Fetița cea mică a Gabrielei Cristea a împlinit 5 ani. Zi cu sărbătoare în familia Gabrielei Cristea și a lui Tavi Clonda. Fetița lor cea mică, Iris Thea Selena, a împlinit vârsta de 5 ani.
Cea de-a doua minune din viața mămicii Gabriela Cristea crește văzând cu ochii, aducând tot mai multe bucurii părinților ei, de la o zi la alta, alături de surioara ei mai mare, Bella Victoria Margot.
Între cele două fetițe este o diferență de nici măcar doi ani.
Fetița cea mică a Gabrielei Cristea a împlinit 5 ani: „Iris, floarea mea surpriză de la Dumnezeu!”
„Ea este Iris, floarea mea surpriză de la Dumnezeu. Dulce, veselă, fericită, liberă, cu o personalitate debordantă, îndrăzneață, sinceră, ageră, perseverentă, lipicioasă… este copila mea cea mică, care a reușit să mă învețe lucruri mari. Nimic nu se compară cu mânuțele ei mititele și delicate, înfășurate în jurul gâtului meu, sau cu atingerea ei pe care aș recunoaște-o dintr-o mie.
Iubita mea, îți mulțumesc că mă lași să-ți fiu mamă, să-mi ierți stângăciile și să-ți urmezi calea ta. Victoria, mami și tati te vom susține necondiționat. La mulți ani, zeiță Iris! 🥰🌈🙏🎂🍭💫”, a scris Gabriela Cristea pe pagina sa de Facebook.
„La mulți ani, zeița mea Iris! Tati te iubește până la cer și înapoi!”, a scris și tăticul Tavi Clonda pe contul său de socializare. Iris a avut o petrecere frumoasă. A fost sărbătorită de oameni dragi și a avut un tort impresionant cu figurine din „Mica Sirenă”, celebra poveste Disney.