Simona Halep trece in aceste zile printr-o situatie foarte delicata. Aceasta a fost supusa unui test antidoping care a iesit pozitiv.
Tenismena a facut urmatoarea declaratie din care ne da de inteles ca isi doreste sa uite ceea ce s-a intamplat si ca doar un copil ar putea sa-i mai redea fericirea.
„Cele mai fericite zile din viața mea în tenis au fost atunci când am câștigat Roland Garros la junioare, când am devenit și numărul 1 și a fost ultimul turneu pe care l-am jucat la junioare, deci am încheiat junioratul in top.
După, vin finalele de Grand Slam pe care le-am câștigat și, bineînțeles, semifinala de la Beijing în care am bătut-o pe Ostapenko și am devenit numărul 1 WTA.
Cred că a deveni numărul 1 a fost, poate, cea mai tare senzație pe care am trăit-o pentru că aveam trandafirii aceia în brațe și parcă nu mai voiam să le dau drumul.
Erau ai mei și voiam să stea acolo. A fost cel mai puternic moment”, i-a povestit jucătoarea de tenis lui Andi Moisescu, într-un interviu preluat de VIVA!.
Simona Halep susține, însă, că viața ei bate tenisul și subliniază că cea mai mare emoție sau o bucurie similară cu cea trăită în urma cu trei ani i-ar putea aduce numai venirea unui copil pe lume. „Să am un copil! Cred că o să depășească orice senzație pe care am avut-o eu în tenis. Am spus-o mereu: viața mea bate tenisul. Am trăirile mele, împlinirile mele, iar tenisul este ca o completare. Este ceva ce mi-am dorit să fac și mi-am dedicat toata viata acestui sport, dar ramane limitat, adică nu poate să ia fața vieții mele.
Aici nu e ca-n tenis. Orice fac în viață, am un plan. Dar, ajustez orice plan de-al meu persoanei de lângă mine, familiei și așa mai departe. Am învățat, oarecum, în ultimul an să trăiesc zi de zi și să mă bucur de fiecare zi. M-am maturizat și sunt împlinită”, a spus Simona Halep, în cadrul emisiunii 500 de apropo-uri.
Simona Halep, despre drumul la psiholog
Simona a mai povestit și cât de mult a ajutat-o psihologul. „Darren a spus mereu că un antrenor bun trebuie să-l facă pe jucător să-şi dea seama singur de ceea ce face greşit pe teren şi să se corecteze el acolo. De aceea nici nu am vrut să facem on-court coaching foarte des.
La mine cel mai greu lucru de progresat, cea mai grea parte a fost atitudinea: să nu mai fiu negativistă pe teren, să nu mă mai critic şi, atunci când sunt într-un moment greu, să fiu eu alături de mine, adică să nu dau şi eu în mine, că
suficient dă adversara, suficient dă situaţia respectivă, eu să mă protejez cumva. Aici am progresat mult, dar am şi lucrat cu o doamnă psiholog.
Când mă uit la meciurile de acum 2-3 ani mi-e ruşine uneori. Mi-e ruşine de mine pentru că puteam să fac astfel de lucruri, dar nu le controlam foarte bine şi de aceea le făceam, dar încerc să mă accept şi cu momentele acelea!”, a mai povestit Simona Halep.