Data de 11 noiembrie este trecută cu o cruce neagră în calendarul creștin ortodox, fiind prăznuit Sfântul Mina.
Sfântul Mina este considerat ocrotitorul păgubiților, iar acesta este pomenit anual la data de 11 noiembrie, zi ce este trecută în calendarul creștin ortodox cu o cruce neagră, motiv pentru care credincioșilor le este interzis să facă anumite activități.
Sfântul Mare Mucenic Mina s-a născut în vechea capitală a faraonilor, Memphis, iar acesta s-a născut în perioada în care la conducere se aflau împărații romani Diocleţian şi Maximian. Când Sfântul Mina avea doar 14 ani, acesta a rămas orfan, tatăl său a decedat atunci când băiatul avea 11 ani, urmând ca trei ani mai târziu să se stingă și mama sa.
Acesta își dorește să își servească țara, în timp ce are în suflet cuvintele lui Dumnezeu, însă la 23 februarie 303, Diocleţian a emis primul edict de persecutare a creştinilor, motiv ce l-a făcut pe Sfântul Mina să se retragă din armată și să se retragă în deșert pentru a trăi conform cuvintelor Domnului.
Sfântul Mare Mucenic Mina se afla în Cotyaeum, în perioada în care se celebra o importantă sărbătoare păgână, iar fără să îi fie frică de consecințe, acesta a decis să mărturisească faptul că este creștin, motiv pentru care acesta este luat de soldați şi dus înaintea prefectului Pyrrhus. Când Sfântul Mare Mucenic Mina a refuzat să își lase credința în Dumnezeu, prefectul Pyrrhus a poruncit să i se taie capul, relatează crestinortodox.ro .
Sfântul Mina este celebrat la data de 11 noiembrie de creștinii ortodocși și pomenit la data de 24 noiembrie de către romano-catolici, iar în calendarul creștin ortodox, această dată este trecută alături de o cruce neagră, motiv pentru care credincioșii trebuie să aibă grijă ce activități fac în această zi, astfel încât să atragă doar bine în viața lor.
Enoriașii nu au voie ca în ziua în care se pomenește Sfântul Mare Mucenic Mina să iasă din biserică cu mâna plină, astfel trebuie să aibă niciun obiect în mâini, chiar dacă acesta este sfințit, deoarece se crede că acest lucru îl va mânia pe Sfântul Mina. La data de 11 noiembrie, femeile merg la biserică pentru a lipi lumânările la sfeșnice cu capătul arzând în jos pentru a le schimba gândurile dușmanilor.
Același lucru îl fac și fetele ce își doresc să câștige inimile persoanelor de care s-au îndrăgostit. La biserică merg și persoanele ce au fost păgubite, pentru a se ruga puternic la Sfântul Mina, astfel încât să își recupereze pierderile. Atunci când se pomenește Sfântul Mina se plătesc sărindare și acatiste pentru căsătorie, împlinirea blestemelor sau aflarea tainelor.
Rugăciune către ocrotitorul păgubiților
O, preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina, și de minuni făcătorule; primește această rugăciune de la mine nevrednicul robul tău, căci către tine ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scap eu ticălosul și către sfânt chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinți mă rog ție: vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea; vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu. De aceea mă rog ție, fericite și sfinte Mina, grăbește de mă ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și mă sprijinește pe mine robul tău. Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu vederea pe mine ticălosul și scârbitul, că știu, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit suferințe grele și chinuri înfricoșătoare de la cei fără de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuiești luminat și ai aflat dar de la Dumnezeu, fiidcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfântă biserica ta și cu credință ți s-a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?
Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine ticălosul și scârbitul, ca să alerg la ajutorul tău. Am auzit de neguțătorul acela din pământul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugăciuni, nu numai că ai vădit pe ucigașul său și l-ai scos din paguba lui dându-i îndărăt punga cu galbeni; dar, o! minune, că și din mort și tăiat în bucăți, tu l-ai vindecat și l-ai făcut sănătos.
Asemenea și lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur ținut în mâini, fiindcă îl făgăduise bisericii tale. Tot așa și femeia Sofia, care venea spre închinare în sfânt locașul tău, nu numai că a fost izbăvită de ostașul acela ce o silea spre păcat, dar și pe ostaș, după cuviință l-ai certat. La fel și șchiopul care venea la sfântă biserica ta spre închinare, cu rugăciune îndată l-ai tămăduit. Asemenea și femeii celei mute, i-ai deschis graiul și vorbea curat. De asemenea atunci când evreul dăduse prietenului său creștin o pungă cu glabeni, pe care creștinul tăgăduia că a primit-o, jurând pentru aceasta chiar în biserica ta, tu nu numai că ai izbăvit pe creștin de jurământ, dar și evreul, văzând minunea ta, a crezut întru tine și a venit la credința creștină. Aceste minuni ale tale, sfinte, m-au făcut și pe mine a crede că la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor și minunat. De aceea încredințat sunt că tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credință ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta și eu cred că tu același ești, sfinte, ca atunci și astăzi, că oricine a alergat la tine nu s-a întors neajutat. Pentru aceeea și eu acum, fiind scârbit și în pagubă, alerg la tine cu credință și cu lacrimi, îngenunchind, și mă rog ție, Sfinte și Mare Mucenice Mina, ca să te rogi pentru mine păgubașul și scârbitul, lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri. Către Acela roagă-te ca să fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întrutotlăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.