O astfel de vitamină chiar există!
Dacă nu mă credeţi pe mine, atunci în spusele oamenilor de ştiinţă trebuie să aveţi încredere.
Aceştia îşi pun mari speranţe în vitamina D – o vitamină care ia naştere din reacţia pielii expusă la lumina solară, unele alimente sau suplimente.
Vitamina D – beneficii pentru sănătate
Să aflăm care sunt beneficiile esenţiale asupra sănătăţii dacă avem un aport normal de vitamina D:
menţine sănătatea sistemului osos din copilărie şi până la bătrâneţe
Vitamina D ajută la o mai bună absorbţie a calciului din alimente. În cazul vârstnicilor, o doză zilnică de vitamina D ajută la prevenirea fracturilor şi împiedică fragilizarea oaselor, iar la copii ajută la dezvoltarea armonioasă a sistemului osos şi la prevenirea rahitismului, afecţiune ce se manifestă prin arcuirea picioarelor, genunchi mari şi oase fragile, predispuse la fracturi.
vitamina D şi scleroza multiplă
Deşi scleroza este o boală autoimună, nu există o legătură clară care să stabilească dacă vitamina D poate ajuta la prevenirea acestei afecţiuni.
diabetul şi vitamina D
Unii specialişti cred că există o strânsă legătură între acestea, însă nu se cunoaşte cu exactitate care pe care o cauzează.
Pe de o parte, există posibilitatea ca suplimentarea dietei cu vitamina D să ţină la distanţă diabetul tip 2, iar pe de altă parte excesul de grăsime corporală, simptom caracteristic pacienţilor cu diabet, poate determina scăderea nivelului de vitamina D în organism.
vitamina D şi slăbitul
E demonstrat ştiinţific că la persoanele obeze nivelul de vitamina D este unul extrem de scăzut. Grăsimea ţine pe loc vitamina, căreia nu îi dă voie să ajungă în orgasnim şi să-şi facă treaba.
Nu este totuşi evident dacă obezitatea este un factor pentru lipsa de vitamina D sau invers.
Însă un studiu restrâns arată că persoanele care urmează o dietă restrictivă caloric şi iau în paralel vitamina D pot slăbi mai uşor şi mai rapid.
vitamina D şi diferitele tipuri de cancer
Există dovezi concrete că vitamina D poate fi un ajutor de nădejde în prevenirea şi tratarea multor forme de cancer, de la cel de colon, de sân sau de prostată. De asemenea, nivelurile scăzute de vitamina D ar putea contribui la apariţia declinului cognitive specific îmbătrânirii.
În schimb, un nivel crescut de vitamina D poate creşte riscul de cancer pancreatic, dacă nu urmăm un regim aliemtnar echilibrat, nu ne păstrăm greutatea în limitele normale şi cădem pradă sedentarismului.
vitamina D şi depresia
Aparent aţi spune că nu au nicio legătură una cu celalată. Însă lucrurile stau exact pe dos. Vitamina D joacă un rol esenţial în dezvoltarea şi funcţionarea cerebrală, iar studiile confirmă că administarea dozelor crescute de vitamina D sunt asociate cu o ameliorare vizibilă a simptomelor depresiei.
Surse bogate în vitamina D
În sezonul estival, acest lucru este uşor de obţinut dacă pur şi simplu lenevim la soare timp de minimum 15 minute pe zi. Bineînţeles, protejaţi de crema solară şi pălărie, să nu cumva să facem insolaţie. În sezoanele mai puţin sunny-friendly, vitamina D poate fi obţinută din alimente.
Cele mai bogate surse naturale sunt: somonul, macroul, tonul, sardinele, gălbenuşul de ou, ficatul de vită, cerealele, nucile, merele, lactatele etc.
Dacă nici acestea nu sunt suficiente, puteţi apela la suplimentele alimentare cu vitamina D, care se găsesc sub 2 forme: D2 – ergocalciferol (acelaşi tip care se găseşte şi în alimente) sau D3 – colecalciferol (forma obţinută prin expunerea la soare).
Cum se manifestă carenţa de vitamina D?
În primul rând, trebuie să cunoşti factorii de risc. Aceştia sunt: vârsta de peste 50 de ani, pielea închisă la culoare, locuieşti în ţări nordice, eşti supraponderal, obez sau ai fost supus unei intervenţii de bypass gastric, ai alergie la lactate şi suferi de afecţiuni hepatice ori digestive precum boala Crohn sau boala celiacă.
După ce vei fi învăţat care sunt factorii de risc, vei şti că îţi lipseşte vitamina D dacă: te dor frecvent oasele, prezinţi slăbiciune musculară, ai probleme cu vederea, ţi-e somn în timpul zilei, oboseşti repede, ţi-e sete tot timpul etc.
Şi dacă vrei să fii şi mai sigur, mergi la medic, care îţi poate face un simplu test de sânge pentru determinarea nivelului de vitamina D în organism.