În Japonia, educația nu înseamnă doar note bune, ci formarea unui caracter puternic, modest și respectuos. Acolo, părinții și profesorii nu cresc doar copii, ci viitori adulți responsabili, capabili să trăiască în armonie cu ceilalți. Este un model care fascinează lumea întreagă și ridică o întrebare simplă, dar profundă: Ce avem noi de învățat de la ei?
Independență de la 3 ani
În „Țara Soarelui Răsare”, copiii sunt învățați să se descurce singuri încă de la cele mai fragede vârste. De la 3 ani, merg neînsoțiți la grădiniță. La 4 ani, circulă singuri cu metroul. Și nu, nu sună nimeni la Protecția Copilului. Pentru japonezi, acesta este un exercițiu firesc de responsabilizare.
În primele două zile, părintele îl însoțește și îl urmărește discret. Din a treia zi, copilul pleacă singur. Nu are telefon mobil. Dacă are nevoie, folosește un telefon public. Este un mod prin care mama îl învață că nu va fi mereu lângă el, dar îl pregătește să se descurce.
Respectul – fundamentul educației japoneze
Japonezii cred că trăiesc ca într-un mare sat – fiind o insulă, nu au unde să plece, așa că e vital să se înțeleagă între ei. Din această mentalitate se naște un respect profund pentru ceilalți, pentru spațiul comun și pentru comunitate. De aceea, copiii sunt învățați de mici să nu deranjeze: nu urlă, nu fac crize în magazine, nu cer jucării cu insistență.
Totul pornește din familie, unde părinții pun accent pe respect, liniște, ordine și disciplină. Mama japoneză își învață copilul să spună „mulțumesc” și „te rog” înainte să învețe să scrie.
Școala, o lecție de responsabilitate
În Japonia, nu există femei de serviciu în școli. Curățenia este făcută de elevi și profesori, în fiecare zi. Podelele sunt spălate cu cârpe, toaletele sunt curățate de copii, iar fiecare elev știe că spațiul comun este responsabilitatea sa.
„După prânz, facem curățenie la școală. Ștergem podelele, toaletele, totul”, spune Chinatshu Kawamoto, profesoară de limba japoneză.
Spre deosebire de școlile europene, unde un copil nu ridică nici măcar un pix de jos, în Japonia, fiecare elev contribuie. Astfel, învață să fie parte dintr-o echipă, să respecte munca celuilalt și să aprecieze curățenia nu ca pe o pedeapsă, ci ca pe o datorie.
Alimentație și viață sănătoasă – parte din educație
Copiii japonezi nu sunt infofoliți. La 10 grade Celsius, mulți poartă tricouri și pantaloni scurți. Se joacă afară indiferent de vreme, aleargă desculți, iar părinții nu se tem de „curent”. Este o metodă prin care sistemul lor imunitar devine mai puternic.
De asemenea, mamele japoneze pregătesc zilnic prânzuri sănătoase în cutii numite „bento”, în care legumele și orezul sunt decorate cu fețe zâmbitoare și personaje drăguțe, ca să fie atractive pentru cei mici. Acolo, mâncarea este respectată. În cultura niponă se crede că orice lucru are un spirit – inclusiv mâncarea. Dacă nu o mănânci cu respect, „spiritul” se supără.
Copiii japonezi citesc, nu țipă
În metrou, copiii japonezi nu stau pe telefon și nu se hlizesc. Ei citesc. Toți au o carte la ei. Nu e o regulă impusă, ci un obicei. Nu se uită la străini, nu comentează cu voce tare, nu provoacă haos. Sunt tăcuți, modești și concentrați.
Aceasta este, poate, una dintre cele mai impresionante lecții: disciplina nu este forțată. Este cultivată. Se plantează ca o sămânță în sufletul copilului și este udată zilnic cu răbdare și exemplu personal.
Profesorul – o autoritate absolută
Până la 3 ani, părinții răspund pentru faptele copilului. De la intrarea în școală, autoritatea trece integral în mâna profesorului. În Japonia, cadrul didactic este venerat. Părintele nu intervine peste decizia acestuia și nu îl contestă. Profesorul are misiunea de a forma caractere, nu doar de a transmite informații.
Ce avem noi de învățat?
Poate că nu toate aceste lucruri se pot aplica în România. Nu vom putea lăsa copiii să meargă singuri cu metroul de la 4 ani și nici nu vom înlocui femeile de serviciu din școli cu elevi prea curând. Dar putem învăța un lucru esențial: educația începe cu respectul.
Respect față de ceilalți, față de spațiul comun, față de munca depusă de altul. Responsabilitatea nu se predă din manuale, ci prin exemplu. Iar autonomia nu înseamnă lipsă de grijă, ci încredere în copil.
Într-o lume agitată și grăbită, Japonia ne arată că se poate altfel. Cu liniște, cu răbdare, cu valori simple – dar trainice. Adevărata educație nu se măsoară în note, ci în felul în care un copil învață să devină om.