Dacă te pregătești pentru cea mai importantă zi din viața ta și visezi ca la nuntă să îți cânte Georgiana Lobonț, trebuie să știi că vei fi nevoit să scoți o sumă măricică din buzunar. Iată care e tariful interpretei de muzică de petrecere.
Georgiana Lobonț este una din cele mai apreciate și cunoscute interprete de muzică de petrecere la acest moment din România. Aceasta a reușit să își adune o comunitate numeroasă de fani, iar Ardealul pare să o iubească cel mai mult. În acea zonă a țării, este invitată în mod constantă să concerteze la petreceri cu sute de oameni. Artista are un onorariu bunicel pentru programul său artistic. Dacă aceasta vine acompaniată de toată echipa de instrumentiști, prețul crește semnificativ.
Georgiana Lobonț și Vlăduța Lupău „se bat între ele” atunci când vine vorba despre nunțile din zona Ardealului. Mirii au ajuns să-și programeze evenimentele din viața lor în funcție de liberele pe care le au cele două cântărețe. Tarifele celor două artiste sunt la fel. Ambele iau 1.500 de euro pentru un recital solo, însă diferența o fac instrumentiștii. Atât Georgiana, cât și Vlăduța pot ajunge să încaseze și 7000 de euro la o nuntă, în anumite condiții. Concret, Lobonț are program de două ore, în reprize de câte 45 de minute și cere între 5000-7000 de euro, în funcție de contract, cu tot cu echipa de instrumentiști.
„Georgiana și Vlăduța au mare succes în Ardeal, de acolo și sunt ambele. Ele cântă pe gustul celor de acolo, ca stil, ca ritm, nu merg doar pe horă și pe sârbă, ca la București, cântă mai variat, mai bagă și o hațegană. Se dansează mai multe jocuri, în acea zonă, ardelenii sunt mai sociabili, organizează mai multe petreceri, sunt și mai culți, din punct de muzical, în școli se pune mare preț pe muzică. Georgiana Lobonț și Vlăduța Lupău au un onorariu de câte 1.500 de euro, pentru un recital solo, iar dacă vin cu instrumentiștii, onorariul lor sare de 5.000 de euro, dar poate ajunge și la 7.000 de euro, depinde de contract.
Georgiana Lobonț vine la petreceri cu zece oameni, în trupă, normal că sunt alte prețuri. Ea vine cu microbuzul, cu o armată de oameni. Pentru cei 5.000 de euro, Georgiana are program de două ore, în reprize de câte 45 de minute. Prețul mediu, per solist de muzică populară, în toate zonele țării, este de 1.500 de euro. Diferența, până la 5.000 de euro, este dată instrumentiștilor, la sonorizare, la transport, tot e de dat”, a explicat un organizator de evenimente, pentru Playtech.ro.