Casian, bărbatul ce a dat declarații presei, spunând că este iubitul Alinei, a mințit pentru a primi atenție.
La doar câteva zile după descoperirea corpului neînsuflețit al Alinei, presupusul ei iubit, Casian, a decis să discute cu presa, spunându-le despre o posibilă căsătorie pe care cei doi o plănuiau, însă fratele Alinei nu recunoaște această relație dintre cei doi o plănuiau, însă fratele Alinei nu recunoaște această relație dintre cei doi.
Casian este bărbatul ce s-a prezentat în fața întregii lumi drept iubitul Alinei, victima crimei din Mangalia, însă internauții, alături de fratele Alinei au pornit o întreagă discuție bazată pe adevărul din spatele acestei relații, iar acum a treia persoană vine să infirme relația dintre Alina și Casian. Sora victimei a vrut să pună punct zvonurilor cu privire la o posibilă relație pe care Alina ar fi avut-o cu Casian, astfel aceasta a afirmat că declarațiile băiatului sunt departe de adevăr.
„Nu a fost niciodată iubitul ei. Își dorește să fie vedetă de pe urma dramei pe care noi, familia Alinei, o trăim. Acest Casian a jucat teatru”, a scris tânăra în mai multe comentarii pe Facebook, potrivit bzi.ro.
Casian a susținut că acesta avea o relație amoroasă cu Alina, iar cei doi se vedeau de fiecare dată când acesta revenea în țară, acesta muncind în străinătate. Acesta a afirmat că nu era foarte sigur de prietena Alinei, atunci când tânăra i-a propus să meargă la mare cu ei, însă până la urmă a acceptat. „Iubitul” Alinei spunea că vorbea în fiecare zi cu aceasta și părea de fiecare dată că suferă.
„Am ținut legătura, iar în aprilie am venit iar acasă și cam asta a fost. Pe 15 mai am plecat în Luxemburg și eu am insistat, știa ce fel de persoană responsabilă sunt, că am grijă de ea și că o iubesc să meargă cu mine acolo. Și ea mi-a zis că nu vrea să meargă că merge cu prietena ei la mare. Prima dată mie mi-a zis că se duce la Mamaia, dar după s-a dus în Mangalia.
Totul era frumos între noi”, a spus tânărul.
Deși Casian susține că cei doi aveau o relație puternică, fratele Alinei a declarat că cei doi nu au mai vorbit din data de 27 aprilie 2023, atunci când tânăra l-ar fi lăsat în seen. ”Ba frate, nu mai fi nebun și nu te mai pretinde că ai fost în relație cu Alina. Am contul ei de Facebook și am văzut ca penultima voastră conversație a fost în 2021, și la fel, Alina nu dorea nimic de la tine, iar ultima pe 27 aprilie, când la urmă nu ţi-a mai răspuns. De unde și ultimul tău vocal „Alina de ce nu-mi răspunzi”, a scris fratele tinerei pe Facebook.
Sergiu ar fi fost un băiat de care fata s-ar fi apropiat mai mult în ultima perioadă, însă Casian susține că aceasta nu i-ar fi recunoscut niciodată că între ei exista ceva mai mult de o prietenie.