Calendar ortodox 13 iunie 2023. Sfânta Muceniţă Achilina, ocrotitoarea femeilor lipsite de apărare. Rugăciune pentru ajutor imediat

Sfânta Muceniţă Achilina s-a născut în Biblos, Palestina, din părinți creștini, potrivit crestinortodox.ro. La vârsta de șapte ani, Sfânta Achilina cunoştea toate tainele credinței creștine, iar la vârsta de 15 ani, a început să le învețe pe fetele de aceeași vârstă credința în Hristos și le îndemna să nu se închine idolilor.

În vremea împăratului Dioclețian (284-305) Sfânta Achilina a fost biciuită, i s-a înfipt o vergea încinsă în foc prin urechi și prin creier, pentru că a refuzat să renunţe la credinţa în Hristos şi să se închine idolilor. În urma acestor suferinţe, îşi dă sufletul în mâinile Domnului, iar trupul său este aruncat în groapa de gunoaie din afară cetății, spre a fi mâncat de animale. Noaptea, un înger al Domnului a ridicat-o din moarte. În ziua următoare, la porunca guvernatorului Ulosian, călăii i-au tăiat capul Sfintei Achilina.

Calendar ortodox 13 iunie 2023. Rugăciune către Sfânta Muceniţă Achilina
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Achilina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre și ajută la împlinirea dorințelor noastre.

Fiind cu adevărat mărită, stai înaintea Mirelui tău Hristos, în ceruri bucurându-te. Pentru aceasta pe cei ce te cinstesc pe pământ cu dreaptă credinţă, măreşte-i cu rugăciunile tale, cinstită şi ţi-i fă părtaşi pe cei ce cântă Domnului, căci cu mărire S-a preaslăvit.

Luminându-te cu dumnezeiasca lumină a virtuţilor, prealăudată, te-ai împodobit cu diadema pătimitorilor, cinstită şi făcându-te frumoasă întru podoabă cu credinţa, te-ai făcut neîntinată şi nestricată mireasă Stăpânului tuturor.

Pentru aceasta nevoindu-te bine şi ucigând pe cel viclean, te-ai învrednicit de cămările cele cereştiale Mirelui, de Dumnezeu înţelepţită Muceniţă Achilina; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu credinţă săvârşesc sfântă pomenirea ta.

Amin!