Gigi Becali este unul dintre invitații de marcă din această seară. El a sosit alături de soție la volanul Rolls Royce-ul condus chiar de el.
Gigi Becali a ajuns și el la nunta lui Ianis Hagi, la insistențele soției. Patronul lui FCSB a declarat că, inițial, nu voia să vină.
Elegant, într-un costum cu sacou alb și papion, el a sosit alături de soție la volanul Rolls Royce-ul condus chiar de el. Latifundiarul a atras atenția cu iconițele pe care le avea lipite pe bordul mașinii.
În urmă cu mai mult timp, Gigi Becali a declarat că renunță la evenimentele mondene, însă acum a făcut o excepție, fiind vorba despre un eveniment de familie.
La fel s-a întâmplat și în decembrie, atunci când Gigi Becali le-a fost, de asemenea, alături Elenei și lui Ianis Hagi, la cununia civilă.
Gigi Becali a venit însoțit de soție și a declarat că ea l-a convins să vină la nunta nașului Ianis Hagi.
”Vreau să mă abțin (n.r. să nu vină), dar nevasta mea mi-a zis… Talentul îl are Ianis și probabil cu vârsta îi va crește valoarea. Tradiții nu se mai țin acum, nu prea se mai țin. Cel mai important e când se dă inelul, e simbolul dragostei, asta e cel mai important, inelul de logodnă”, a spus Gigi Becali.
În plus, Gigi Becali a părut destul de nostalgic, precizând că este uimit de trecerea timpului și de cum cei care erau copii cândva, acum au ajuns oameni în toată puterea cuvântului.
”Te încearcă un sentiment așa… zici trece timpul, trece viața și ne vom duce. Parcă ieri era Gică la nuntă la el, acum e nunta lui Ianis. Trec anii repede… am 66 de ani, nici nu îmi vine să cred. Când e dragostea, e dragostea! Dragostea face toate, biruiește totul’‘, a declarat Gigi Becali, la Antena 3.
VIDEO “Eu vreau să mă abţin”. Gigi Becali, show pe ringul de dans la nunta lui Ianis şi Elena Hagi