Când David a invitat-o pe Penelope cu entuziasm la o petrecere în magnifica reședință a șefei lui, ea a văzut în această ocazie o șansă de a se reconecta cu el.
Dar pe parcursul serii, un mic detaliu i-a sugerat că David mai fusese în acea reședință. Această suspiciune a dus la descoperirea unor secrete care aveau să zdruncine lumea lui Penelope.
Era doar o altă seară de joi, iar Penelope era ocupată în bucătărie, cu mâinile murdare de făină, pregătind biscuiți pentru fiul ei, Derrick, de cinci ani. Bucătăria era invadată de un dulce miros de vanilie și ciocolată, iar Derrick, plin de energie, era aproape, lucrând la un desen care devenise mai degrabă un haos colorat decât un dinozaur recognoscibil.
„Mami, uită-te la dinozaurul meu!” a strigat Derrick, mândru de opera sa de artă. Penelope a râs și i-a ciufulit părul. „E minunat, dragul meu! Devii din ce în ce mai bun!”
În acel moment, ușa de la intrare s-a deschis, iar David a intrat în casă, elegant în costumul său, dar purtând oboseala obișnuită pe umeri. Și-a aruncat servieta lângă ușă și și-a desfăcut cravata — o priveliște care cândva o făcea pe Penelope să simtă fluturi în stomac, dar acum îi aducea doar nostalgie pentru vremurile trecute.
„Hei, Pen. Derrick,” a spus el cu un zâmbet ușor. „Tati!” a strigat Derrick, alergând spre el. David l-a ridicat și l-a învârtit, ca în fiecare seară.
„Cum ți-a fost ziua?” a întrebat Penelope, încercând să pară veselă și plină de speranță. „Am vești bune,” a spus David, iar ochii i s-au luminat în timp ce scotea un bilet din buzunar. „Laura organizează o petrecere de ziua ei vineri și și-a invitat cei mai buni angajați și partenerii lor. Iată invitația noastră pentru reședința ei.”
Penelope a simțit o mică rază de speranță. Ar putea fi o seară frumoasă, o ocazie de a petrece timp împreună. „O petrecere? La o reședință? Sună minunat. Trebuie să găsim o bonă pentru Derrick.”
„Am rezolvat deja. Maria a spus că poate avea grijă de el,” a răspuns David, dându-i un sărut rapid pe obraz. „Va fi fantastic, Pen. În sfârșit vei vedea o parte din lumea mea.”
Penelope a zâmbit, neștiind cât de drastic avea să se schimbe acea lume.
Vineri seară a sosit, și în timp ce Penelope și David se aflau în fața reședinței Laurei, ea nu putea să nu admire clădirea impozantă. Locul părea desprins dintr-un basm, cu coloane mărețe, grădini perfect îngrijite și lumini care făceau întreaga reședință să strălucească ca un palat.
„Nu am mai fost niciodată într-o casă ca aceasta,” i-a șoptit Penelope lui David. „Nici eu,” a răspuns el, cu ochii mari de uimire.
Și-au lăsat paltoanele la un majordom adevărat, iar în timp ce Penelope se cufunda în atmosfera fastuoasă, și-a amintit că îi promisese Mariei că o va suna când vor ajunge. A luat telefonul, dar a observat că bateria era descărcată. I s-a adresat lui David, întinzând mâna: „Îmi poți da telefonul tău? Trebuie să o sun pe Maria pentru Derrick.”
„Desigur,” a spus David, oferindu-i telefonul fără ezitare.
Penelope s-a uitat la ecran și s-a blocat. Telefonul era deja conectat la Wi-Fi — „Reședința Laura”. Stomacul i s-a strâns, nu din emoție, ci din disconfort. De ce telefonul lui era deja conectat? El spusese că nu mai fusese niciodată într-un loc ca acesta. De ce ar fi trebuit David să mintă?
„Totul bine?” a întrebat David, observând ezitarea ei. „Da, doar că… această casă este incredibilă,” a răspuns ea forțând un zâmbet. Dar sămânța îndoielii fusese plantată, iar pe măsură ce seara continua, ea se simțea din ce în ce mai inconfortabilă.
David socializa cu invitații, lăsând-o pe Penelope să rătăcească singură. Era lângă bufet când l-a auzit pe soțul Laurei, Mark, spunând distrat cuiva: „Săptămâna viitoare voi fi în Tokyo. Laura va avea casa doar pentru ea.” Un fior rece i-a străbătut coloana vertebrală, dar a încercat să ignore senzația. Când l-a găsit pe David împreună cu câțiva colegi, l-a auzit spunând: „De mâine voi lucra până târziu. Avem un proiect mare care începe.”
Mintea lui Penelope a început să alerge. Ar putea fi doar o coincidență? Senzația de disconfort a devenit mai puternică, în timp ce privea încăperea, și ochii i s-au oprit asupra Laurei, înconjurată de admiratori.
David a observat privirea ei absentă. „Penelope, ești bine?”
„Da, doar… mă gândeam,” a murmurat ea, în timp ce mintea ei deja trasa conexiuni pe care nu voia să le vadă.
„Păreai mai îngrijorată,” a spus David. „Relaxează-te, Pen. Îți aduc un alt pahar.”
Dar pentru Penelope, relaxarea era imposibilă. A doua zi, când Derrick era în siguranță la școală, s-a dus la biroul lui David, cu inima bătându-i cu putere din cauza anxietății. Când a ajuns, secretara i-a spus că David plecase devreme din cauza unei „probleme personale”. Stomacul lui Penelope s-a strâns de frică.
L-a sunat pe David, încercând să pară veselă. „Hei, unde ești? Mă gândeam să-ți aduc prânzul.”
„Sunt la birou, copleșit de muncă,” i-a răspuns el calm. „Îmi pare rău, dar azi nu am timp pentru prânz.”
Minciuna era evidentă, iar hotărârea lui Penelope s-a întărit.
S-a îndreptat direct spre reședința Laurei, mintea ei fiind un vârtej de frică și suspiciune. Când a ajuns, a bătut la ușă, iar Laura i-a deschis, surpriza de pe fața ei fiind rapid înlocuită de o incertitudine nervoasă.
„Penelope? Ce faci aici?”
„Trebuie să-l văd pe David,” a spus Penelope cu o voce glacială.
„David? Nu e aici,” a bâiguit Laura, încercând să o oprească din a intra.
Penelope a ignorat-o, s-a strecurat înăuntru și a percheziționat casa, ghidată de un instinct. A deschis ușa dressingului din dormitor, și acolo era David, ascuns ca un laș.
„David?” Vocea ei s-a frânt de furie și durere.
David a ieșit, cu vinovăția clar vizibilă pe fața lui. „Penelope, pot să-ți explic.”
„Să-mi explici? M-ai mințit!” a strigat Penelope, vocea ei răsunând în camera somptuoasă.
Laura a încercat să intervină, dar Penelope a redus-o la tăcere cu o privire. „Fă-te nevăzută!”
„De cât timp durează asta?” a întrebat Penelope, mâinile tremurând de furie.
David a bâiguit: „Nu trebuia să—”
„Taci! E terminat,” a spus Penelope, vocea ei fiind rece și decisivă. S-a întors și a plecat, cu inima frântă la fiecare pas.
Drumul spre casă a fost un haos confuz de lacrimi și durere. Acasă, Penelope știa că trebuie să fie puternică pentru Derrick. A sunat un avocat și a început durerosul proces al divorțului, hotărâtă să-și reconstruiască viața.
Acea seară, Maria a venit să o consoleze. „Pen, îmi pare atât de rău,” i-a spus, îmbrățișând-o.
„Nu știu cum o să trec prin asta, Maria. Cum voi putea merge mai departe?” a plâns Penelope.
„Pas cu pas,” a spus Maria cu blândețe. „Ești mai puternică decât crezi.”
Penelope a început să meargă la terapie pentru a se concentra pe vindecare și pentru a fi cea mai bună mamă pentru Derrick.
Într-o seară, în timp ce îl culca pe Derrick, el a privit-o cu ochi inocenți. „Mami, ești bine?”
Ea i-a zâmbit printre lacrimi. „Da, dragule. Totul va fi bine.”
Și în acel moment, Penelope a înțeles că, în ciuda durerii, își găsise forța. Era pregătită să înceapă din nou, pentru Derrick și pentru ea însăși.