Jandarmul din Legiunea Străină, anchetat după ce i-a cotonogit pe interlopi. Ce riscă să păţească pentru „comportament agresiv”

Jandarmul care a fost filmat în timp ce se bătea cu mai mulți bărbați care făceau scandal pe plaja din Costinești este anchetat de instituția din care face parte. Între timp, au ieșit la suprafață noi informații despre agentul care i-a pus la punct pe agresorii din Brașov.

Jandarmul din Costinești este anchetat după scandalul de pe plajă, deşi o ţară întreagă a aplaudat intervenţia acestuia împotriva bombardierilor agresivi . Jandarmeria Constanța a anunțat că îl anchetează pe jandarmul care s-a ales cu hainele rupte, după scandalul din Costinești, pentru a vedea dacă a respectat procedurile.

Cu privire la incidentul care a avut loc pe plaja din Costinești, Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța face următoarele precizări:

În timpul intervenției în stațiunea Costinești, jandarmii s-au confruntat cu situații tensionate, în care au fost expuși la comportamente agresive și injurii repetate din partea persoanelor implicate în conflict.

Menționăm faptul că Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța va examina atent imaginile pentru a evalua modul în care s-a acționat și va lua măsuri de verificare a tuturor aspectelor legate de modul de intervenție.

În situația în care vor fi constatate abateri de la normele legale, acestea vor fi supuse sancțiunilor prevăzute de regulamentele militare”, se arată într-un comunicat emis de către Gruparea Jandarmi Mobilă Constanţa.

Ce riscă să pățească fostul jucător de rugby
Jandarmul care i-a pus la punct pe scandalagii din Costinești a fost luptător în Legiunea Străină, conform Observator. De asemenea, a practicat rugby de performanţă. El a subliniat că doar și-a făcut treaba, iar mulți dintre colegii săi i-au dat dreptate.

Omul legii a spus zilele trecute că el nu dorește să apară la televizor, dar a declarat că el doar și-a făcut meseria și nu consideră că trebuie să fie în centrul atenției publice.

Patru dintre cei şase scandalagii au fost plasaţi sub control judiciar, după ce un judecător din Mangalia a decis că aceştia nu reprezintă un pericol social şi nu este nevoie să fie arestaţi preventiv, după cum arată Replica Online.

După ce au văzut scenele petrecute pe plajă, oamenii de rând l-au felicitat pe jandarmul din Costinești pentru felul în care a gestionat lucrurile și pentru că nu a trecut cu vederea comportamentul golăesc al turiștilor. Rămâne de văzut la ce concluzie vor ajunge superiorii lui după ce vor analiza imaginile.