O tânără în vârstă de 19 ani, din Bumbești-Jiu, s-ar fi aruncat în fața unui tren, într-un tunel de lângă oraș, după ce un băiat de care se îndrăgostise a postat, pe Internet, mai multe fotografii intime cu ea.
În urmă cu două zile, Denisa a plecat singură acasă și nu se știe cum a ajuns în tunelul feroviar, deoarece ceea mai apropiată gară de la locul incidentului se află la peste un kilometru distanță.
Denisa nu avea acte la ea, motiv pentru care a fost identificată după câteva ore. Mecanicul de locomotivă a rămas în stare de șoc, motiv pentru are nu și-a mai putut continua cursa. Din acest motiv, a fost trimis un alt conductor.
„Am stat de vorbă cu diriginta, mi-a spus că a semnalat o stare de tulburare la fată și a luat legătura cu părinții, dar că în ultima perioadă, ultimele zile, starea părea că s-a îmbunătățit și că nu mai sunt probleme. Pur și simplu și colegii fetei și noi, cadre didactice, suntem într-o stare de șoc”, a declarat Flavius Boian, directorul liceului.
Denisa se pregătea să susțină examenul de bacalaureat anul acesta și era o elevă model, avea doar note bune și nicio absență în catalog.
„Probabil că prietenii și colegii din clasă știau de situație și, fiind un colectiv unit, au încercat să o sprijine și să o ajute. Din păcate acest lucru a făcut să nu ajungă la noi aceste informații și s-a ajuns la un eveniment tragic”, a mai spus directorul liceului.
Moartea fetei a stârnit un val de reacții negative la adresa iubitului ei care a postat imaginile compromițătoare pe site-urile pentru adulți. Internauții au dat de pământ cu iubitul Denisei pe care îl consideră autorul moral al acestei tragedii.
„100 de poze ai pus, acum le-ai șters”
„Ești fericit acum ai terminat-o?”
„Nu ți-aș dori să ajungi la pușcărie, dar să fi judecat pentru fapte”
„Nu vor apuca să-l lege, probabil se va duce și el după ea, am auzit că ar vrea să facă asta ( să se sinucidă)”
„Nu e neapărat de ce a trimis pe grup, a trimis și la colegii de clasă, peste tot”
„ Oricum nu e în țară și nu e din Oltenia”
„ Omul e bipolar, ce să mai. Astăzi punea 500 poze drept răzbunare, mâine zicea că au reînceput să vorbească și să-și repare „relația”. Apoi săptămâna viitoare, după ce se certau, le reposta”
„ Ăla a trimis pozele peste tot, absolut peste tot, grupuri de Facebook și etc. colegi, profesori. Aia e adevărata problemă și ideea este că cineva trebuia să facă ceva, ori aia de la școală (profesorii), ori mă-sa, ori cineva apropiat ei”, sunt o parte dintre comentariile scrise de internauți pe Telegram.
În replică, tânărul care nu a mai putut să facă față avalanșelor de mesaje, a publicat ultimele conversații pe care le-ar fi avut cu Deinsa.
„Pentru că asta vezi în natură, țâte wow…așa și. Mă afectează modul în care gândește lumea și sincer îți zic. Am empatie pentru tine undeva în adâncul sufletului, pentru că am fost ca tine. Stai liniștit nu m-am pupat cu niciun băiat și nu m-am luat în brațe cu nimeni. Știu că vrei să mă distrugi! Puteam acum să trec prin viață să-mi văd de ale mele pentru că nu mă afectează că-mi văd unii corpul, dar mă afectează gândirea noastră ca oameni.
Mă duc acum pe șinele de tren, fără nicio ezitare pentru că simt că nu mai vreau greșeli. Și eu am fost ca tine, m-am comportat ca tine de aia am empatie pentru tine” este mesajul pe care i l-ar fi trimis Denisa chiar înainte să facă gestul extrem.
Acum, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a se stabili împrejurările producerii tragicului eveniment.