Azi, de Ziua Națională a României, Rona Hartner a fost condusă pe ultimul drum. Îndrăgita artistă a fost înmormântată la Cimitirul Bellu din Capitală, iar mama sa abia și-a găsit puterea de a rosti câteva cuvinte în memoria fiicei sale dragi.
Rona Hartner, condusă pe ultimul drum de sute de persoane
Rona Hartner a fost una dintre cele mai iubite artiste din România. Mereu cu zâmbetul pe buze, aceasta îi molipsea pe cei din jur cu energia ei. Din păcate, de mai bine de un, vedeta s-a confruntat cu o boală necruțătoare.
Rona a fost diagnosticată, în urmă cu ceva vreme cu cancer. Artista nu a vrut să se dea bătută atât de ușor, așa că a făcut tot posibilul pentru a lupta cu boala. A învins cancerul de două ori, dar a treia oară nu a mai avut șanse.
În ultimele zile din viața ei, vedeta a fost internată la un spital din Franța. Aceasta a presimțit că nu va mai avea prea mult de trăit, așa că le-a comunicat tuturor ultima dorință. Și anume, aceea de a fi înmormântată în România.
În vârstă de 50 de ani, Rona Hartner s-a stins din viață și a lăsat în urmă ei o familie îndurerată, dar și fani care îi vor simți lipsa în fiecare zi. De departe, cele mai afectate de vestea morții au fost fiica și mama sa.
Azi, la Cimitirul Bellu din Capitală, Rona Hartner a fost condusă pe ultimul drum. Sute de persoane au fost alături de familia ei îndurerată. Cu durere în glas și cu lacrimi în ochi, mama artistei a vrut să rostească câteva cuvinte pentru fiica ei.
Artista a lăsat în urma sa o lume mai tristă
Mama Ronei a trăit clipe cumplite în aceste zile și, în special azi. Nu există durere mai mare pentru un părinte decât aceea să își conducă copilul pe ultimul drum. În hohote de plâns, mama vedetei abia a putut să rostească câteva cuvinte, potrivit cancan.ro.
„În loc să mă ducă ea pe mine!”
Ronei i-a plăcut mereu să trăiască viața la maxim. Vedeta s-a bucurat de toate momentele, chiar și de cele mai puțin plăcute. a fost mereu cu zâmbetul pe buze și a transmis energie bună.
Mulți dintre cei care au avut ocazia să lucreze cu ea au avut numai cuvinte frumoase de spus la adresa ei. Ultima dată, aceasta a putut fi admirată la TV în cadrul emisiunii ”Te cunosc de undeva”, de la Antena 1.
Chiar dacă nu mai este printre noi, Rona Hartner va rămâne mereu prezentă datorită carierei sale. Momentele ei televizate sunt unice, iar fanii se pot bucura oricând de ele.