Paula Seling și-a schimbat radical cursul vieții în urmă cu 6 ani, când în familia ei a intrat Elena, o minune de fetiță, acum în vârstă de 9 ani. Cântăreața a dezvăluit, în emisiunea FRESH by UNICA, faptul că fiica sa este pasionată de matematică și, deși nu are aplecare către muzică, cel puțin momentan, are aptitudini de actriță.
Invitată, recent, la FRESH by UNICA, Paula Seling și-a deschis sufletul și a vorbit despre viața ei ca mamă.
Paula Seling, despre fiica ei: „Mulțumim Lui Dumnezeu pentru acest cadou!”
„Copilul este un cadou pe care îl primești în viața ta și nu tu faci un cadou unui copil. E foarte important să înțelegi lucrul acesta. Copilul este al tău și îl tratezi ca o parte din tine. (…) Mulțumim lui Dumnezeu pentru acest cadou. Este cel mai frumos cadou pe care universul ți-l poate face”, a spus Paula Seling pentru sursa citata.
Întrebată cum reușește să mențină echilibrul între viața personală și carieră, artista a recunoscut că au fost perioade în care s-a dedicat în totalitate fiicei sale. Treptat, cu inteligență și răbdare, a găsit soluții pentru a nu-și neglija viața profesională, iar alături i-a fost întotdeauna mama ei.
Paula Seling ne-a spus că se poate baza în totalitate și pe Radu Bucura, fostul soț, cu care a rămas într-o relație apropiată și, atunci când ea este plecată la concerte și nu numai, acesta este prezent constant în viața fiicei lor.
Paula Seling și fostul soț, implicați 100% în creșterea fiicei
„Cu inteligență, încercând să găsesc soluții tuturor problemelor care se ivesc, încerc să dedic suficient de mult timp, atât cât este nevoie, și vieții de familie și să văd care sunt lcrurile pe care le pot amâna, dacă cumva este nevoie, pentru a putea să le îmbin în mod armonios.
Inclusiv Elenei i-am explicat că aceasta este profesia pe care o am. Pentru a avea un anumit nivel de viață e nevoie să mai plec din când în când, pentru că asta e natura meseriei mele. Sigur că e greu, pentru că și mie îmi este dor de ea când sunt plecată, și ei îi este dor de mine. Slavă Domnului că o avem pe mama! De multe ori reușesc să ne completăm programele atât eu, cât și tatăl ei și, atunci când sunt eu plecată, tatăl ei se ocupă de ea și, când e el plecat, ea bineînțeles că e acasă cu mine”, ne-a spus Paula.