Femeia din Botoșani care și-a aruncat pe geam cei doi copii de 2 și 3 ani a fost internată la psihiatrie, însă soțul rămâne în stare de șoc.
Bărbatul spune că nu înțelege nici acum de ce femeia a decis să își pună capăt vieții și să ia alături de ea cei doi copii în vârstă de 2 și 3 ani. Tatăl copiilor povestește că toată lumea în familie se pregătea pe 26 august să-l sărbătorească pe cel mic, iar pe 6 septembrie era ziua băiatului mai mare, cel în vârstă de 3 ani.
Tatăl copiilor aruncați pe geam e în stare de șoc
”Le-a pregătit până și baloane să le facem petrecerea. Sâmbătă, pe 26 august, era ziua celui mic și pe 6 septembrie ziua celui mare. Și au rămas baloanele sigilate. Am întrebat-o ce are, nu a vrut să spună. După, la ora 23:30, mi-a dat un mesaj în care mi-a spus ce mi-a spus și la urmă a scris un ”adio”, dar nu am bănuit niciodată că o să facă asemenea gest”, a rememorat tatăl copiilor.
Între timp, femeia a fost internată la secția de Psihiatrie a Spitalului Mavromatii. ”A fost internată o femeie în vârstă de 23 de ani la secția de Psihiatrie, cu ordonanță de la procuror în vederea unei expertize medico-legale. Pacienta despre care este vorba nu este în antecedente cu afecțiuni psihiatrice”, a declarat Ioan Asaftei, purtător de cuvânt al spitalului, conform Antena 3.
Dacă băiatul în vârstă de doi ani a murit la impactul cu solul, copilul de 3 ani este în stare ”foarte gravă” la spital și are șanse minime de supraviețuire. ”Copilul a fost adus în stare foarte gravă, în stare de comă profundă, scorul Glasgow este de patru. Deci este un scor Glasgow foarte aproape de ceea ce numim noi moarte cerebrală. Din păcate, nu sunt leziuni care să poată fi rezolvate neurochirurgical”, a transmis medicul Marius Dabija.
Mai mult, vecinii tinerei din Albești sunt în stare de șoc, mai ales că femeia nu ar fi dat prea multe semne că urmează să comită un gest nesăbuit. ”Era o fată foarte respectuoasă, atentă cu copiii, dar cred că prea posesivă. Mama soacră povestea mereu că și-ar fi dorit mai mult să o ajute, să îi ia măcar unul din copii.
Din cele spuse de ea, deducem că nu a vrut asta, ci a vrut singură să își crească copiii”, a povestit o vecină, lăsând să se înțeleagă că aceasta era despărțită de bărbat și se descurca singură cu cei mici. Polițiștii încearcă acum să afle ce a determinat-o pe femeie să comită acest gest.
Asta, în condițiile în care femeia a depus efortul să meargă până în Botoșani și să închirieze o cameră la hotel, la primul etaj, de unde s-a aruncat în gol cu cei mici. Când au ajuns pompierii, femeia a transmis că nu a dorit niciodată să facă rău nimănui. Declarațiile se contrazic cu mesajul transmis tatălui copiilor, un mesaj de adio pe telefon.
Pompierii ajunși la fața locului au observat cum femeia părea instabilă emoțional și nu s-a lăsat ușor convinsă să meargă la spital. “A fost o intervenţie la care a trebuit să aşteptăm un moment prielnic pentru a interveni. Împreună cu colegii mei am stabilit un binom de salvare.
Am fost tot timpul asigurat şi, la semnalul inspectorului şef am intervenit şi am reuşit să prind persoana. Am deschis uşa, am îndepărtat tot mobilierul din cameră şi am aşteptat momentul prielnic pentru a interveni. Exista şi pericolul să se arunce. Eu am intervenit cât de repede am putut”, a declarat reprezentantul pompierilor, Ionuţ Honciucc.