„Războiul” dintre Mara Bănică și familia Sterp devine din ce în ce mai intens, după ce Culiță Sterp, dar și frații și mama lui i-au răspuns jurnalistei la acuzațiile aduse de aceasta la adresa lor pe internet. Deși cântărețul de manele anunța că va acționa in instanță, se pare că Mara Banică i-a luat-o înainte.
Pe pagina sa de Instagram, jurnalista a publicat astăzi, 29 mai, un filmuleț dintr-o emisiune difuzată la TV în urmă cu câțiva ani și în care ea era invitată, iar Culiță Sterp intervenise prin apel telefonic pentru a discuta despre presupusul tratament dur pe care el l-ar fi aplicat unui angajat de la stâna familiei.
Alături de clipul respectiv, Mara Bănică a transmis un nou mesaj legat de familia Sterp, susținând că i-a acționat deja in instanță pe artist și pe rudele lui pentru i-ar fi lăsat, în privat, mesaje ce conțineau injurii.
„Când recunoști că ai bătut un om, dar a fost acum 10 ani și “nu se pune”, când califici oamenii în “ț*****” și restul lumii, nu subestima memoria nimănui. Faptele noastre, bune sau rele, se întorc ca un bumerang în viață.
Te bați cu propriile vorbe. Vă rog cu ocazia asta, pe toată familia, că sunteti vreo 4-5, habar nu aveam, să nu-mi mai trimiteți mesaje private cu înjurături. Beți un ceai de tei și evitați internetul la nervi. Și da, ne vedem în instanță. Eu una să fiți siguri că v-am acționat astăzi în judecată pentru toate grozăviile pe care mi le-ați trimis în privat sau le-ați declarat în presă”, a scris Mara Bănică, astăzi, pe pagina sa de Instagram.
Conflictul dintre Mara Bănică și membrii familiei Sterp a început zilele trecute, atunci când jurnalista le-a adus acestora mai multe acuzații, afirmând că aceștia nu și-ar trata cum se cuvine angajații.
Pe lângă asta, vedeta a publicat și câteva mesaje pe care iubita lui Culiță Sterp le-ar fi trimis și în care ar fi vorbit despre soacra sa.