„Mami a murit”. O femeie cu 5 copii, răpusă de cancer în ziua când fiica sa împlinea 12 ani

Se apropie luna sărbătorilor de iarnă, iar multe familii încep deja să facă planul vacanţelor şi cheltuielilor pentru Crăciun şi Revelion. Însă perioada care ar trebui să fie una dintre cele mai fericite ale anului aduce un val de tristeţe pentru cei cu care soarta a fost mai puţin blândă.

Este şi cazul unei familii din Marea Britanie, îndoliată de pierderea lui Ellen Louise Francis, răpusă de o formă de cancer la creier. Femeia în vârstă de 35 de ani, mamă a cinci copii şi „stâlp” al casei, a murit la şase zile după ce a aflat diagnosticul crunt, chiar de ziua de naştere a fiicei sale, Donna Marie.

O familie din Marea Britanie se pregăteşte de primul Crăciun fără Ellen Louise Francis, mamă a cinci copii, răpusă de cancer. Iar dincolo de greutăţile cu care se confruntă din punct de vedere emoţional, mai au şi probleme cu banii. Înmormântarea mamei le-a spulberat economiile strânse cu greu până atunci.

Potrivit Mirror, totul a început când Ellen a descoperit o umflătură bizară la sân, în luna martie a anului 2022. Medicii i-au confirmat cel mai negru scenariu: avea cancer. Dar chimioterapia şi tratamentul administrat timp de şase luni păreau să dea roade şi a fost asigurată că e pe drumul cel bun.

Vestea morţii mamei, primită de fiica ei în ziua când împlinea 12 ani

Durerile puternice de cap au început să o îngrijoreze ulterior, moment în care a aflat cu stupoare că suferă de o formă de cancer la creier. Medicii s-au declarat, din nou, optimişti, însă doar şase zile mai târziu aceasta a închis ochii pentru totdeauna. Femeia a murit la 35 de ani, în timp ce dormea în casa mamei sale. Au rămas să o plângă cu amărăciune rudele, mai ales că decesul a survenit într-o zi de „sărbătoare”: era ziua de naştere a fetiţei sale, Donna-Marie, care împlinea 12 ani.

„I-am spus fetiţei, cu o zi înainte de aniversare, că mami vine acasă. Mi-a răspuns: Da, mami vine acasă de ziua mea! Dar a trebuit apoi să o anunţ: Donna, mami a murit”, povesteşte Lou, mama lui Ellen. Femeia de 59 de ani are acum grijă de cei cinci nepoţi, alături de tatăl copiilor şi alţi membri ai familiei.

Femeia a fost înmormântată în rochie de mireasă, într-un sicriu roz

Ellen îşi plănuise în avans înmormântarea, cu ajutorul fiicei sale de 17 ani, Ellie. Adolestenta era extrem de apropiată de mama sa, alături de care se filma deseori pe TikTok. Dar chiar şi aşa, ceremonia funerară a costat 12.000 de lire sterline. Ellen a fost îngropată într-un sicriu roz, îmbrăcată în rochie de mireasă, moment în care mezina sa a remarcat: „Mami arată ca o prinţesă”. Pentru că banii păstraţi pentru Crăciun au fost cheltuiţi pentru a-şi lua rămas bun de la mamă, familia îşi pune acum speranţa în donaţiile de la oamenii impresionaţi de povestea lor.