Ștefania a devenit mamă la 16 ani, sacrificându-și visurile de a merge la facultate pentru a-și crește fiica, Ana. Acum, pe măsură ce Ana se pregătește să înceapă aventura facultății, Ștefania ia o decizie surprinzătoare—se înscrie la aceeași școală. Dar va aduce această întorsătură neașteptată mai aproape sau va crea distanță între ele?
Ștefania a împăturit cu grijă câteva dintre tricourile preferate ale Anei și le-a pus în valiza deschisă de pe pat. Camera era plină de zumzetul entuziasmului și energiei nervoase legate de schimbarea care urma să vină.
Ana vorbea despre noul ei cămin de la facultate și despre prietenii pe care spera să-și facă, dar gândurile lui Ștefania erau altundeva. Avea un secret pe care nu-l împărtășise încă cu fiica ei—o surpriză pe care o plănuise de luni de zile.
Pe măsură ce Ștefania împacheta, amintirile din trecut îi invadau mintea. Se gândea la momentul în care avea doar 16 ani, stând în fața părinților ei, terifiată și singură, după ce aflase că este însărcinată.
Tatǎl Anei a fugit când a auzit vestea, iar părinții ei nu erau cu mult mai bine. Au insistat că este marea ei responsabilitate și povara ei de purtat. Dar Ștefania nu a văzut niciodată-o pe Ana ca pe o povară. Din momentul în care și-a ținut fetița în brațe, a știut că a făcut alegerea corectă.
A crește-o pe Ana a însemnat că Ștefania a trebuit să facă sacrificii. Nu a mers la facultate precum prietenele ei și nu a experimentat distracția și libertatea de care s-au bucurat ele.
În timp ce ele își trăiau viața, ea muncea ore lungi și avea grijă de copilul ei. Dar acum, cu Ana plecând la facultate, era în sfârșit rândul ei.
Ziua a sosit. Ștefania și Ana au dus ultimul cutie în camera de cămin. Camera părea mică, dar plină de emoții, plină de noi posibilități. După ce au terminat, Ștefania s-a întors către fiica ei.
Ana i-a dat o îmbrățișare strânsă. „O să-mi fie foarte dor de tine, mamă.”
Ștefania a zâmbit, ținându-se în frâu emoțiile. „Nu o să-ți fie dor de mine cât crezi tu.”
Ana s-a dat înapoi și s-a uitat la ea. „Ce? Crezi că voi fi prea ocupată să mă distrez ca să-mi fie dor de tine?”
Ștefania a râs. „Nu chiar. Să spunem că vei afla curând.”
Ana i-a aruncat o privire curioasă, dar nu a insistat. Ștefania a îmbrățișat-o încă o dată înainte de a ieși. „Vei vedea,” a repetat ea în șoaptă, lăsând-o pe Ana să se acomodeze cu noua ei viață.
Ștefania avea un secret pe care îl păstra de luni de zile de Ana. Se înscrisese la aceeași facultate ca fiica ei! Ștefania a visat întotdeauna să meargă la facultate și acum, datorită banilor pe care i-a moștenit după ce părinții ei au murit, avea în sfârșit ocazia.
Cu moștenirea, putea să își acopere atât educația, cât și pe cea a Anei. Ștefania s-a gândit că ar fi distractiv să o surprindă pe Ana în prima zi de cursuri. Și-a imaginat că fiica ei va fi încântată, poate chiar puțin mândră.
Dar îi era și frică. Ce se va întâmpla dacă Ana nu va reacționa așa cum spera? Ștefania a îndepărtat gândul și s-a ținut de planul ei, hotărâtă să facă din aceasta o surpriză plăcută. Dar lucrurile nu au decurs exact așa cum își imaginase.
Ștefania a ajuns la facultate plină de entuziasm. S-a mutat în căminul ei, chiar la un etaj deasupra lui Ana. Era ciudat și palpitant să fie din nou într-un cămin după atâția ani în care a fost mamă mai întâi. Ziua primelor cursuri sosise, dar Ștefania nu-i spusese Anei despre planurile ei.
În fața intrării facultății, grupuri de studenți de anul întâi stăteau împreună, unii păreau pierduți și nervoși, alții discutau și făceau prieteni. Ana stătea cu colega ei de cameră, fără să știe ce urma să se întâmple.
Cu un zâmbet, Ștefania și-a zărit fiica și a mers spre ea, inima bătându-i repede. Nu putea aștepta să vadă reacția Anei la surpriza pe care o plănuise atât de mult.
Ana și-a zărit mama și imediat s-a simțit confuză. „Mamă? Ce faci aici?” a întrebat ea, cu ochii mari de surpriză.
Ștefania a zâmbit, întinzându-și brațele. „Mă voi înscrie și eu la studii! Surpriză!”
Ana a înghețat, neavând reacție. „Ce?!”
„M-am înscris și eu la facultate!” a spus Ștefania, cu vocea plină de entuziasm. „M-am gândit că acesta este în sfârșit momentul meu să mă întorc la școală acum că tu ai crescut.”
Șocul Anei s-a transformat în frustrare. „Nu pot să cred asta! Cum ai putut să faci așa ceva? Vii la facultate cu mine?!” Vocea ei a crescut cu fiecare cuvânt, iar fața ei s-a înroșit.
Zâmbetul lui Ștefania a dispărut puțin. „M-am gândit că—”
„Credeam că în sfârșit voi avea puțină independență!” a întrerupt-o Ana, clar supărată. „Asta nu e corect!”
Ana a plecat cu furie, luând-o pe colega ei de cameră fără să-i mai spună vreun cuvânt lui Ștefania. Fața ei era roșie de furie, iar gândurile ei se învârteau.
Facultatea trebuia să fie prima ei gustare de libertate, o șansă de a se dezvolta singură. Acum, în loc să se bucure de independența ei, ar împărți experiența cu mama ei. Ideea de a fi în aceleași cursuri o făcea să se simtă și mai rău.
În afară, Ștefania a rămas nemișcată, simțindu-se pierdută. Se așteptase ca Ana să fie fericită sau cel puțin încântată. Au fost întotdeauna atât de apropiate, împărtășind totul.
Ștefania a suspinat, realizând că și-a subestimat reacția fiicei sale. A fost dureros, dar știa că Ana era la acea vârstă în care independența însemna totul.
În ciuda începutului greu, Ștefania era hotărâtă să facă tot ce-i stă în putere pentru a avea o experiență plăcută la facultate. Cursurile introductive erau ușoare, dar îi plăcea să fie din nou în clasă, înghițind cunoștințe pe care le-a dorit atât de mult.
Spre surprinderea ei, colegii de clasă au fost primitori și chiar a fost invitată la o petrecere.
Știind că Ana probabil va fi la aceeași petrecere, Ștefania se întreba dacă participarea va agrava lucrurile. Înainte de a merge, a decis că ar trebui să vorbească întâi cu fiica ei.
Ștefania a bătut ușor la ușa lui Ana, sperând la o conversație calmă.
„Intră,” a strigat vocea Anei din interior.
Ștefania a deschis ușa și a intrat. „Ce mai faci, iubirea mea?”
Ana stătea pe pat, cu nasul în telefon. „Bine.”
„Aș vrea să vorbesc cu tine despre astăzi,” a început Ștefania.
Ana s-a uitat la ea, un val de furie reapărând pe chipul ei. „Ce ai putea să mai spui? Ai decis să mă urmărești la facultate.”
„Nu te urmăresc, iubirea mea. Am venit pentru că am vrut să împărtășesc această experiență cu tine,” a explicat Ștefania.
„De ce ai ales să faci asta? De ce nu m-ai lăsat să am un pic de libertate?” a întrebat Ana, cu vocea tăioasă.
Ștefania a tras o respirație adâncă. „Știu că ești supărată și ai toate motivele să fii, dar—”
Ana s-a întors pe scaun, întrerupând-o. „De ce tocmai la această facultate? Ai fi putut merge oriunde altundeva!”
„Știi cât de mult am visat să studiez aici,” a explicat Ștefania, cu vocea îmbunată. „De aceea ai ales-o și tu. E specială pentru amândouă.”
Ochii Anei s-au aprins de furie. „Cum ai putut să-mi faci asta? Voiam să fiu pe cont propriu!”
„Ana…” Inima lui Ștefania s-a prăbușit, simțind greutatea cuvintelor fiicei sale. „Nu am făcut asta pentru tine. Am făcut-o pentru mine. Pentru prima dată în viața mea, fac ceva pentru mine. Am sacrificat atât de mult—”
„Deci, ce? Ți-am distrus viața?!” a întrerupt Ana, vocea ei crescând.
„Nu, asta nu spun,” a răspuns rapid Ștefania. „Nu am regretat nimic. Dar acum vreau doar să fac ceva pentru mine.”
Ana și-a încrucișat brațele. „De ce trebuie să sufăr eu din cauza alegerilor tale?”
Umerii lui Ștefania s-au lăsat. „Dacă te deranjează atât de mult, mă voi retrage. Nu vreau să te simți așa.”
„Bine. Fă-o!” a strigat Ana, întorcându-se din nou.
Ștefania a închis ușa în spatele ei, pieptul strâns de emoții. De îndată ce a pășit în hol, lacrimile i-au curs pe față.
Sperase la o reacție diferită, poate puțin înțelegere din partea Anei, dar în schimb, tot ce simțea era tristețe. Se părea că surpriza ei doar a rănit-o pe fiica ei, iar această realizare i-a frânt inima.
Ștefania s-a așezat pe marginea patului în camera ei de cămin, ștergându-și ochii. Cu un oftat greu, a început să își împacheteze lucrurile. Dacă Ana era atât de supărată din cauza prezenței ei aici, poate că ar fi mai bine să plece și să se întoarcă acasă.
În dimineața următoare, Ștefania a mers pe campus spre clădirea de administrație, inima ei fiind apăsată de tristețe. Ștergea lacrimile care nu se opreau, convinsă că face ce trebuie pentru Ana. Se simțea ca o povară pentru fiica ei, iar retragerea din facultate părea să fie singura soluție pentru a îndrepta lucrurile.
Pe măsură ce se apropia de ușă, a auzit deodată pe cineva chemând-o din spate. „Mamă! Mamă, așteaptă!”
Ștefania s-a oprit și s-a întors să o vadă pe Ana alergând spre ea, fără răsuflare. „Mamă, te rog, așteaptă! Îmi pare rău,” a spus Ana când a ajuns, fața ei fiind plină de regret. „Am reacționat exagerat.”
Ștefania a clătinat din cap, ochii ei fiind încă umedi. „Ana, e în regulă. Tocmai mă duceam să mă retrag. Nu vreau să-ți fac lucrurile mai dificile.”
„Nu, mamă, nu face asta,” a spus Ana hotărât, vocea ei înmuiindu-se. „Am greșit. Meriți să faci ceva pentru tine. Ai făcut atât de multe pentru mine deja.”
Ana a scos ceva din buzunar. Era o fotografie veche, estompată de timp. Ștefania s-a uitat mai atent și a văzut că era o fotografie de la absolvirea ei de liceu. În fotografie, Ștefania, în robă și capac, o ținea pe micuța Ana. Inima lui Ștefania a sărit.
„Am găsit această fotografie,” a spus Ana, cu vocea acum mai tăcută. „Îmi amintesc că mi-ai spus că nici măcar nu ai mers la ceremonia de absolvire pentru că nu puteam să dorm noaptea aceea și nimeni în afară de tine nu putea să mă calmeze.”
Ștefania a încuviințat, emoțiile revenind din nou. „A fost greu, dar nu am regretat niciodată că m-am ocupat de tine. Ai fost mereu prioritatea mea.”
Ochii Anei s-au umplut de lacrimi. „Știu, mamă. Ai sacrificat atât de multe pentru mine. Întotdeauna le spuneam oamenilor că am cea mai bună mamă. Și apoi, când în sfârșit ai făcut ceva pentru tine, am acționat egoist. Îmi pare rău.”
Ștefania a zâmbit, ștergându-și o lacrimă. „Dacă te deranjează atât de mult, mă voi retrage. Vreau să te bucuri de facultate.”
„Nu, mamă,” a spus Ana, clătinând din cap. „Nu mai sunt o fetiță. În plus, cum aș supraviețui facultății fără cea mai bună prietenă a mea?”
Inima lui Ștefania a umplut-o iubire. A îmbrățișat-o strâns pe Ana. „Mulțumesc,” a șoptit ea.
„Nu, eu îți mulțumesc,” a răspuns Ana. După un moment, s-a dat înapoi și a zâmbit. „Dar nu vom merge împreună la petreceri, de acord?”
Ștefania a râs, glumind: „Nici nu ai împlinit 21 de ani. Ce petreceri?”
„Mamă, nu strica momentul,” a râs Ana.
Ștefania și-a învăluit brațele în jurul Anei, ținând-o aproape. A simțit un sentiment profund de mândrie și iubire.
În ciuda provocărilor cu care s-au confruntat, Ștefania știa că a crescut o fiică incredibilă—puternică, independentă, dar și bună. Nu putea fi mai recunoscătoare pentru legătura lor în acel moment.
Spune-ne ce părere ai despre această poveste și împărtășește-o cu prietenii tăi. Ar putea să-i inspire și să le lumineze ziua.