Dana Roba a revenit la muncă după ce a fost măcelărită de soț cu un ciocan. Make-up artistul a spus câți bani face acum.
Dana Roba a fost la un pas de moarte acum aproape două luni și a început recent să muncească din nou. Deși a avut mâinile zdrobite cu ciocanul și a fost operată, Dana Roba a început să machieze. Vedeta vrea să facă bani pentru a putea să își plătească recuperarea lungă și costisitoare.
Daca Roba face bani la doar două luni după ce a fost în comă. Cât câștigă
Dana Roba a devenit celebră și calitate de make-up artist. Multe femei aleg să se machieze la ea, iar acum de când a supraviețuit tragediei trăite, clientele au revenit. Măcar unele dintre ele. Sinceră și asumată, așa cum ne-a obișnuit deja, Dana Roba a spus câte cliente are pe zi și cât ia pentru un machiaj.
„Este o perioada aglomerată cu mirese multe, dar mă bucur mult că pot să muncesc. 400 lei iau pentru un machiaj normal și 700 lei pe un machiaj de mireasă și fac și păr. Totul este legal, le dau clientelor mele bon fiscal, tot.
Lucrez de dimineața de la 5.30 până la 19.00. Am în jur de cinci, șase cliente pe zi și vreau ca fiecare dintre ele să fie mulțumită de mine”, spune Dana Roba pentru FANATIK.
Așadar, la un calcul simplu, cinci cliente pe zi și un machiaj între 400 și 700 de lei, putem spune că Dana Roba face între 2.000 și 3.500 de lei pe zi, o sumă frumoasă pentru un make-up artist. Dar, Dana Roba susține că a existat și reversul medaliei, iar câteva dintre clientele vechi au decis să își caute alt make-up artist.
„Am și multe fete noi care își doresc să le machiez eu. Am avut și cliente vechi care au plecat că nu au vrut să mă vadă așa, că sunt prea urâtă. Asta este, fiecare alege ce face cu banii lui”, a mai declarat Dana Roba.
Dana Roba este nevoită să plătescă mulți bani pentru a se recupera
„Faptul că am început munca atât de repede, mă vindecă treaba asta. Mi-a spus și medicul că trebuie să muncesc. Trebuie să încep să fac efort cu mâinile pentru a mă putea recupera.
Eu trebuie să fac bani pentru că trebuie să plătesc recuperarea. Voi face un CT la cap săptămâna viitoare care va fi foarte amănunțit. Apoi îmi va da comandă de o placă de titan în Germania.
Îmi va fi implantată o placă de titan care îmi veni pe nas în jos. Placa singură costă două mii de euro, nu mai pun operația, tratamentul și restul. Nu mai spun de faptul că fetițele au nevoie de mâncare, trebuie să le plătesc bona. Eu trebuie să muncesc pentru a-mi întreține familia”, a mai dezvăluit vedeta.
Socrii i-au făcut plângere la Protecția copilului: „Este o strategie să-l apere pe Daniel”
În toată această perioadă extrem de dificilă pentru Dana Roba, socrii săi au preferat să își apere fiul. „Socrii nu au mai văzut fetițele! Nu am mai vrut pentru că ei e spun tot felul de lucruri neadevărate. Soacra mea le-a spus fetelor că ea le iubește mai mult decât mine. Sunt sigură că este o strategie ca să-l apere pe Daniel.
Socrii mi-au făcut plângere la protecția copilului pentru că am lăsat fetițele acasă la bonă. Vreau să spun că bona mea are 23 de ani, iar fetițele o iubesc de nu se poate. S-a comportat cu copiii mei ca și cum ar fi fost ai ei. Eu i-am spus doamnei de la Protecția copilului să vină la mine în casă să vadă cum stau fetele de bine și cât de frumos se poartă bona cu ele. Ei nu mă pot numi o mamă denaturată. Eu merg la muncă după două luni după ce am fost în comă”, susține Dana Roba pentru FANATIK.
Dana Roba: “Soacra mea știe unde sunt acei bani ai mei”
Mai mult decât atât, Dana Roba se declară sigură de faptul că soacra ei știe unde sunt banii pe care Daniel i-ar fi furat. „Sunt sigură că soacra mea știe unde sunt acei bani ai mei.
Nu vrea să mi-i dea. Dacă ea mi-ar fi dat banii, eu țineam prietenie cu ea pe viață. Cum să îmi fure banii și să fie de acord cu criminalul de fii-su?!”, a mai spus make-up artistul.
Dana Roba și soțul ei vor sta față în față săptămâna viitoare: „Îmi este frică”
Dana Roba și Daniel Balaciu ar fi trebuit să se vadă pentru prima dată după două luni! Primul termen din proces ar fi trebuit să fie acum două zile, însă nu a mai avut loc. Dana Roba a fost sfătuită de medici să nu se prezinte. Peste o săptămână însă, cei doi încă soți vor sta față în față. Vedeta susține că are multe probe de adus împotriva soțului său, însă fricile sale nu au dispărut.
„O să avem o înfățișare cu procurorul. Eu cu avocatul meu, Daniel cu avocatul lui și procurorul. Imaginează-ți ca vom fi toți în biroul procurorului. Ei ne-au chemat pe amândoi față în față, tocmai pentru a vedea cum ne comportăm unul față de celălalt. Eu nu mă voi certa, îi voi spune: „Băi, vezi că minți!”.
Am emoții la o astfel de întâlnire. Îmi este frică să nu mi se facă rău, să îmi vină să vomit, să mă ia ambulanța de acolo. Presimt că asta o să se întâmple. Una era în sala de judecată unde el ar fi fost închis în cușcă și păzit de opt mascați și alta este aici. Va fi oricum cu cătușe pentru că este un caz deosebit de grav și vor fi și mascații. Îmi este frică și în situația asta. El este un om deosebit de periculos!
Vor să îi dea premditarea. Se va confirma că el a premeditat totul. Am multe probe de adus. Am și înregistrări cu copiii în care spuneau că au văzut tot. El a premeditat tot. Eu în 5 mai am luat permisul. El era total împotriva asta și în 5 iunie a vrut să mă omoare. Ce a vrut să facă cu treaba asta?! E clar că este premeditată treaba!”, mai susține ferm Dana Roba exclusiv pentru FANATIK.