În reclame sunt promovate ca fiind o sursă sănătoasă de proteine şi sunt recomandate pentru a fi consumate de întreaga familie. În realitate însă, adevărul este departe de ceea ce se arată oamenilor.
Mezelurile au ajuns să fie printre cele mai nocive alimente, iar din păcate, din ce în ce mai mulţi români le cumpără – pentru că sunt ieftine şi pentru că satură foamea.
Am surprins în tren conversaţia dintre un angajat al unei fabrici de mezeluri şi un apropiat al acestuia: „Înainte să mă angajez aici, mâncam mezeluri în fiecare zi. Le dădeam şi copiilor mei parizer, crenvurşti sau șunca, fiind convins că sunt alimente sănătoase. Însă când am intrat în fabrică şi am văzut de fapt ce se pune în aceste mezeluri, m-am îngrozit. Piele, grăsime, zgârciuri, oase şi în general toate resturile intră în nişte maşini de tocat imense, iar pasta aceea este amestecată cu apă, multă sare şi tot felul de prafuri. Carnea propriu-zisă este într-o proporţie foarte mică. Niciodată nu o sa mai mănânc așa ceva…”.
Deşi legislaţia privind normele de compoziţie există din 2006 şi este destul de clară, controalele efectuate de-a lungul timpului au demonstrat că foarte puţine produse respectă întru totul reţeta. Principala problemă a mezelurilor de pe piaţa autohtonă e chiar cantitatea insuficientă a materiei prime – carnea, sau calitatea proastă a acesteia.
Un raport al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, bazat pe date din 2010, arată că mai ales parizerul, crenvurştii şi salamurile de vară au un conţinut de proteine cu 2% mai mic faţă de prevederile legale, potrivit cărora mezelurile trebuie sa conţina carne în proportie de cel puţin 10-11%.
Din plin se găseşte însă carnea dezosată mecanic, adică o pastă obţinută din tendoane, oase, pieliţe, în care proteinele sunt aproape inexistente. Aceasta este periculoasă pentru copii sau tineri, din cauza cantităţii ridicate de fosfor ce împiedica asimilarea calciului.
RETETA ORIGINALĂ
PASTRAMA DE PORC contine, la 100 kg carne de porc, cateva condimente: cate 2,5 kilograme de sare si usturoi, 350 de grame de piper, 600 de grame de boia si 150 de grame de zahar. Carnea de pe pulpe, atent aleasa (fara cartilagii sau grasime) se fasoneaza in bucati de 10 cm lungime si 4 grosime care se introduce 4 zile la frigider, in bait. Apoi se afuma cu fum cald (110 grade C) timp de 90 minute.
RETETA ACTUALA
Pastrama de porc din comertul de masa contine in primul rand carne injectata, care apoi se malaxeaza pe niste utilaje cu vid, ca sa se patrunda chimicalele in fibra, si abia dupa aceea se trateaza termic. Procesul de maturare in bait, timp de patru zile este inlocuit de injectare. Continutul de apa este cu atat mai mare cu cat pretul este mai mic.
RETETA ORIGINALA
PARIZERUL contine 70 kg de brandt calitatea I, 30 kg de slanina, cate 50 g de piper si boia dulce, 30 g nucsoara si 50 grame de usturoi. Slanina se toaca la 3 mm. Brandt-ul, maturat 2 zile la rece, se toaca impreuna cu slanina. In timpul amestecarii se adauga solzi de gheata, pentru a preintampina incalzirea pastei. Batoanele se zvanta in la 75 de grade, se afuma o ora si se fierb circa 3 ore.
RETETA ACTUALA Azi avem in parizer doar 50% carne de porc, aproape tot atat emulsie de sorici, apa, proteina vegetala din soia, amidon, sare, condiment, stabilizator (difosfat), potentiator de aroma (glutamat de sodiu), antioxidant (acid ascorbic), carmin (colorant natural), dextroza, conservant (azotat de sodiu).
RETETA ORIGINALA
MUSCHIUL AFUMAT contine, dupa retetarul de acum 50 de ani, doar muschi de porc file, sare, azotat de sodiu si zahar. Acestea din urma vor deveni solutie pentru injectare, in proportie de 10%, dupa care carnea astfel preparata va sta in saramura 4 zile, apoi se va scurge 24 de ore. Urmeaza zvantarea (1 ora) si afanarea la rece, timp de 16 ore.
RETETA ACTUALA
Azi, industrial carnea poate fi injectata si aproape 100%, iar muschiul chiar se preteaza la o asemenea interventie. De obicei, la muschi, spun specialistii, se merge pe o injectare de 80% cu o saramura care contine diverse E-uri si substante menite sa retina apa in carne, cum ar fi amidonul si caragenanul.
RETETA ORIGINALA
SALAMUL VICTORIA ar trebui sa contina 70 kg de pulpa de porc si 30 kg de brandt de porc (carne macra dezosata, de prima calitate). La acestea se adauga 30 g nucsoara, 150 g piper, 150 g zahar. Carnea se amesteca in malaxor cu sare, apoi sta la frigorifer 48 de ore, dupa care brandt-ul astfel obtinut va fi amestecat cu pulpa curatata de grasime si taiata in bucati de 3-4 cm.
RETETA ACTUALA
Azi, se foloseste carne de porc si slanina (ingredient care lipseste din reteta originala), asezonat cu condiment si arome. Carnea este “de lucru”, adica resturi, amestecata in aceeasi proportie cu slanina, apa, soia, amidon. Se adauga sare, condimente, stabilizatori, potentiator de aroma, antioxidant, agent de ingrosare, dextroza, colorant, conservant.
RETETA ORIGINALA
KAIZERUL original contine exclusiv piept de porc, sare, foi de dafin si azotit de sodiu. Se sareaza uscat intre 6 si 8 zile. Apoi se transeaza bucatile si, dupa spalare in apa calda, ajung intr-o baie cu apa rece. Bucatile sunt zvantate, apoi se pun la afumat, o ora. Dupa afumare pieptul se fierbe la 70 de grade C, cu foi de dafin, apoi se raceste timp de 12 ore.
RETETA ACTUALA Pieptul de porc intra direct dezosat in procesul de fabricatie. Carnea este injectata cu sare, condimente, stabilizator: polifosfat de sodiu. In reteta mai intra dextroza (adjuvant alimentar), niste caragenan, agent de ingrosare, pentru ca produsul respectiv sa aiba aspectul consacrat. Se mai pune ascorbat de sodiu, potentiator de aroma, monoglutamat de sodiu, conservant si colorant.