Celine Dion a fost diagnosticata cu o boala rara, care afecteaza un om dintr-un milion. Afectiunea provoaca incordarea necontrolata a muschilor, transformandu-i pe pacienti in „statui umane”.
Cantareata a dezvaluit totul public, cu ochii in lacrimi.
Dupa multe luni de speculatii in legatura cu starea ei de sanatate, Celine Dion a dezvaluit public ca a fost diagnosticata cu sindromul omului intepenit. O boala neurologica rara, ea provoaca incordarea necontrolata si progresiva a muschilor.
Pacientii care sufera de aceasta afectiune raman blocati in anumite pozitii, fiind incapabili sa se deplaseze sau sa vorbeasca.
„Din pacate, aceste spasme afecteaza fiecare aspect al vietii mele de zi cu zi, provocand uneori dificultati cand merg si nepermitandu-mi sa-mi folosesc corzile vocale pentru a canta asa cum obisnuiam”, a dezvaluit cantareata, cu ochii in lacrimi.
Celine Dion spune ca lucreaza cu cei mai buni doctori in domeniu, dar ca eforturile lor sunt indreptate spre stoparea progesiei bolii, fiindca ea nu are leac.
„Am o echipa grozava de medici care lucreaza alaturi de mine pentru a ma ajuta sa ma fac mai bine si copiii mei pretiosi care ma sustin si ma ajuta”, a mai spus Celine.
Din cauza conditiei sale, artista este nevoita sa-si anuleze iar concertele pe care le avea programate in Europa, in luna februarie a anului 2023.
„Ma doare sa va spun astazi ca asta inseamna ca nu voi fi pregatita sa-mi reiau turneul in Europa in februarie”, a confirmat artista de 54 de ani.
Celine Dion a dat semne ca nu se simte bine si la inceputul acestui an, cand si-a amanat concertele programate in SUA, din cadrul turneului Courage.
La vremea respectiva, echipa sa de comunicare dezvaluia ca artista „a fost tratata recent pentru spasme musculare severe si persistente care o impiedica sa performeze, iar recuperarea ei dureaza mai mult decat spera ea”.
Fanii ei au primit vestea cu ingrijorare, dar si cu multe mesaje de incurajare transmise pe conturile de socializare.