Irina Columbeanu a câștigat respectul și admirația tuturor în doar câteva minute. Ne-a fost suficient să-i vedem reacția sinceră și naturală în aeroport, când și-a reîntâlnit tatăl, și să-i ascultăm primele declarații.
Cu respect, blândețe și recunoștință, Irinuca este bijuteria pe care Irinel a modelat-o și apoi i-a încredințat-o Monicăi. Trebuie spus că și Monica a știut să mențină această strălucire.
Irina Columbeanu a revenit în România după 6 ani, pe 14 iunie, conform anunțului făcut de mama sa, Monica Gabor. A fost întâmpinată la aeroport de tatăl său, Irinel Columbeanu, de nașul Matei Miko și de echipa emisiunii online „Fiță cu Adiță”, care va difuza vineri (21 iunie) o ediție specială în exclusivitate cu Irinel și Irina, la aceeași masă cu moderatorul Adi Voicu.
Reîntâlnirea dintre Irinel și fiica lui a fost deja subiect de discuție, iar reacțiile naturale și normale ale celor doi au fost apreciate de toată lumea.
Stângăcia lui Irinel când i-a oferit fiicei un buchet de flori superb a fost firească și a emoționat orice părinte. Bucuria Irinei poate fi înțeleasă de orice copil care își îmbrățișează tatăl după o lungă despărțire de 6 ANI!
Irina Columbeanu, declarații emoționante despre tatăl ei
Acum o descoperim mai bine pe Irinuca, ascultându-i discursul matur, blând, înțelept, modest și recunoscător. Cine ar fi crezut că o adolescentă născută și crescută în lux, la Izvorani și Malibu, poate rămâne atât de echilibrată?
Și nu doar prin discurs și-a demonstrat Irina decența, ci și prin vestimentație, accesorii, atitudine, toate potrivite pentru o adolescentă de 17 ani.
Un mare BRAVO pentru Irinel, în grija căruia a rămas Irina după divorțul de Monica, dar și un BRAVO pentru Moni, care împreună cu Mr. Pink, noul ei soț, a gestionat cu succes cea mai dificilă perioadă din viața unui copil, adolescența. Ascultați-o pe Irina cât de frumos vorbește despre tatăl ei!
“Mi-a fost tare dor de tatăl meu și de țara asta frumoasă. Sunt foarte recunoscătoare și fericită că sunt din nou aici, după 6 ani. În acești 6 ani chiar m-am schimbat foarte mult, numai că a fost o schimbare foarte bună, pozitivă. Sunt recunoscătoare că am putut să mă mut în America, dar sunt și foarte recunoscătoare că am putut să mă întorc în România și să îmi văd tatăl și țara.
Nu aș fi unde sunt acum fără tatăl meu, care a sacrificat enorm de mult pentru mine și sunt extrem de recunoscătoare și mulțumesc!
Știu prin câte ai trecut pentru mine și pentru familia noastră! El este generos, este foarte amuzant și foarte înțelept”, a spus Irina Columbeanu.
„Cel mai frumos și fericit moment din această vară. O iubesc foarte mult pe Irina și îi urez bun venit în țara ei natală”, a reacționat Irinel.