Mai mult de 30 de zile au trecut de la crima care a îngrozit o țară întreagă. Loredana și-a ucis cea mai bună prietena, Alina, alături de care plecase pentru a munci pe litoral în timpul verii. Tânăra se află în spatele gratiilor în așteptarea verdictului, în timp ce familia victimei încă se chinuie să proceseze pierderea suferită. La mai bine de o lună de la moartea prietenei sale, iubitul Alinei a scris un mesaj emoționant.
Iubitul Alinei, mesaj plin de durere, la mai bine de o lună de la moartea tinerei
Alina și Loredana plecaseră împreună la mare pentru a munci pe litoral și a face niște bani în plus. În noaptea de cinci august, cele două au avut o altercație, iar Loredana și-a ucis fără milă prietena, i-a introdus trupul într-o valiză, iar apoi a abandonat cadavrul sub o bancă din parc. Tânăra a fost reținută în mai puțin de 24 de ore și riscă să petreacă 20 de ani în spatele gratiilor.
Iubitul Alinei nu poate face pace cu cele petrecute și și-a strigat durerea în mediul online, acolo unde a scris un mesaj emoționant. „Chiar dacă a trecut o lună de când nu mai ești printre noi, eu totuși nu m-am obişnuit cu ideea că tu nu mai eşti, în tot acest timp îți duc dorul din ce în ce mai mult și mai tare, te iubesc și te voi iubi până la ultima mea clipă din viață, să fiu sincer mi-ai lăsat un gol în suflet, nu va putea nimeni să înlocuiască acel gol din inima mea și din sufletul meu, dar știu că mă vezi de acolo de sus şi că mă veghezi în tot ceea ce fac şi că te bucuri de succesul meu, îmi este extrem de dor de ține şi îmi este extrem extrem de greu fără tine, niciodată nu mi-am imaginat că mi se va întâmpla una ca aceasta, te iubesc, iubirea mea.„, a fost mesajul lui Sergiu. Alături de mesaj, tânărul a distribuit mai multe imagini în care apare alături de cea a cărui destin a fost curmat prematur de cea pe care o considera cea mai bună prietenă.
Ce a făcut Loredana timp de 30 de minute după ce și-a ucis prietena
Specialiștii care au examinat raportul au fost tulburați de faptul că Loredana a povestit cu o lejeritate uluitoare întregul incident. Modul în care a detaliat în mod calm și rece momentele în care și-a ucis prietena a șocat pe toată lumea. Acest comportament aparent lipsit de regret și empatie a adus aminte experților de cazuri rare și extrem de tulburătoare din domeniul psihologic.
Specialiștii în psihologie criminalistică și criminaliști cu experiență în investigarea crimelor violente au fost surprinși de cazul Loredana. Această tânără de 18 ani a reușit să răvășească lumea cu o acțiune atât de șocantă, iar detaliile pe care le-a dezvăluit ulterior au amplificat efectul acestei crime înspăimântătoare.