CeZiceLumea.ro

Andreea m-a privit lung, apoi s-a apropiat de ramă. – Băiatul din imagine mi-a salvat viața, a spus ea. Eram într-un incendiu. Aveam șapte ani.

Am rămas o clipă în tăcere, ținând cheia franceză în mâini, fără să știu dacă trebuie să-i spun că nu pot lucra fără plată sau

Mihai se apropie și mai mult, iar pașii lui răsunau pe podeaua de lemn. Natalia își lăsase privirea în pământ, așteptând, poate, un reproș. Levente

Un fior îi străbătu spatele. Copiii aveau aceeași privire albastră ca a lui, aceeași expresie a ochilor pe care o vedea în oglindă în fiecare

În clipa aceea, liniștea din casă devenise apăsătoare. Cadourile colorate pe care le adusese păreau acum doar niște bucăți fără valoare, aruncate la picioarele noastre.

Am ieșit pe străzile ude, cu pașii grei și sufletul sfâșiat. Ploua mărunt, iar lumina felinarelor se amesteca cu lacrimile mele. Nu aveam o destinație,

Privirea tatălui Emilei avea ceva din severitatea unui om obișnuit să fie ascultat fără crâcnire. Nu spunea nimic, dar aerul greu al cafenelei îl trăda: