Anual, pe 16 aprilie, Biserica Ortodoxă le prăznuiește pe Sfintele Mucenițe Agapi, Hionia și Irina, făcătoare de minuni.
Sărbători religioase 16 aprilie 2024
Ortodoxe: Sfintele Mucenițe Agapi, Hionia și Irina
Greco-catolice: Sf. m. Agapia, Irina și Hionia
Romano-catolice: Ss. Bernadeta Soubirous, fc.; Benedict Iosif Labre
Calendar ortodox 16 aprilie 2024. Sfintele Mucenițe Agapi, Hionia și Irina, făcătoare de minuni
Sfintele Mucenițe Agapi, Hionia și Irina au fost surori și au trăit în vremea împăratului Diocleţian, în apropierea cetății Aquileia. În perioada în care împăratul s-a aflat în această cetate, a poruncit uciderea părintelui Hrisogon. Dar locul în care se afla trupul neînsuflețit al părintelui i-a fost descoperit în vis preotului Zoii. Acesta a luat trupul părintelui și l-a înmormântat creştineşte. După o lună, Sfântul Hrisogon i sa arătat în vis lui Zoii, dezvăluindu-i că peste nouă zile cele trei surori fecioare vor primi moarte martirică și, odată cu ele, va muri și el, potrivit crestinortodox.ro
După nouă zile, bătrânul Zoii a trecut la Domnul, iar cele trei surori au fost aduse înaintea împăratului, care le-a cerut să renunțe la iubirea de Hristos. Pentru că au refuzat, au fost aruncate în temniţă și torturate. În cele din urmă, judecătorul le-a ars de vii pe cele două surori mai mari, iar pe Irina a lăsat-o în viaţă, cu gândul să o necinstească. Însă îngerul Domnului a păzit-o pe fecioară, neîngăduind soldaților să se apropie de ea, ducând-o pe un deal. După o zi, soldații neputând ajunge la ea, pe acel deal, au ucis-o cu arcul.
Sfânta Anastasia, care fusese și ea înștiințată în vis în urmă cu nouă zile cu privire la moartea fecioarelor, a adunat trupurile acestora și le-a îngropat cu cinste.
Calendar ortodox 16 aprilie 2024. Rugăciune către Sfintele Mucenițe Agapi, Hionia și Irina
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Amin.