Nașterea unui copil este un dar haric al Domnului, dar este totodată și o chemare nouă, și o osteneală nouă, și o cruce nouă pentru soți. Dumnezeu le încredințează părinților pământești un prunc, o ființă încă lipsită de apărare trupește și sufletește.
Aceasta nu este o bucurie oarecare, nu este o joacă sau o distracție: este o responsabilitate mare, căci la Înfricoșătoarea Judecată părinții vor da socoteală în fața Domnului pentru sufletele vii ale copiilor lor. (Mitropolitul Vladimir al Asiei Centrale)
Potrivit mărturiei unora dintre scriitorii bisericești, starea sufletească a copilului este în mare măsură determinată de starea inimilor părinților în sfințita clipă a zămislirii. (Protoiereul Artemie Vladimirov)
Cu ce te vei îndreptăți până la urmă? „Oare nu i-am dat copilului, îți va grăi Dumnezeu, să viețuiască împreună cu tine de la început? Te-am pus peste el ca învățător, povățuitor, purtător de grijă și căpetenie: nu am dat oare în mâinile tale toată stăpânirea asupra lui? Și atunci, cum te vei dezvinovăți dacă te-ai uitat cu nepăsare la nebuniile lui? Ce vei spune?
Că este neînfrânat și destrăbălat? Dar trebuia să vezi toate astea de la început, să îl înfrânezi când era tânăr și puteai să-i pui frâu. Trebuia să-l înveți cu râvna, să îl îndrepți spre cele cuvenite, să îmblânzești pornirile lui sufletești atunci când putea să fie înrâurit. Trebuia să smulgi buruienile atunci când vârsta era mai fragedă și puteau fi smulse cu ușurință: atunci, patimile nu ar fi prins putere, fiind trecute cu vederea, și nu ar fi devenit de îndreptat.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Alergând după bunuri materiale, ne complicăm singuri viața. Nu ne gândim că cu cât avem mai multe bunuri ale civilizației, cu atât mai multe probleme ne adăugăm nouă înșine și familiei noastre. Ne agităm peste măsură, pierzându-se prețioasa liniște. Ne împrăștiem. Femeia este silită să lucreze pentru că, chipurile, nu ajung banii, iar ca rezultat copii rămân lipsiți de mamă.
Pentru niște lucruri neînsemnate pierdem sensul și scopul familiei… Ne înghite deșertăciunea și nu ne putem opri deloc, vrem tot mai mult, și ca urmare copiii rămân lipsiți de atenție. Aceasta este o greșeală uriașă, iată ce trebuie să pricepem. Atunci problema va înceta să existe. (Starețul Paisie Aghioritul)
Vrednică de dispreț este femeia care se poate plictisi când are copii, și ferice de cea care, mândrindu-se cu titlul de mamă, își privește copiii ca pe cea mai mare podoabă a sa. (Sfântul Filaret al Moscovei)