Ilona Brezoianu s-a căsătorit! Primele imagini de la cununia civilă a actriței: „Se mărită fata noastră”

Ilona Brezoianu s-a căsătorit civil cu partenerul ei, Andrei. Emi și Cuza de la „Noaptea Târziu” i-au fost alături la evenimentul important.

Zi importantă în viața Ilonei Brezoianu! Celebra actriță, colegă de scenă cu Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin, a spus astăzi marele „DA”. Ea și logodnicul ei, Andrei, cel cu care formează o relație de o bună perioadă de timp, s-au cununat civil astăzi, pe 22 iunie.

Ilona Brezoianu a renunțat astăzi la burlăcie. Actrița, care este mai fericită și mai îndrăgostită ca niciodată, a mers astăzi alături de partenerul ei, Andrei, la starea civilă, acolo unde au devenit soț și soție.

Cei doi au organizat un eveniment restrâns, la care au participat doar câțiva oameni dragi lor. Emi și Cuza de la „Noaptea Târziu” s-au numărat printre invitați și, entuziasmați pentru că prietena lor a făcut pasul cel mare, au ținut să o felicite, publicând în mediul online mai multe imagini de la eveniment.

Pentru ziua cea mare, Ilona și Andrei au ales două ținute lejere, ambii fiind îmbrăcați în alb, la fel ca mulți dintre oamenii care au mers să le fie alături la cununie.

„Se mărită fata noastră/ Casă de Piatră!/ Așa se zice un daaa!”, sunt câteva dintre mesajele pe care invitații de la cununia Ilonei le-au scris pe rețelele de socializare, alături de imaginile de la starea civilă.

Cine este soțul Ilonei Brezoianu?
În urmă cu câteva luni, actrița vorbea despre bărbatul care i-a cucerit inima și la adresa căruia avea doar cuvinte de laudă. Ilona Brezoianu povestea că partenerul ei, Andrei, nu este persoană publică. Bărbatul este monitor de schi, iar până acum, Ilona l-a ținut destul de departe de ochii curioșilor.

„El mă vede în continuare ca o persoană normală, nu știu cât este de conștient de lumea asta în care mă învârt, pentru că eu, de fapt, în momentul în care nu sunt în fața camerelor sau la emisiuni, sunt o persoană absolut normală.(..)

El este monitor de schi, acum este plin sezon, e și vacanță și este la pârtie. Are tot felul de rezervări, are copii acolo, copii cu care lucrează de ani de zile, și a trebuit să meargă să facă asta”, a mărturisit Ilona Brezoianu pentru Playtech.ro.