Iată ce diferență de vârstă e între Gina Pistol și Smiley și câți ani au fiecare, de fapt. Nu mulți știu acest detaliu despre cei doi.
Gina Pistol și Smiley sunt printre cei mai îndrăgite vedete din România. Puțini știu însă și care este diferența de vârstă dintre cei doi îndrăgostiți, care s-au căsătorit recent.
Smiley (pe numele lui real, Andrei Maria) s-a născut pe 27 iulie 1983, ceea ce înseamnă că are 39 de ani în prezent, iar Gina Pistol s-a născut pe 9 decembrie 1980, deci are 42 de ani. La un calcul simplu, diferența de vârstă între cei doi este de 2 ani și 7 luni, așadar, Gina Pistol este mai în vârstă decât partenerul ei.
Evident, vârsta nu este nicio problemă. Smiley este îndrăgostit până peste cap de Gina Pistol și a descris-o cu cele mai frumoase cuvinte de-a lungul timpului. Cei doi formează un cuplu de mai bine de șase ani și au împreună o fetiță, pe Josephine.
„E o fată cu suflet mare, foarte empatică și sensibilă, cumva băiețoasă, de gașcă, mă echilibrează foarte tare. Nu pune niciun fel de presiune, știind programul meu și știind ce vreau să fac, mă sprijină. De multe ori nu are cu ce să mă ajute efectiv, dar mă ajută pur și simplu pentru că nu pune presiune. Nu pune întrebări, nu îmi cere socoteală pentru nopțile sau orele petrecute la studio. Are foarte multe calități ca femeie și ca om”, a mărturisit Smiley în urmă cu ceva vreme despre relația lui cu Gina Pistol, în podcastul lui Damian Drăghici de pe Youtube.
Ce cadou de nuntă generos au primit Gina Pistol și Smiley de la nașii lor. E cu adevărat impresionant
Nașii de cununie ai lui Smiley și ai Ginei Pistol sunt George și Maria Manole. Maria Manole, fostă Apostol, este fosta iubită a lui Adrian Sârbu, fondatorul Pro TV, iar George Manole este fiul fostului director de la Arpechim Pitești, care acum are un business în domeniul sănătății.
Nașii le-au făcut un cadou de-a dreptul impresionant Ginei Pistol și lui Smiley cu ocazia căsătoriei lor. Puteți afla despre ce este vorba în acest material Redacția.ro.