Ce a vrut să-i spună Dana Roba soacrei sale după ce s-a trezit din comă: “Am început să plâng”

Dana Roba a dezvăluit ce a vrut să-i spună soacrei sale imediat după ce s-a trezit din comă. Vedeta a început să plângă.

Dana Roba a vrut să-i transmită un mesaj soacrei sale, imediat după ce s-a trezit din comă. Chiar și în acele momente, vedeta și-a făcut griji pentru cele două fetițe ale sale.

Ce mesaj a vrut să-i transmită Dana Roba soacrei sale, imediat după ce s-a trezit din comă. Are legătură cu fiicele ei
La începutul lui iunie, Dana Roba a fost bătută cu bestialitate de soțul ei. Daniel Balaciu a lovit-o în cap cu ciocanul și i-a provocat leziuni grave. Make-up artista a ajuns în stare gravă la spital, acolo unde a fost operată timp de nouă ore, iar medicii nu-i mai dădeau nicio șansă.

Vedeta a supraviețuit, iar acum se află în proces de recuperare și mai are de făcut câteva operații destul de costisitoare. De câteva săptămâni, Dana Roba a fost externată și le-a luat pe fiicele ei acasă.

Pe rețelele sociale, Dana Roba a dezvăluit care a fost primul ei gând când s-a trezit din comă. În acel moment, vedeta a vrut să-i transmită un mesaj soacrei sale.

Mai exact, make-up artista s-a gândit la fiica ei, Celine. Cu ochii în lacrimi, vedeta a vrut ca cei din jur să se asigure că micuța are ochelarii. Mai mult, a vrut ca soacra ei să aibă grijă de părul lui Chantal atunci când o spală pe cap.

“Vreau să vă spun că loviturile din spate și acum, dacă mă pun cu capul pe pernă, mai tare, sau dacă mă ridic brusc din pat, mă iau niște amețeli… Dar cu siguranță și astea îmi vor trece.

Pentru că în momentul în care eu mi-am revenit din coma respectivă, în care am stat două zile, vreau să vă spun că primul meu gând care a fost, am început să plâng și am spus: ‘Vă rog din suflet, să meargă cineva și să ia ochelarii la fetița mea, Celine are nevoie de ochelari. (…)

Astea sunt chestiile pe care Lidia (n.r. sora ei) mi le-a confirmat, fiind acolo, cu mine. Am mai spus: ‘Fetelor, să transmiteți la soacra mea, că dacă o spală pe Chantal pe cap, să aibă grijă de părul ei, să aibă grijă de fetele mele, să fie curate’. Gândul meu, de când m-am trezit, a fost la copii”, a povestit Dana Roba într-un live pe Instagram.

Dana Roba ar vrea să-și reia munca
Tot pe pagina sa de Instagram, Dana Roba le-a dat urmăritoarelor sale o veste foarte bună. Cele care aveau programare la ea pentru machiaj, în acest weekend, pot veni, deoarece vedeta se va ocupa de ele.

Deși are mâinile rupte, make-up artista a încercat să se machieze singură și a reușit. În plus, clientele care s-au programat pentru această vară pot veni la machiaj. Vedeta a anunțat că va putea face și alte programări.

“Am o veste foarte bună. Trebuie să vă spun, în exclusivitate, pentru toate fetele care s-au rugat pentru mine, vreau să vă spun că mi-au dat putere miile de mesaje. În acest weekend, cu mâna ruptă, am încercat să mă machiez singură…

Toate fetele care au programare la mine în acest weekend, eu voi fi acolo să le machiez, pentru că eu sunt în viață, Dumnezeu mi-a dat viață, eu vreau să execut toate machiajele”, a anunțat ea, notează wowbiz.ro.