!!”, și-au început cei doi postarea în care anunță fericitul eveniment.

Din păcate, momentul lor fericit este cumva umbrit, și cei doi explică în postare și de ce.

”Ne dorim ca tradiția sa mearga mai departe și sa nu fim ultimul cuplu cununat în limba română, fiindcă oficierea slujbelor religioase în românește este amenințată cu distrugerea în Ucraina. Din motive geopolitice, în curând preoților ortodocși nu li se va mai permite sa susțină slujbele în limba română, ci doar în ucraineana🥺acesta fiind motivul pentru care preoții, călugării și fetele bisericești au fost persecutați și amenințați în ultima perioada!

Sa speram ca le vine mintea la cap conducătorilor lumii și ca Biserica Ortodoxa Romana nu-i va lasa de izbeliște pe credincioșii romani din Bucovina istorica si-i va lua sub oblăduirea ei!!!!”, au mai transmis cei doi.

Cât despre nuntă, aceasta va veni, dar nu se știe când. ”La fel, vrem sa le mulțumim prietenilor noștri din toată tara, cei care așteaptă o nunta mare și cu fast, pe care nu am reușit pana acum sa o organizam asa cum se cuvine, capitol la care lucram în continuare dar n-au intrat zilele în sac!!!

Am dorit în primul rand ca Dumnezeu sa binecuvânteze legatura noastră și sa nu trăim ca păgânii, în pacat!

De petreceri și cumetrii avem toată viata timp sa ne ocupam!

Le mulțumim nanasilor noștri de isprava, bucovinenii Mitruca și Liliana Gramada, care ne-au însoțit pe acest drum plin de peripeții intr-un spațiu de razboi, despre care vom povesti cu alta ocazie!

Nu în ultimul rand, ii mulțumim teologului Valentin Guia, parintele nostru spiritual, cel care cu sufletul a fost aproape de noi pe tot parcursul acestui drum!

Va mulțumim și vouă pentru sustinere si pentru mesajele frumoase pe care le-am primit!

Sa păstrați România în suflet oriunde v-ati afla!!!”, este mesajul publicat de cei doi pe rețelele de socializare.

De ce au amânat nunta Adriana Bahmuțeanu și George Restivan
La începutul lunii aprilie, George Restivan și Adriana Bahmuțeanu, deja logodiți în biserică la scurtă vreme după ce s-au cunoscut, au anunțat că vor amâna nunta, explicând la momentul respectiv că nu reușesc să-i adune pe cei apropiați la un loc, pentru a le fi alături în ziua cea mare.

„Am amânat nunta pentru că nu reușim să-i strângem la un loc pe toți cei pe care dorim să-i invităm. Pe Carmen Harra, pe verișorii mei, verișorii lui. Sunt peste tot, în America, în Europa.

Problema mare e cu data. Am zis că va fi în iunie, dar nu mai facem. Cred că o lăsăm mai pe toamnă! O să vedeți, mai așteptați un pic, lăsați-ne un pic. Nu putem să-i aducem pe toți la aceeași masă, așa că mai stăm un pic, mai respirăm și mai vedem”, au declarat cei doi și pentru Click.