Anual, pe data de 27 septembrie, Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe Sfântul Antim Ivireanul. În această zi, credincioșilor li se recomandă să rostească rugăciunea pentru pace în lume.
Sărbători religioase 27 septembrie 2024
Ortodoxe: Sf Antim Ivireanul
Greco-catolice: Sf. m. Calistrat și cei împreună cu el; [Sf. Vincențiu de Paul]
Romano-catolice: Sf. Vincenţiu de Paul, pr. **
Calendar ortodox 27 septembrie 2024. Cine a fost Sfântul Antim Ivireanul
Sfântul Antim Ivireanul s-a născut în anul 1650 în Georgia. După ce țara sa nu a mai fost subjugată de turci, Sfântul Antim Ivireanul a învățat caligrafia, pictură, sculptură și limbile greacă, arabă, turcă.
Este invitat în Țara Românească de domnitorul Constantin Brâncoveanu, iar aici ajunge conducătorul tipografiei de la București, apoi devine egumen al Mănăstirii Snagov. Aici va întemeia o nouă tipografie. Câțiva ani mai târziu este ales episcop al Râmnicului, după care devine mitropolit al Țării Românești.
A tipărit nu mai puțin de 30 de cărți în limba limba greacă, 22 în română, una în slavonă, 6 slavo-române, 2 greco – arabe, una greco-română și una greco-slavo-română, în total 63 de cărți. Datorită Didahiilor (28 de predici rostite în cursul arhipăstoririi sale la diferite sărbători), a devenit cărturarul care a vorbit cea mai frumoasă limba română dintre cărturarii epocii sale.
Acuzat că ar fi avut legături cu austriecii și că ar fi uneltit împotriva lui Nicolae Mavrocordat și a turcilor, a fost arestat şi, ulterior, exilat în Muntele Sinai. Turcii care îl duceau spre locul exilului l-au ucis pe drum, iar trupul său a fost aruncat în râul Tungia.
Rugăciune către Sfântul Antim Ivireanul pentru pace în lume
Cel ce din pruncie ai fost vas ales al Sfântului Duh şi asemeni părintelui Avraam ai fost înstrăinat de patria ta, alesule iconom al tainelor dumnezeieşti, Sfinte Ierarhe Antime, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să mântuiască pe cei ce te laudă pe tine.
Slujitor binecredincios ai fost al Marelui Arhiereu şi păstor ai fost rânduit în Sfânta Biserică a Ţării Româneşti; iar turma ta păstorind-o cu toiagul smereniei şi al iubirii, pildă te-ai făcut tuturor şi ca o lumină pe toţi i-ai călăuzit spre Hristos, de Dumnezeu fericite, Sfinte Ierarhe Antime.
Doamne, Cel ce în vremurile cele mai de pe urmă ai arătat luminător pe bineplăcutul Tău Ierarh Antim, pentru rugăciunile lui izbăveşte de ispitele şi răutătile vrăjmaşilor Sfânta Biserică şi întreg poporul Tău.
Cu un glas te lăudăm credincioşii pe tine, părintele nostru Antime, cel ce ai primit de la Hristos jugul păstoririi oilor celor cuvântătoare şi cârmuirea Sfintei Sale Biserici. Deci, precum în viaţa cea pământească mişcat fiind de dragoste pentru popor mijlocitor ai fost pentru turma ta, aşa şi acum, în Biserica cea Biruitoare din Ceruri aflându-te şi de privirea feţei lui Hristos veselindu-te, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.