Simona Halep, care a fost la un moment dat numărul unu mondial în tenisul feminin, a fost suspendată din activitate pentru patru ani în cazul de dopaj. În urma acestei decizii, jucătoarea de tenis Serena Williams a reacționat în mediul online, prin intermediul unei postări.
Simona Halep a fost suspendată anterior de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, în octombrie 2022, după ce a fost depistată pozitiv cu Roxadustat, un medicament împotriva anemiei, la US Open. Acum, ITIA a anunțat că sportiva nu va mai putea juca tenis profesionist până în octombrie 2026.
Serena Williams a reacționat în urma veștilor
Simona Halep a anunțat că intenționează să facă apel la această decizie și că va acționa în justiție compania de suplimente nutritive despre care susține că i-ar fi dat produse contaminate. Serena Williams, care a fost învinsă de Halep la Wimbledon în 2019, se pare că a reacționat la această veste. După ce a fost anunțată vestea, soțul Serenei, Alexis Ohanian, a împărtășit o fotografie cu el purtând un tricou al organizației anti-drog D.A.R.E. (Drug Abuse Resistance Education).
„Unele trend-uri sunt atemporale”, a scris Alexis Ohanian alături de acea poză. Ulterior, Serena Williams a răspuns: „Serios, nu ești demodat.”
Some fashion is timeless. pic.twitter.com/5NEBgOFdQV
— Alexis Ohanian 🧠 (@alexisohanian) September 12, 2023
8 is a better number.
— Serena Williams (@serenawilliams) September 12, 2023
Simona Halep, prima declarație după suspendare
Deși a așteptat luni la rând să afle deznodământul din partea tribunalului, Simona Halep este șocată și dezamăgită de această decizie.
„Într-o decizie de 126 de pagini, tribunalul a admis ambele acuzații aduse de ITIA – un test de urină pozitiv pentru o substanță interzisă și o încălcare a Programului de Pașaport Biologic (ABP). Reprezentanții mei și cu mine am prezentat ITIA și tribunalului dovezi convingătoare în sprijinul apărării mele și am formulat mai multe întrebări legitime cu privire la concluziile la care s-a ajuns în legătură cu dosarul ABP. Deși sunt recunoscătoare să am în sfârșit un deznodământ în fața unui tribunal, după numeroase întârzieri nefondate și cu sentimentul de a trăi în purgatoriu timp de peste un an, sunt șocată și extrem de dezamăgită de decizia acestui tribunal.
Cred într-un sport curat și, în aproape două decenii ca jucător profesionist de tenis, de-a lungul a sute de turnee și două titluri de Grand Slam, am fost supusă la peste 200 de teste de sânge și urină pentru a verifica dacă există substanțe interzise – toate au fost negative, până la 29 august 2022. Înaintea sezonului pe hard din 2022, la recomandarea echipei mele de încredere și a fizioterapeutului, am revizuit suplimentele nutritive. Niciunul dintre ingredientele enumerate pe aceste noi suplimente nu includea substanțe interzise, însă acum știm – și tribunalul a fost de acord – că unul dintre ele a fost contaminat cu roxadustat. Am fost testată aproape săptămânal după testul meu inițial pozitiv până în prima parte a anului 2023, toate rezultatele fiind negative.
În ciuda acestor dovezi, ITIA a adus o acuzație ABP numai după ce grupul său de experți a aflat identitatea mea, ceea ce a făcut ca doi din trei experți să își schimbe brusc opinia în favoarea acuzațiilor ITIA. ITIA s-a bazat exclusiv pe opiniile acestor experți care au analizat doar parametrii mei sanguini – care s-au menținut timp de peste 10 ani în același interval. Acest grup de experți a ignorat faptul că nicio substanță interzisă nu a fost găsită vreodată în probele mele de sânge sau de urină, cu singura excepție a unui test pozitiv din 29 august pentru roxadustat, care era prezent la un nivel extrem de scăzut și care, dacă luăm în considerare testul meu negativ cu trei zile înainte, ar fi putut fi cauzat doar de o expunere accidentală la roxadustat.
Sunt profund recunoscătoare pentru sprijinul pe care l-am primit din partea familiei mele, a prietenilor și a fanilor tenisului din întreaga lume. Continui să mă antrenez și să fac tot ce-mi stă în putință pentru a-mi reabilita numele în fața acestor acuzații false și a mă întoarce pe teren. Intenționez să apelez această decizie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv și să urmez toate căile de atac împotriva companiei producătoare a suplimentelor în cauză.”