TAS a dat răspuns la contestațiile făcute de Ana Bărbosu și Sabrina Voinea. Medalie de bronz pentru Bărbosu conform deciziei TAS, în vreme ce Voinea rămâne în afara podiumului.
România a reuşit cea mai bună ediţie a Jocurilor Olimpice din 2008 încoace, cu 8 medalii adunate la Paris. Dar una dintre cele mai mari controverse au fost la gimnastică, fiind contestată la TAS nota Sabrinei Voinea, care a lăsat-o în afara podiumului.
România primeşte medalie în proba de gimnastică de la Jocurile Olimpice după decizia TAS. Ana Bărbosu a luat în cele din urmă bronzul
UPDATE, ora 19:33. Ana Bărbosu a primit medalia de bronz la gimnastică, după ce contestația făcută de ea a fost acceptată de TAS. Americanca Jordan Chilles a fost trimisă pe locul 5, în vreme ce Sabrina Voinea rămâne tot fără medalie, pe locul 4!
“Federația Română de Gimnastică, reprezentată de societatea de avocatura specializata in dreptul sportului, Gherdan si Asociatii SCA, prin avocatul coordonator Sabin Gherdan și avocații Călina Tejan și Raul Ștefan Celmare, după un efort colectiv de cinci zile și patru nopți, vă comunică dispozitivele ședinței TAS în speța: FRG, Bărbosu , vs. Federația Internațională de Gimnastică: 1. Cererea înregistrată de către Ana Maria Bărbosu este parțial admisă.
2. Contestația formulată de către Jordan Chiles a fost depusă peste termenul de 1 minut prevăzut de art. 8.5 din Regulamentul Tehnic FIG și este determinată ca fiind fără efect. 3. Scorul inițial de 13.666 acordat atletei Jordan Chiles in finală este reinstituit. 4. Federația Internațională de Gimnastică va determina clasamentul finalei și va acorda medaliile în concordanță cu decizia de mai sus.
5. Alte solicitări sunt respinse FRG, Voinea, vs. Federația Internațională de Gimnastică: 1. Cererea înregistrată de FRG și Sabrina Maneca Voinea este respinsă. Ca urmare a acestei decizii, Ana Maria Bărbosu obține medalia de bronz în timp ce Sabrina Maneca Voinea încheie competiția pe locul 4. “ Felicitări ambelor noastre gimnaste pentru rezultatul deosebit obținut la Jocurile Olimpice de la Paris!