Fosta Miss România Nicoleta Luciu s-a pozat recent fără machiaj, după care a aplicat câteva filtre, uimindu-și fanii cu rezultatul obținut. Vedeta în vârstă de 41 de ani este mama a patru copii, iar trecerea timpului nu pare să o fi afectat foarte tare. Nicoleta Luciu a dezvăluit și motivul petnru care s-a retras din lumina reflectoarelor.
Nicoleta Luciu are o frumusețe naturală, iar asta atrage atenția imediat, poate tocmai de aceea are curajul să se pozeze fără pic de machiaj. Ajunsă la vârsta la 41 de ani, aceasta are chiar curajul să nu apeleze la celebrele filtre foto, atât de folosite pe Instagram, în pofida faptului că are patru copii.
Chiar dacă timpul nu are răbdare cu nimeni, în privința ei nu a fost deloc nemilos, așadar, în prezent Nicoleta Luciu nu ezită să pună pe contul ei de socializare fotografii în care apare fără pic de machiaj. Fanii îi apreciază sinceritatea, dar și curajul de a se expune așa cum e în realitate, chiar dacă uneori cochetează și ea cu faimoasele filtre foto.
Nicoleta Luciu, fără machiaj la vârsta de 41 de ani
Cu toate că s-a retras de 8 ani din lumina reflectoarelor și a renunțat la viața mondenă din București, Nicoleta Luciu are mare grijă de chipul și de trupul ei și apelează din când în când la terapii de înfrumusețare. Recent, după ce a trecut pragul unui salon de înfrumusețare, Nicoleta Luciu și-a surprins fanii, într-un InstaStory, cu două fotografii în care apare complet nemachiată – evident, într-una una dintre ele a folosit unul dintre acele filtre la care apelează azi toate tinerele în social media, cel care îți face buzele pline și îți subțiază nasul. Iată însă că Nicoleta Luciu arată mult mai bine în poza în care este complet nemachiată, dar nu are alte îmbunătățiri.
Cu toate că a doua fotografie îi scoate la vedere micile imperfecțiuni, la 41 de ani, Nicoleta Luciu se poate lăuda cu un ten perfect, fără riduri. De altfel, acest lucru a fost remarcat și de fanii ei, care la cea mai recentă postare au complimentat-o unanim.
Cea mai frumoasă femeie în viață!”, „O minunăție!”, „Frumoasă și harnică, mamă devotată”, sunt doar câteva dintre comentariile fanilor Nicoletei.
Motivul pentru care Nicoleta Luciu nu mai apare la TV
Nicoleta Luciu nu a dus lipsă de oferte de revenire în televiziune, de-a lungul anilor, dar spune că le-a refuzat pe toate. Astfel, vedeta spune că nu se mai regăsește în niciun format TV acum la modă și nici nu are curaj sau timp să plece în diverse aventuri în lume.
Nu sunt oferte ca lumea. Le-am refuzat pe toate, nu vreau să fiu o chestie în plus, de umplutură pe la emisiuni. Dacă ar fi să fie ceva statornic, săptămânal… Iar la concursuri, gen Asia Express, aș spune nu, lipsesc prea mult de acasă. Dar nu știi niciodată ce-ți rezervă viitorul. Știi cum e, niciodată să nu spui niciodată. Sunt prea bătrână să mai apar la televizor. Mă bucur că am prins niște timpuri foarte frumoase, îmi pare rău de fetele astea de acum ce apar la televizor, de ce vremuri trăiesc”, a declarat fosta Miss România.
În altă ordine de idei, putem spune că Nicoleta Luciu arată bine fără machiaj, la vârsta de 41 de ani și ținând cont că are patru copii.